14 cauze pentru pierderea dinților

 

De: | Etichete: , , , , , , , , , , , , | Comentarii: 0 | noiembrie 10th, 2016

Vizualizat de 103 utilizator/i

Grijile cotidiene, stresul, programul aglomerat de peste zi, ne pot determina să uităm, de multe ori, de sănătatea noastră, în special de cea dentară. Mâncăm pe grabă, uneori alimente nu foarte sănătoase, ne completăm dieta cu ceva băuturi carbogazoase, și cum periuța de dinți nu ne este la îndemână tot timpul, lăsăm pe mai târziu periajul dentar. Să nu mai spunem că ajungem și foarte rar in cabinetul unui medic dentist, iar apoi ne plângem de probleme stomatologice grave, ce pot necesita tratamente costisitoare și de lungă durată.

În clinica stomatologică dr. Leahu, punem foarte mult preț pe prevenția dentară ca stil de viață și, de aceea, orice medic dentist îți stă aproape pentru întrebări și sfaturi legate de diversele probleme dentare, ca să nu suferi de pierderea dinților. De la bun început trebuie să înţelegem complexitatea şi multitudinea cauzelor care produc pierderea dinţilor. Din păcate, pierderea dinților este o situație care pune problele tot mai multor persoane, iar vârsta nu este neapărat motivul. Chiar și pacienții tineri au această problemă, cauzele fiind variate. Însă, indiferent de caz, de cele mai multe ori, pierderea dinților are legătură cu igiena orală defectuoasă.

Cauze ale pierderii dinților –  părerea avizată a unui medic dentist

  1. Igienă orală precară cauzează acumularea bacteriilor și a plăcii pe dinți, ce duc la apariția cariilor și a demineralizărilor. În același timp, cel mai sever efect este apariția bolii parodontale, afecțiune cunoscută ca fiind principala cauză pentru pierderea dinților. Declanșarea bolii parodontale este direct proporțională cu placa bacteriană, cauzată de o igienă orală precară și lipsa consultațiilor la medicul dentist, cel puțin o dată la 6 luni, pentru un detartraj dentar și un periaj profesional.
  2. Chiar dacă respecți regulile de igienă orală, trebuie să mergi periodic la un medic dentist. Dacă sari peste controale, nu vei putea să descoperi afecțiunile din timp. Nu vei putea observa dacă dinții devin mobili, caz în care vei avea nevoie de tratament specializat, chiar cu implanturi dentare. Un dinte care prezintă mobilitate scăzută poate fi salvat.
  3. Cariile dentare netratate pot duce, de asemenea, la pierderea dintelui. În timp, caria ajunge la pulpa dentară producând infecție și durere. În cazuri extreme, medicul dentist nu poate să mai salveze dintele, singura soluție fiind extracția prin procedură de chirurgie dentară.
  4. Dieta săracă în anumiți nutrienți poate afecta rezistența corpului la infecții. Calciul este responsabil cu densitatea țesutului osos care susține dinții. În lipsa lui, osul nu va fi capabil să susțină toți dinții de pe arcadă. În plus, alimentele bogate în zahăr, carbohidrați și acizi afectează dinții și gingiile. În cazul în care organismul nostru nu obține vitaminele și nutrienții de care are nevoie, rezultatele vor fi dezastruase și pentru dantură. De aceea este de preferat să îți întrebi medicul dentist despre alimentele care îți pot fortifica imunitatea și dinții.
  5. Cu siguranță cu toții ne-am lovit la dinți când eram mici. Chiar dacă dintele nu cade din cauza traumei, lovitura poate provoca fracturarea rădăcinii, ducând în timp la infectarea dintelui. Infecția poate cauza resorbția rădăcinii și pierderea dintelui, caz în care singura soluție de rezolvare a acestei probleme este un tratament cu implanturi dentare.
  6. Bruxismul sau scrâșnitul din dinți duce, în timp, la tocirea sau crăparea dinților. Forța depusă asupra țesuturilor de susținere a dinților poate cauza pierderea osului. Odată ce dinții pierd osul care îi susține, devin mobili și cad. Ideal ar fi sa mergi la un dentist pentru un control amănunțit, apoi la un specialist în ortodonție, pentru realizarea de gutiere personalizate.
  7. Deși pare absurd, pierderea unui dinte poate duce la pierderea altora. Neînlocuit cu implant dentar sau altă procedură de reconstrucție dentară, dintele pierdut poate provoca probleme ce afectează și alți dinți. Prima este resorbția osoasă. Apoi, din cauza spațiului rămas, dinții opuși și cei vecini încep să își schimbe poziția ducând la probleme gingivale, iar în cele din urmă la pierderea acelor dinți.
  8. Malocluzia poate fi, de asemenea, o cauză a pierderii dinților. Din cauza faptului că dinții nu sunt aliniați corect vor fi dificil de curățat. Pe acești dinți se acumulează tartrul, care duce la afecțiuni gingivale și parodontale. Află dacă și tu suferi de malocluzie printr-o ședință la un medic dentist al clinicilor dr. Leahu.
  9. Efectele negative ale alcoolului și tutunului sunt binecunoscute. Studiile recente arată că fumătorii sunt mult mai predispuși pierderii dinților decât nefumătorii. Fumatul crește riscul dezvoltării afecțiunilor gingivale, care duc la pierderea dinților.
  10. Diabetul afectează imunitatea corpului și încurajează acumularea bacteriilor în cavitatea bucală. Astfel, afecțiunile gingivale apar mult mai des sau sunt mult mai severe și necesită un tratament îndelungat. În stadiu avansat, inflamarea gingiilor afectează și osul, iar în timp și dinții.
  11. Administrarea de medicamente – precum contraceptive orale, anumite medicamente pentru inimă, o serie de antibiotice sau antidepresive. Atunci când îți sunt prescrise astfel de medicamente, ideal ar fi sa te consulți și cu un medic dentist asupra efectelor adverse pentru dantură.
  12. Boli sistemice – aici sunt incluse cele cardiovasculare și artrita reumatoidă, care pot afecta starea gingiilor deoarece interferează cu sistemul inflamator al organismului.
  13. Cauze congenitale – aici este inclusă anodonția, boală ce se manifestă prin lipsa unuia sau a mai multor dinți, situație în care cel mai bun tratament este cel cu implanturi dentare.
  14. Extracții incorecte realizate prin proceduri de chirurgie dentară – care cauzează pierderea dinților vecini.

Ce spune medicul dentist despre pierderea dinților?

Orice medic dentist îți va spune că netratarea situațiilor de pierdere a dinților cauzează probleme articulare, disfuncții, asimetrii și, în final, dezechilibre la nivelul întregului organism.

Aparatul dento-maxilar reprezintă mecanica cea mai complexă din corpul uman, cu mișcări și tensiuni prezente 24 din 24, astfel încât orice perturbare a echilibrului și a simetriei mușcăturii generate de o lipsă dentară poate avea consecințe complexe.

Însă viteza de evoluție poate fi dată de vârstă, sexul pacientului, particularitățile dezvoltării musculare, starea de sănătate generală, tipul de alimentație, igiena, etc.

Principalele probleme ale pierderii dinților sunt:

  • Migrația dinților – care duce la compromiterea masticației în zona respectivă și la acumulări de tartru, apariția cariilor și a parodontozei din cauza pungilor gingivale greu de igienizat.
  • Infectarea dinților și pierderea osului adiacent – ca o consecință infecțioasă a cariilor netratate din timp în cabinetul unui medic dentist.
  • Căderea dinților de pe arcade – din cauza pierderii osoase.
  • Dinții lipsă pot declanșa supraerupția, înclinarea, migrarea, procesul carios, inflamarea, boala paradontală.

Însă toate aceste probleme pot fi rezolvate rapid cu ajutorul tratamentelor cu implanturi dentare, cu condiția realizării de o mână cu adevărat competentă, așa cum este Dr. Ionuț Leahu.

Ai grijă de dantura ta și mergi periodic la medicul dentist. Doar acesta poate depista afecțiunile orale de care suferi și te poate sfătui în legătură cu metodele de tratament.

Dr. Ionut Leahu

Dr. Ionut Leahu

Owner & Medic Dentist, competenţă Implantologie Orală la Dr. Leahu Dental Clinics
Pentru mine, pacientul fericit este partenerul care mă ajută să îmi duc mai departe visul. Împreună, continuăm povestea.
Dr. Ionut Leahu

Ultimele postari ale lui Dr. Ionut Leahu (vezi toate)

Lasă un răspuns

Părerea ta este importantă
pentru noi!

Ai nevoie de o informație anume?
Nu ai găsit-o pe site? Vrem să te ajutăm!

Sunați la 0753 938 938

Abonează-te!

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi
la curent cu noutățile!

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu noutățile!
Visit Us On FacebookVisit Us On Google PlusVisit Us On YoutubeVisit Us On Linkedin