Vizualizat de 610 utilizator/i
În ultimii ani, tot mai mulți români au început să conștientizeze importanța sănătății orale. Totodată, există și mulți tineri care aleg să urmeze cursurile facultății de Medicină Dentară. Iar când există mulți medici, există și mai mulți pacienți. Invitat la Canal 33, medicul Ionuț Leahu a vorbit despre starea stomatologiei în România și despre viitorul acestei ramuri.
Ionuț Leahu a explicat felul în care un tânăr medic stomatolog ajunge să lucreze în cadrul Clinicilor Dr. Leahu, un loc unde lucrează deja, la nivel național, peste 70 de medici: „La capitolul resurse umane, România stă foarte bine. Noi ne propunem permanent să creștem echipa. În România, în fiecare an termină cam 1.700 de medici stomatologi. Din cei aproape 2000 de medici, ne este simplu să găsim tineri fantastici care pot să crească rapid alături de noi. Avem un sistem de mentorat în care ei intră și 3 luni de zile stau alături de colegii mei pentru a-și găsi vocația, apoi încep ca și ucenici. Ulterior, cei mai buni, ne devin colegi”.
Încet și sigur, oamenii din România, asemeni celor din Occident, încep să acorde o atenție mai mare sănătății orale. „În România, lucrurile se schimbă. Devenim mai conștienți de sănătatea noastră dentară și ne spălăm mai des pe dinți. Tocmai din acest motiv, noi trebuie să venim în întâmpinarea pacienților. De aceea deschidem mai multe clinici. De exemplu, la Cluj, va fi un centru unde pacienții pot veni împreună cu familia, întrucât clinica va avea 18 scaune. Putem primi atât pacienți de 3-4 anișori, cât și pacienți de peste 90 de ani. Când vine pacientul la consultație, avem o plajă foarte mare de opțiuni pentru pacient”, a punctat medicul Ionuț Leahu.
Cât de importanți sunt banii pentru cei care trec pragul clinicilor stomatologice?
„Bugetul este și el important pentru pacient. De-a lungul vieții, un român trebuie să fie pregătit să investească într-o viață cam 10-20 de mii de euro în sănătatea dentară. Asta, dacă merge unde trebuie. Noi, în cadrul Clinicilor Dr. Leahu, îi prezentăm toate opțiunile și atunci este doar alegerea pacientului. Dacă vrei să-ți faci întreaga dantură în România, poți să pleci de la 700 de euro și poți să dai și 25.000 de euro pentru aceeași situație. Atât de mare este plaja de opțiuni pe care o are pacientul”, mai spune Ionuț Leahu.
Cât despre planurile de viitor, antreprenorul plănuiește să ajungă la 20 de clinici în următorii cinci ani: „Urmează să deschidem anul acesta alte două clinici în București și una la Cluj. Vrem să ne extindem în toate centrele Universitare. (…) Noi avem cel mai mare buget de investiții în stomatologie din România și vom continua să ne mărim acest buget de la un an la altul”.
- Adiția de os (augmentarea osoasă). Ce este, când se face operația, preț și recuperare - noiembrie 29, 2023
- Tratament cu laser în parodontoză. Ce beneficii are tehnica noninvazivă - octombrie 30, 2023
- Implant dentar Straumann – preț și detaliile intervenției - octombrie 25, 2023