Cât rezistă o coroană dentară. Cum alegi cele mai bune opțiuni

 

Medic stomatolog in timp ce realizaza coroana dentara
Rezistența unei coroane dentare este destul de mare, pot ține o viață.

De: | Etichete: , , , , | Comentarii: 2 | 25 noiembrie 2022

Vizualizat de 1.897 utilizator/i

Cea mai sigură și optimă soluție, pentru a înveli complet un dinte deteriorat este coroana dentară. Aceasta are și un rol estetic, de a corecta forma sau alinierea dinților. Coroanele dentare se pot atașa și la un implant dentar, oferind forma și funcționalitatea unui dinte natural. În plus, culoarea coroanelor dentare din material compozit se aseamănă foarte mult cu dintele natural.

Află din articolul următor când sunt recomandate coroanele dentare, care este rezistența lor în timp și câte tipuri de coroane dentare există.

Când se recomandă tratamentul cu coroane dentare

Atunci când ai dinți fisurați sau ai urmat un tratament de canal, medicii stomatologi recomanda coroana dentară. Totodată, o coroană dentară poate lua locul dintelui natural, în cazul în care rădăcina acestuia este înlocuită de un implant dentar. Astfel, coroana dentară se atașează implantului dentar, oferind forma și funcționalitatea dintelui natural.

„Cea mai frecventă situație în care un dinte necesită o coroană dentară este în urma unui tratament de canal. După ce se scoate nervul dintelui, acesta este acoperit de o coroană dentară pentru a-i oferi o rezistență mai mare în timp. Alte situații frecvente în care dinții pot fi acoperiți de coroane dentare sunt fie abraziunea dentară, atunci când dinții se tocesc foarte mult iar coroana dentară este singurul tratament care mai poate reda sănătatea dintelui, acoperindu-l. Mai există și situațiile în care pacientul prezintă niște fracturi dentare sau carii complexe care au distrus mai mult de jumătate din structura dentară. Astfel, coroanele dentare sunt recomandate pentru a preveni o eventuală complicație în timp”, explică medicii stomatologi din cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

Cât rezistă o coroană dentară

Rezistența unei coroane dentare este destul de mare, pot ține o viață, însă există și situații când acestea se desprind și cad. Pentru a te bucura cât mai mult timp de beneficiile coroanelor dentare, este important să menții o igienă orală bună. Orice afecțiune dentară poate contribui la deteriorarea coroanei. Totodată, este esențial să ai grijă la consumul de alimente tari, precum alunele, migdalele, carnea crocantă șamd, deoarece pot desprinde coroana dentară, iar dintele se poate fractura. În acest moment situația devine o urgență stomatologică și trebuie să te prezinți cât mai repede la medicul stomatolog pentru tratament.

Cât costă coroanele dentare

Pentru a te bucura de dantura perfectă este necesar să urmezi un plan de tratament personalizat, care să se potrivească problemelor orale cu care te confrunți. În funcție de recomandările medicului stomatolog, prețul final al tratamentului diferă de la o persoană la alta. Prețul unei singure coroane dentare diferă și el în funcție de modul în care aceasta este realizată și de materialul pe care îl alegi.

În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, prețul unei coroane dentare realizate cu ajutorul sistemului CEREC CAD/CAM este de 1950 lei. Pentru mai multe detalii referitoare la costurile lucrărilor protetice și ale serviciilor stomatologice oferite în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu poți consulta pagina de prețuri din site-ul nostru.

Cum să alegi varianta optimă preț – durabilitate

Pentru a alege varianta optimă de coroniță dentară este important să ai în vedere următoarele aspecte. În primul rând, coroanele dentare diferă în funcție de tehnologia utilizată, fie una clasică, fie una digitală. Coroanele dentare realizate manual, necesită o vizită în clinica stomatologică destinată amprentării manuale și 2-3 ședințe pentru probarea, finisarea și montarea coroanelor dentare.

Metoda digitală, în schimb, presupune o perioadă mult mai scurtă pentru realizarea tratamentului. Astfel, pacientul vine în clinică, se face o preparație a dintelui, se scanează dintele în cauză și, în aceeași zi, într-o oră – două, acesta poate pleca acasă cu dintele refăcut. Acest lucru este posibil datorită sistemului CEREC CAD/CAM.

Investigații înainte de montarea unei coroane dentare

Există mai multe motive pentru care poți avea nevoie de o coroană dentară. Fie ai urmat un tratament de canal, fie ai înlocuit unul sau mai mulți dinți cu ajutorul implanturilor dentare. În ambele cazuri, finalul tratamentului stomatologic este reprezentat de montarea coroanelor dentare, care îți redau funcționalitatea și estetica dintelui sau dinților în cauză.

Primul pas este să-ți programezi un consult la medicul stomatolog. Astfel, acesta va depista care sunt afecțiunile orale cu care te confrunți, îți va recomanda tratamentele necesare și apoi, pentru a obține dantura perfectă, îți va recomanda coroanele dentare.

Tipuri de coroane dentare

Dacă discutăm de modul de realizare, coronele dentare se împart în două categorii: realizate cu ajutorul tehnicienilor dentari sau cele realizate cu ajutorul tehnologiilor digitale. Totodată, în funcție de materialul din care sunt confecționate, coroanele dentare se impart astfel: integral din ceramică, metalo-ceramice sau cu structură de zirconiu.

Coroane dentare integral ceramice

Uită de strungăreață, de dinții ciobiți sau fracturați și chiar de lipsa unuia sau a mai multor dinți. Restaurarea danturii cu ajutorul coroanelor dentare realizate integral din ceramică reprezintă o tehnică cu un rezultat foarte apropiat de cel al zâmbetului natural. Culoarea apropiată de cea a dinților naturali și transparența ceramicii duc la un rezultat ce poate fi aproape imposibil de deosebit.

Unul dintre avantajele coroanelor dentare de acest tip este acela că permit și reconstrucția dinților posteriori, aceia care nu sunt distruși în totalitate. Coroanele din ceramică devin foarte rezistente datorită tehnicilor de cimentare, astfel acestea au o durată de viață foarte lungă, de multe ori nefiind nevoie să se înlocuiască de-a lungul timpului.

 Coroane dentare metalo-ceramice

Coroanele dentare matelo-ceramice asigură, la fel ca în cazul celor ceramice integral, reușita unui rezultat excepțional reprezentat de un zâmbet frumos care te va ajuta să-ți crești stima de sine. Acest tip de coroane dentare se utilizează, de cele mai multe ori, pentru restaurarea dinților frontali sau ai celor laterali în scopul acoperirii implanturilor dentare, ținând locul dinților naturali.

Diferența dintre coroanele din ceramică integral și cele din metalo-ceramică este aceea că, cele din urmă, sunt compuse dintr-un schelet metalic de susținere pentru asigurarea rezistenței și din stratul de ceramică ce îl acoperă.

 Coroane ceramice pe suport de zirconiu

Una dintre cele mai inovatoare soluții, pe care protetica dentară le oferă în prezent, este coroana dentară din zirconiu. Pentru restaurarea dentară, această opțiune vine în sprijinul pacienților care au alergie la metale. Spre deosebire de alte materiale, coroanele dentare din zirconiu au o rezistență de peste 10 ani. Tocmai pentru că zirconiul are o duritate de 6,5 – 7,5, asemenea dintelui dantural. Alegerea coroanei dentare potrivită nevoilor tale va fi cea recomandă de medicul specialist, care va ține cont atât de dorințele tale, cât și de buget.

Concluzii

Alege ce ți se potrivește după ce consulți medicul protetician! În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, părerea ta este un aspect foarte important pentru decizia finală. Aici vei urma un tratament personalizat, astfel încât să beneficiezi de cele mai bune soluții pentru nevoile tale. Hai la un consult! Medicii specialiști în protetică dentară îți vor reda un zâmbet frumos și o dantură funcțională.

Dr. Ionut Leahu

Comentarii

2 thoughts on “Cât rezistă o coroană dentară. Cum alegi cele mai bune opțiuni

  1. Aurelia Iancu

    Doresc sa -mi fac o coroana la ultimul dinte din spate de jos ,, am dintii cam tociti , am brusixm , ce tip de coroana merge ? Multumesc

    Răspunde

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134