Ce înseamnă un dentist bun? 6 criterii la care să fii atentă

 

Medic stomatolog in stanga, pacient in dreapta in clinica dentara
În prezent alegerea unui medic dentist potrivit pentru tine și familia ta poate fi o misiune simplă.

De: | Etichete: , , , | Comentarii: 1 | 28 martie 2023

Vizualizat de 1.037 utilizator/i

Să te simți relaxat, încrezător și să te poți exprima cu ușurință atunci când mergi la stomatolog sunt doar câteva criterii importante, atunci când alegi nu doar medicul, ci și omul care te va ajuta să-ți recapeți atât sănătatea dentară, cât și încrederea în propria persoană.

Proximitatea sau prețul practicat pot fi de multe ori o capcană, tocmai de aceea venim în sprijinul tău cu o serie de aspecte de care este esențial să ți cont atunci când alegi atât medicul, cât și clinica stomatologică pentru tine si familia ta.

Un dentist bun tratează problemele dentare și are în vedere istoricul tău medical

Deși poate te întrebi de ce este important istoricul tău medical, atunci când mergi la o simplă consultație la stomatolog, află că bolile de care suferi sau substanțele la care ești alergic, îi permite medicului stomatolog să efectueze un tratament corect și eficient.

În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu alegem să tratăm omul din fața noastră, prin integrarea medicine, astfel că primul pas este să indentificăm cauza și apoi să tratăm efectul. Astfel ne asigurăm că îți oferim cele mai bune soluții de tratament pentru a te bucura de o viață mai bună.

Lucrează în echipă cu alți stomatologi cu diverse specialități

În prezent medicul stomatolog nu le mai face pe toate. La fel ca în orice subdomeniu al medicinei, și în stomatologie există mai multe ramuri pe care medicii le pot alege pentru a se specializa.

Așa cum atunci când ai o problemă cu inima ceri ajutorul medicului cardiolog, atunci când ai de exemplu nevoie de un aparat dentar trebuie să ceri ajutorul medicului ortodont. Desigur, pentru a descoperi care sunt problemele cu care te confrunți, primul pas este să programezi un consult la un medic stomatolog generalist, care poate depista în cadrul controlului clinic și cu ajutorul radiografiei dentare afecțiunile prezente în cavitatea orală.

Ulterior, în funcție de nevoile tale, medicul stomatolog generalist îți va recomanda să continui tratamentul împreună cu un anumit medic specialist, care să te ajute să îți recapeți sănătatea dentară.

La Clinicile Dentare Dr. Leahu întâlnești o echipă completă de medici specialiști, astfel încât să-ți poți rezolva orice problemă dentară, într-un timp cât mai scurt.

Stabilește diagnosticul pe baza investigațiilor amănunțite

Este necesar să știi că o consultație stomatologică înseamnă o evaluare a stării de sănătate orală. Astfel, în funcție de fiecare caz în parte, medicul stomatolog pune un diagnostic pentru problemele orale identificate și îți recomandă un plan de tratament personalizat.

Așadar, consultația stomatologică are un rol foarte important în ceea ce privește rezolvarea problemei orale, deoarece atunci când aceasta nu este tratată cu seriozitate poate duce la realizarea unui tratament incorect. O consultație stomatologică constă în 3 etape extrem de importante pentru stabilirea diagnosticului potrivit.

În primul rând, radiografia dentară, care are rolul de a produce într-un timp foarte scurt imagini din interiorul cavității tale orale. În funcție de nevoile tale, medicul poate recomanda un anumit tip de radiografie dentară pentru a putea depista cauza problemei cu care te confrunți. Pentru o consultație stomatologică inițială, de cele mai multe ori, dentistul recomandă o radiografie panoramică, deoarece permite examinarea tuturor dinților fiind, de fapt, o imagine de ansamblu a întregii cavități orale.

Clinicile Dentare Dr. Leahu sunt dotate cu centre proprii de radiologie dentară, astfel că nu este nevoie să investești timp suplimentar pentru a realiza o radiografie dentară la un centru specialist, înainte de a te prezenta la consultația stomatologică.

A doua etapă este anamneza, care reprezintă discuția pe care o vei purta cu medicul stomatolog pentru ca acesta să afle care este motivul vizitei. Rolul acestei etape este de a te ajuta să te relaxezi și să te simți cât mai confortabil. Iată o serie de întrebări pe care medicul stomatolog ți le va adresa:

  • date personale: vârstă, proveniență, ocupație;
  • date despre sănătatea generală: boli generale ale organismului, alergii, tratamente actuale etc.;
  • date despre istoricul stomatologic: tratamente realizate în trecut, ultima vizită la medicul stomatolog etc.;
  • Informații despre motivul vizitei: simptome și semne ale afecțiunilor dentare, disconfort, durere etc.

În final se va realiza examenul clinic, unde odată ce medicul dentist a aflat care sunt problemele care te-au adus în cabinetul de medicină dentară și după examinarea radiografiei panormice, acesta poate să realizeze examinarea efectivă a cavității orale, cu accent pe zona care trebuie tratată, mai ales tumefierile, sângerările, abcesele etc. De asemenea, medicul va examina toți dinții, igiena orală, gradul de mobilitate a dinților, dacă este cazul, sănătatea gingiei și a mucoasei bucale.

În funcție de complexitatea cazului și de dorințele tale, împreună cu medicul stomatolog se stabilește strategia terapeutică. În cadrul consultației vei primi toate informațiile referitoare la: etapele tratamentului, durata acestuia și costul total al planului de tratament recomandat.

Folosește tehnici și aparatură modernă

Tehnologia modernă utilizată în domeniul medical oferă numeroase avantaje atât pacienților, cât și echipelor medicale. Astfel, nivelul de siguranță și confort resimțit în timpul realizării tratamentului stomatologic este unul ridicat. Atunci când alegi un medic stomatolog bun pentru tine este important să te gândești și la mediul în care acesta își desfășoară activitatea și la tehnologia pe care o folosește. Cu cât medicul ales are acces la aparatură mai performantă, iar standardele profesionale la care profesează sunt unele mai ridicate, cu atât te vei simți mai confortabil și vei avea mai multă încredere în reușita tratamentului stomatologic pe care îl urmezi.

Îți oferă sfaturi pentru prevenirea afecțiunilor dentare

Este important ca medicul stomatolog la care mergi să îți ofere cât mai multe sfaturi despre cum poți preveni afecțiunile orale. Tocmai de aceea îți recomandăm să vi la controale regulate, de cel puțin 2 ori pe an, fie că te confrunți cu probleme dentare, fie că nu. O consultație stomatologică realizată la timp te poate ajuta să depistezi din timp anumite afecțiuni dentare.

Tratarea incipientă a afecțiunilor dentare este o metodă foarte bună prin care poți evita disconfortul creat de afecțiunile dentare, de costurile ridicate ale tratamentelor necesare complicațiilor stomatologice și de timpul mai îndelungat al realizării tratamentului.

De exemplu, o consultație stomatologică realizată la timp te poate ajuta să descoperi o carie dentară în stadiu incipient, care afectează doar smalțul dintelui și care nu îți provoacă durere sau disconfort. Tratamentul necesar acestui tip de carie este unul mult mai simplu, mai puțin costisitor și mai rapid decât acela necesar tratării unei carii care a ajuns la nervul dintelui și a provocat a infecția pulpei dentare.

Sfaturi utile ca să alegi un dentist bun pentru tine și familia ta

În prezent alegerea unui medic stomatolog potrivit pentru tine și familia ta poate fi o misiune simplă, atât timp cât ești atent la criteriile menționate mai sus. În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu oferim soluții stomatologice de la primul dinte, pe tot parcursul vieții, printr-o gamă  variată de servicii pentru a obține o dantură sănătoasă.

Datorită tehnologiei moderne, cât și a mediului prietenos din cabinet, abordarea tratamentelor stomatologice s-a schimbat. Relația dintre medicul stomatolog și pacient a devenit mai solidă, asemenea unui parteneriat bazat pe încredere și empatie.

Concluzii

Analizează website-urile clinicilor dentare și urmărește testimonialele oamenilor care au urmat tratamente stomatologice specifice nevoilor tale. Verifică recenziile oferite de aceștia și cercetează pictorialele referitoare la munca medicilor stomatologi.

Este esențial să programezi o consultație, astfel vei descoperi cât de confortabil te vei simți în mediul respectiv și cât de bine vei reuși să comunici cu medicul stomatolog dorințele tale. Totodată vei afla care sunt costurile reale pentru intervenții și timpul pe care trebuie să-l aloci vizitelor în cabinetul de medicină dentară.

Dr. Ionut Leahu

Comentarii

1 thoughts on “Ce înseamnă un dentist bun? 6 criterii la care să fii atentă

  1. Clara

    Sincer m-a ajutat destul de mult in a imi da seama ca am avut noroc in alegerea dentistului meu. Nu m-am gandit la mai niciun factor de aici pentru ca nu ii cunosteam, ajungand la dansul doar prin recomandari. De acum o sa tin cont!

    Răspunde

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

 

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9777