
Vizualizat de 7.342 utilizator/i
În ziua de astăzi, oricine se poate bucura de o dantură sănătoasă și frumoasă. O proteză fixă pe implanturi înlocuiește cu succes dinții naturali, iar pacienții se pot simți confortabil și pot zâmbi cu multă încredere.
Descoperă în articolul următor care sunt pașii tratamentului de protezare și ce preț are un astfel de tratament, dar și cum se poate îngriji o proteză fixă pe implanturi dentare.
Ce implică o proteză fixă cu 4 implanturi
Lucrările protetice fixe sunt acele tipuri de proteze dentare fixe care înlocuiesc întreaga dantură și restabilesc atât procesul de masticație și de vorbire, cât și estetica danturii. Acestea se apropie cel mai mult de dentiția naturală și de o funcționalitate corectă a aparatului dento-maxilar. Astfel, pacienții se pot integra mult mai ușor în societate, pot vorbi mult mai bine decât cu o proteză mobilă și, cel mai important, pot mânca fără disconfort și fără griji.
Proteza fixă pe implanturi este personalizată pentru fiecare pacient în parte, în funcție de nevoile și cerințele acestuia. Aceasta este realizată fie pe o structură din metal, fie din titan sau din crom cobalt, cu dinți din compozit, zirconiu sau ceramică.

*Proteza dentară fixă și coroane dentare ceramice individuale
Pașii tratamentului de protezare
Proteza fixă cu 4 implanturi dentare este indicată în general pacienților care prezintă foarte mulți dinți irecuperabili, ca urmare a unei boli parodontale netratate sau a activității carioase avansate. De asemenea, acest tip de proteză este ideal pentru pacienții care poartă proteze mobile și care își doresc o lucrare protetică fixă și dinți ficși.
Iată mai jos care sunt pașii tratamentului de protezare care îți poate schimba cu adevărat viața.
Consultul inițial
Primul pas pentru a te bucura de o dantură fixă și naturală constă în consultul de specialitate. Încă de la prima vizită în clinica dentară, medicul stomatolog îți va prezenta planul de tratament potrivit, care sunt etapele pe care trebuie să le urmezi și care este costul total pentru fiecare etapă în parte.
Pentru medicii stomatologi din cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, starea generală de sănătate este foarte importantă, iar în cadrul primului consult, medicul stomatolog te va întreba despre istoricul medical. Dacă ai un set complet de analize efectuat în ultimele 6 luni, este bine să vii cu el la medicul stomatolog, dacă nu, medicul îți va cere să îl faci, tocmai pentru a-ți putea recomanda tratamentul cel mai bun.
Intervenția chirurgicală
Timpul scurt petrecut pe scaunul stomatologului este principalul avantaj atunci când optezi pentru un tratament cu implanturi dentare. În cadrul unei singure intervenții chirurgicale, echipa de medici specialiști realizează toate procedurile necesare. De la extracții dentare până la refacerea osului pierdut, cu ajutorul augumentării osoase. Pe lângă acestea, medicul chirurg poate recomanda și o operație de sinus lift ce implică ridicarea membranei sinusului și plasarea unei grefe osoase. Toate acestea sunt realizate înainte de inserarea implanturilor dentare.
Lucrarea protetică provizorie și proteza fixă
Este important să știi că a doua zi, după intervenția chirurgicală, vei reveni în clinică pentru montarea unei lucrări provizorii fixe. Cu această lucrare provizorie vei sta 6 luni de zile, deoarece este necesar ca gingia și osul să se vindece, iar implanturile dentare să se osteointegreze. După cele 6 luni de zile, proteza provizorie se va înlocui cu o proteză finală fixă, cu care te vei simți ca atunci când aveai dinții naturali și vei putea mânca tot ce îți dorești.
Ce preț are o proteză fixă cu 4 implanturi
Prețul unei proteze fixe cu 4 implanturi dentare se stabilește împreună cu medicul specialist în protetică dentară, în funcție de materialele disponibile, de bugetul și dorințele pacientului. Spre exemplu, costul unei lucrări fast&fixed care este realizată pe o structură de metal cu dinți frezați din compozit și gingie artificială este de 11.500 lei, iar o proteză fixă care este realizată dintr-o structură de titan cu dinți individuali din ceramică și cu gingie artificială este de 25.500 lei.
Care este prețul total al tratamentului de protezare
Costurile diferă pentru fiecare pacient în parte, deoarece planul de tratament este personalizat. În funcție de complexitatea cazului și de dorințele pacientului, împreună cu medicul specialist se vor discuta costurile cu privire la întreg planul de tratament, încă de la prima vizită. În prima fază vei plăti doar intervenția chirurgicală și toate procedurile ce trebuie realizate, iar în cea de-a doua etapă de tratament, care se va face peste 6 luni de zile, vei plăti proteza fixă.
Toate aceste lucruri, de la tratamentul chirurgical și până la tratamentul de protezare, îți vor fi explicate în cadrul primului consult stomatologic. Tot atunci vei primi informații despre durata tratamentelor și prețul total al planului de tratament recomandat. Mai multe informații despre prețurile tratamentului de refacere a întregii danturi cu 4-6 implanturi dentare poți găsi aici.

Dr. Bogdan Pavel, medic stomatolog în timp ce pregătește o proteză fixă pe implanturi dentare.
Sfatul medicului Dr. Bogdan Pavel
Dr. Bogdan Pavel, medic stomatolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, ne explică că vârsta nu reprezintă un impediment atunci când ne dorim o dantură fixă. Sistemul de implanturi dentare „Dinți ficși în 24 de ore” reprezintă o opțiune sigură de tratament atât pentru persoanele tinere care suferă de anumite afecțiuni dentare și au rămas fără dinți, cât și pentru persoanele în vârstă, care prin evoluția firească a danturii au ajuns în momentul în care au nevoie de refacerea întregii danturi.
Rolul pacientului și îngrijirea corectă a protezelor fixe reprezintă succesul acestora pe termen lung. Este necesar să se respecte cu strictețe toate indicațiile primite din partea medicului specialist, dar și pașii unei igiene orale corecte. În perioada purtării protezelor provizorii este indicat consumul alimentelor moi sau lichide, fie pasate, fie făcute cu blenderul, pentru a nu risca fracturarea lucrării.
În ceea ce privește rutina zilnică de îngrijire a protezei dentare fixe pe implanturi dentare, aceasta se realizează în mod normal, la fel cum este recomandată și pentru dinții naturali. Astfel că trebuie efectuat un periaj dentar de cel puțin 2 ori pe zi, dar și folosirea zilnică a dușului bucal sau a mijloacelor adjuvante speciale pentru astfel de lucrări, recomandate doar de medicul specialist. Ce facem în plus pe lângă respectarea acestor pași acasă este să mergem la stomatolog, la fiecare 6 luni, pentru ca medicul protetician să deșurubeze lucrările protetice și să le igienizeze.
Stanciuc Raluca
Buna seara !Am patru implanturi pe partea de sus cu o lucrare mobila pot opta pentru o lucrare fixa pe aceste implanturi?Mulțumesc!
Andreea Mosoiu
Bună ziua! Primul pas este să veniți la un consult pentru a vedea situația lucrării dumnevoastră.În funcție de complexitatea cazului, împreună cu medicul se stabilește strategia terapeutică. În cadrul consultației de specialitate veți primi toate informațiile referitoare la: etapele tratamentului, durata acestuia și costul total al planului de tratament recomandat. Puteți consulta pachetele de prețuri pentru refacerea întregii danturi aici: https://cliniciledrleahu.ro/dinti-ficsi-pentru-o-viata/. Costul unui pachet este cost pe arcadă. Pentru mai multe informații și programări vă stăm la dispoziție la numărul de telefon 0219134 sau prin WhatsApp aici 👉🏻 https://bit.ly/3vDGKPt. Adresele exacte le puteți găsi aici: https://cliniciledrleahu.ro/contacteaza-ne/ . O zi frumoasă!
Flavia
Bună ziua vreau și eu să-mi refac toată gura proteză fixă pe 4 implanturi îmi spuneți unde aveți cabinetul și cât mar costa tot? Mulțumesc
Andreea Mosoiu
Bună dimineața! Clinicile sunt deschise în București, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu, Ploiești, Galați, Cluj-Napoca, Craiova și în curând Brașov. Adresele exacte le puteți găsi aici: https://cliniciledrleahu.ro/contacteaza-ne/. Planul de tratament este personalizat pentru fiecare pacient. În funcție de complexitatea cazului și de dorințele pacientului, împreună cu medicul se stabilește strategia terapeutică. În cadrul consultației de specialitate veți primi toate informațiile referitoare la: etapele tratamentului, durata acestuia și costul total al planului de tratament recomandat. Puteți consulta lista de prețuri aici: https://cliniciledrleahu.ro/preturi-clinica-stomatologica/
Roxana
Bună seara imi puteti spune un preț pt 4 implanturi și o lucrare fixa menționez ca partea de jos nu mai am niciun dinte bun partea de sus doar doua masele un preț cu aproximație va mulțumesc
Andreea Mosoiu
Bună dimineața! Prețul unui tratament cu 4 implanturi dentare pornește de la 23 000 lei, iar o lucrare protetică fixă de la 12 500 lei. Mai multe informații legate de procedura cu implanturi puteți vedea aici: https://cliniciledrleahu.ro/dinti-ficsi-in-24-de-ore/