Vizualizat de 466 utilizator/i
Protetica este o ramură a stomatologiei care se ocupă de obținerea unei danturi echilibrate atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic. Totuși, pentru ca lucrările protetice să fie perfecte, este extrem de importantă colaborarea între medicii endodonți, ortodonți, proteticieni și chirurgi. Când vine vorba despre lucrări protetice, acestea pot fi coroane sau punți dentare, proteze fixe sau detașabile ori fațete dentare. În cadrul Clinicilor Dr. Leahu, lucrările protetice se pot realiza fie cu ajutorul aparatului Cerec CAD/CAM, fie în cadrul laboratorului de tehnică dentară.
Cum funcționează Cerec CAD/CAM?
Medicul protetician va introduce într-un computer datele pacientului, poziția unde se dorește realizarea lucrării protetice și materialul din care aceasta este realizată. Apoi, medicul va folosi o cameră intraorală pentru a scana poziția unde se va realiza lucrarea protetică. Ulterior, computerul este cel care va realiza viitoarea lucrare protetică. La final se va selecta cubul și materialul din care va fi realizată lucrarea protetică și informația este trimisă către o mașină de frezat. În câteva zeci de minute, dintele este gata. În ceea ce privește lucrările protetice realizate cu sistemul Cerec CAD/CAM, se micșorează timpul de execuție. Al doilea avantaj major este adaptabilitatea lucrării pe bontul protetic. Tot cu ajutorul tehnologiei Cerec CAD/CAM se scurtează considerabil timpul necesar realizării fațetelor dentare. Dat fiind că totul este computerizat, eroarea umană dispare, iar astfel rezultatul se va potrivi perfect. Datorită materialului ceramic din care sunt realizate fațetele dentare, acestea nu pot fi deosebite de dinții naturali. În sprijinul medicilor proteticieni vin și tehnicienii și laboratorul de tehnică dentară din cadrul Centrului de Excelență în Implantologie dentară Rin Grand Hotel care este dotat cu aparatură de ultimă generație. Acesta este locul în care se pot realiza implanturi dentare, proteze din acrilat și gutiere, lucrări protetice pe suport de zirconiu, coroane provizorii și finale CEREC CAD-CAM sau coroane metalo-ceramice. În cazul lucrărilor ample, când se reface întreaga dantură, procesul poate dura între o săptămână și o lună și jumătate, în funcție de complexitatea cazului. Ai probleme cu dinții? Cauți o echipă de profesioniști în domeniul stomatologic? Nimic mai simplu. Sună la numărul de telefon 021 9777 și un specialist al Clinicilor Dentare Dr. Leahu te va consilia. Rețeaua Dr. Leahu cuprinde astăzi șase clinici, patru în București, una în Pitești și una în Timișoara.
- Adiția de os (augmentarea osoasă). Ce este, când se face operația, preț și recuperare - noiembrie 29, 2023
- Tratament cu laser în parodontoză. Ce beneficii are tehnica noninvazivă - octombrie 30, 2023
- Implant dentar Straumann – preț și detaliile intervenției - octombrie 25, 2023