„Cel mai important lucru de care trebuie să ținem cont, pentru o bună sănătate orală, este menținerea igienei orale corecte”- Interviu cu Dr. Andreea Maria Vladu, medic stomatolog

 

Medic stomatolog in cabinetul de medicina dentara

De: | Etichete: , , , , , , | Comentarii: 0 | 10 mai 2022

Vizualizat de 202 utilizator/i

Dr. Andreea Maria Vladu, medic stomatolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu Pitești, urmează această carieră din pasiune și se bucură nespus atunci când reușește să readucă zâmbetul pe buze tuturor pacienților. Consideră că fiecare zi este o nouă provocare ce contribuie la evoluția sa ca medic stomatolog, iar asta o motivează să ofere pacienților sănătate reală și o experiență excepțională. Despre sfaturile pe care le oferă pacienților care au teamă de stomatolog, cât de importantă este igiena orală și cum prevenim apariția cariei dentare, ne explică Dr. Andreea Maria Vladu, în următorul articol.

Ce te-a determinat să alegi cariera de medic stomatolog?

Mi-am ales cariera de medic stomatolog din pasiune, pentru că îmi place să lucrez cu oamenii, să empatizez cu ei și să îi ajut să își recapete încrederea în sine, printr-un zâmbet frumos și sănătos.

Ce sfaturi le oferi pacienților pentru a-și înfrânge teama de stomatolog?

Din păcate, teama de medicul stomatolog este foarte des întâlnită în zilele noastre și este principalul motiv pentru care pacienții se prezintă foarte târziu la cabinetul medical. Această teamă este asociată cu frica de sunetele produse de instrumentele medicale sau frica de ace și durere. Pentru a-i ajuta pe pacienții mei să-și înfrângă această teamă, comunic foarte mult cu ei, explicându-le ce manopere urmează să realizăm, faptul că medicina și tehnicile au evoluat foarte mult, iar asta ne ajută să nu mai simțim durere. Totodată, pentru a se relaxa în cabinet, pacienții pot ascult muzică pe tot parcursul manoperelor.

Cât de importantă este educarea pacientului cu privire la igiena orală?

Educarea pacientului cu privire la menținerea unei igiene orale corecte este foarte importantă, pentru a putea preveni apariția unor afecțiuni dentare. Toți pacienții trebuie să înțeleagă importanța unui ritual zilnic de îngrijire a dinților, prin realizarea periajului dentar de 2 ori pe zi, dimineața și seara, să cunoască o tehnică corectă de periaj și bineînțeles folosirea mijloacelor auxiliare de igienă, precum ața dentară, dușul bucal și apa de gură.

Care este cea mai întâlnită problemă stomatologică cu care pacienții se confruntă?

Cea mai des întâlnită problemă dentară, cu care pacienții de orice vârstă se confruntă este caria dentară. Această afecțiune se află de cele mai multe ori în stadiul său avansat, moment în care tratamentul nu mai este la fel de simplu și implică mai multe proceduri.

Ce simptome provoacă caria dentară gravă?

O carie dentară gravă se caracterizează printr-o distrucție coronară mare, uneori fiind afectată pulpa dintelui. În acest stadiu avansat sunt prezente o serie de simptome:

  • durere la nivelul dintelui, care poate să apară brusc sau când dintele este expus la alimentele reci, fierbinți, dulci sau în timpul masticației;
  • durerea se poate extinde la nivelul întregului maxilar și cedează greu la tratamentul medicamentos;
  • poate să apară ca o complicație, abcesul dentar;
  • apariția unor pete negre pe suprafața dintelui;
  • respirație urât mirositoare

Care sunt riscurile dacă nu tratăm o carie dentară?

O carie dentară netratată la timp duce la agravarea afecțiunii, prin afectarea pulpei dentare, adică a nervului, apariția durerii profunde, iar tratamentul necesită mai multe proceduri, ceea ce înseamnă și costuri mai mari.

Cum putem preveni apariția cariei dentare?

Cel mai important lucru de care trebuie să ținem cont, pentru o bună sănătate orală este menținerea igienei orale corecte, prin utilizarea mijloacelor suplimentare de curățare. Pe lângă acestea mai există o serie de aspecte de care trebuie să ținem cont. În primul rând o alimentație sănătoasă, prin evitarea consumul de dulciuri, alcool și tutun. Totodată este important să ne prezentăm la medicul stomatolog, la fiecare 6 luni, pentru controlul periodic, pentru efectuarea unui detartraj și a unui periaj profesional. În cadrul unui astfel de consult, medicul stomatolog va putea sa depisteze cariile dentare în stadiul incipient și să realizeze tratamentul potrivit pentru a-i readuce zâmbetul pe buze fiecărui pacient.

Dacă ești în căutarea unui clinici stomatologice moderne, echipate cu aparatură modernă și cu o echipă formată din medici specialiști, te așteptăm la Clinicile Dentare Dr. Leahu Pitești. Pentru mai multe informații și programări ne puteți contacta la numărul de telefon 021 91 34 sau prin whatsapp aici 👉🏻 .

Dr. Ionut Leahu

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

 

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9777