Cele mai comune întrebări despre cabinetul stomatologic

 


De: | Etichete: | Comentarii: 0 | 2 iunie 2017

Vizualizat de 1.018 utilizator/i

Vizita la medicul dentist nu trebuie să fie un eveniment stresant. Din contră! Ai ales să mergi la stomatolog, pentru că îți dorești o dantură sănătoasă și frumoasă. De multe ori, însă, teama pacienților este alimentată de anumite lucruri pe care medicul dentist le face și pe care aceștia nu le înțeleg. Iată câteva lămuriri:

Cum se realizează curățenia într-un cabinet stomatologic?

La acest capitol nu vorbim despre măturat sau spălat; ci vorbim despre păstrarea normelor de igienă. În clinicile Dr. Leahu, fiecare angajat înțelege că este necesar să respecte protocolul pentru a proteja sănătatea pacienților. De aceea, poartă mănuși înainte, în timpul, dar și după intervenție.

Cabinetul stomatologic este curățat cu dezinfectant după fiecare pacient, în special scaunul stomatologic, pentru evitarea răspândirii bacteriilor. De asemenea, toate instrumentele sunt sterilizate înainte de a ajunge în cavitatea orală a pacientului. Unele pot fi chiar de unică folosință. Pentru a evita răspândirea bacteriilor între pacienți, de cele mai multe ori medicul va desface un set gata sterilizat de instrumente. Mai mult, atât medicii, cât și asistentele medicale poartă mănuși și măști de unică folosință atât pentru a proteja pacientul, cât și pentru protecția personală.

De ce este necesar să porți ochelari de protecție în cabinetul stomatologic?

Confortul pacientului este pe primul loc, la fel și siguranța sa. Pentru a putea realiza un tratament eficient și pentru a putea studia întreaga cavitate orală cu atenție, medicul dentist utilizează o lampă specială, care produce o lumină foarte puternică. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care pacientul este rugat să poarte ochelari de protecție în cabinetul stomatologic.

În timpul unor tratamente, cum ar fi igienizarea dentară, este posibil ca lichidul să sară și să ajungă pe fața pacientului. Fiind într-o poziție orizontală, acest lucru poate fi deranjant. Astfel, ochelarii ne ajută să păstrăm la distanță lichidele de ochii pacienților. Desigur, lichidele nu sunt singura preocupare. Instrumentele utilizate sunt grele, iar unele chiar ascuțite. Folosim ochelarii pentru a păstra pacientul în perfectă siguranță.

De ce se utilizează diga?

Diga este o folie subțire de latex utilizată pentru a izola zona în care se lucrează de fluidele din cavitatea orală. Aceasta se atașează de dinte cu ajutorul unei clame. Scopul ei este acela de a izola de fluide zona în care urmează să se aplice tratamentul, dar și de a oferi o vizibilitate mai bună asupra dintelui. Deși nu este o tehnologie recentă, ci a fost inventată în 1864, nu toți medicii dentiști aleg să o utilizeze, din păcate. Cu toate acestea, diga asigură realizarea unui tratament corect în cadrul cabinetului stomatologic.

Nu ezita să întrebi medicul tău dentist atunci când nu înțelegi anumite acțiuni ale sale. Cu siguranță, acesta îți va explica întocmai procedurile, ceea ce urmează să facă, dar și ce utilitate au diversele instrumente și aparaturi. Astfel, vei înțelege ce tratament urmezi și vei putea depăși anumite temeri pe care le ai legate de medicul dentist. Doar în acest fel vei putea să transformi vizita la cabinetul stomatologic într-un lucru perfect normal, care nu îți dă motive de stres sau de teamă.

 

Dr. Ionut Leahu

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

 

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9777