De la kinetoterapie la medicina dentară

 

De: | Etichete: , , , | Comentarii: 0 | august 30th, 2017

Vizualizat de 147 utilizator/i

Dr. Adrian Palade este unul dintre noi, este unul dintre oamenii pe care îi vezi pe stradă și cărora ar trebui să le afli povestea. Colegul nostru a făcut 5 ani de kinetoterapie, trecând inclusiv peste pragul de masterat. Cu timpul și-a dat seama că această meserie poate fi practicată ca un hobby, alegând ca job de viitor, stomatologia. Acesta ne dovedește că omul are puterea ca oricând s-o ia de la capăt și să lupte pentru visurile lui.

  1. De ce oamenii aleg să vină la medicul dentist în ultima clipă?

Oamenii aleg să vină în stadii avansate a problemelor la medicul dentist din cauza fricii/fobiei și lipsei de educație privind igiena orală. O altă cauză ar fi lipsa părții materiale, încă  se crede că la dentist este scump, dar dacă pacienții ar alege să vină când trebuie am putea preveni și nu s-ar ajunge la probleme în care spre exemplu, își pot pierde dinții.

  1. Care este compromisul pe care l-ai făcut pentru această meserie?

Din dorința de a practica această meserie, după 5 ani de facultate și master în kinetoterapie am luat-o de la început  în a studia medicina, de data aceasta cea dentară. Am ales un alt drum, dar nu regret.

  1. De ce ai ales medicina dentară în final și nu kinetoterapia?

Prin natura meseriiilor pe care le-am ales, mi-am dorit să mă dedic pentru a ajuta ca oamenii să fie sănătoși și fericiți. Cu toate acestea, consider că fericirea este exprimată printr-un zâmbet larg, oferit din tot sufletul, astfel că mă concentrez acum doar pe medicină dentară. Kinetoterapia a rămas un hobby.

  1. De ce clinicile Dr. Leahu și nu altă clinică dentară?

Am ales această clinică pentru că este foarte dotată din punct de vedere medical, echipa este tânără și frumoasă . Există un spirirt puternic de echipă, pe care numai aici l-am găsit, îmi place că ne ajutăm reciproc și colaborăm împreună ca într-o familie.

  1. Care este cel mai fals lucru pe care oamenii îl cred despre medicina dentară?

Cred că are legătură cu durerea, cu mitul – “nu mă duc la doctor pentru că doare”. Tehnologia dentară a avansat  și nu mai există durere, suntem o echipă mare, colaborăm și rezolvăm chiar și cele mai complexe cazuri, întotdeauna există soluții. Tocmai de aceea fiecare dintre noi trebuie să vină din timp la dentist, făcând vizite regulate pentru a preveni situațiile critice.

Începe-ți cariera la Dr. Leahu – Clinici Dentare Spune-ne câte ceva despre tine şi lasă-ne CV-ul tău aici, iar noi te vom contacta.

Dr. Ionut Leahu

Dr. Ionut Leahu

Owner & Medic Dentist, competenţă Implantologie Orală la Dr. Leahu Dental Clinics
Pentru mine, pacientul fericit este partenerul care mă ajută să îmi duc mai departe visul. Împreună, continuăm povestea.
Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu noutățile!
close-link
Abonează-te și primești
automat e-book-ul!

Cum faci ca prichindelul tău
să aibă dinți sănătoși?

Sfaturi Practice

Abonează-te la newsletter și primești
GRATUIT e-book-ul nostru!
close-link