Dinții de lapte. Tot ce nu știai despre dinții de lapte

 

Vizitele la medicii pedodonti trebuie sa fie realizate inca de la erupția primilor dinți de lapte.
Pentru a avea o dantură sănătoasă copii trebuie să meargă la stomatolog încă de la cele mai fragede vârste, imediat dupa eruptia primilor dinți de lapte

De: | Etichete: , , , | Comentarii: 0 | 28 octombrie 2019

Vizualizat de 1.500 utilizator/i

Cu toții ne dorim să putem oferi copiilor noștri tot ceea ce au nevoie pentru a se dezvolta armonios și sănătos, de aceea este foarte important să nu neglijăm vizitele regulate la stomatolog. Contrar așteptărilor, controlul la medicul dentist pentru copii trebuie realizat încă de la apariția primilor dinți de lapte. Află tot ceea ce nu știai despre dinții de lapte și cum influențează aceștia dezvoltarea danturii definite.

Stomatologia pentru copii

De cele mai multe ori, părinții consideră că pentru a avea un copil cu o dantură sănătoasă este suficient să îl învețe să se spele singur pe dințișori și să îl lase să își creeze singur o rutină. Cu toate acestea, vizitele la cabinetele stomatologice pentru copii fac parte din etapele importante prin care copilul trece pe parcursul dezvoltării sale și își pun amprenta în creșterea sa ca viitor adult cu o dantură sănătoasă.

De-a lungul timpului, medicina dentară a evoluat foarte mult, de aceea, în prezent, medicii sunt împărțiți în funcție de specializare. Ramura medicinei dentare care se ocupă de dantura celor mici poartă denumirea de pedodonție. Acești medici specialiști vin în ajutorul părinților și au grijă ca cei mici să aibă o experiență cât se poate de frumoasă la stomatolog și să vina cu plăcere de fiecare data.

Ce sunt dinții de lapte sau dinții temporari?

Dinții permanenți ai copilului apar în jurul vârstei de 6 ani și ar trebui să rămână sănătoși pe tot parcursul vieții. Până la această vârstă copiii au așa numiții dinți de lapte pe care majoritatea părinților nu îi consideră foarte importanți având în vedere faptul că vor cădea și vor fi înlocuiți de dinții permanenți. Cu toate acestea, este mai mult decât important să acordăm o atenție deosebită dinților de lapte deoarece, în situația în care prezintă anumite afecțiuni, pot duce la apariția unor probleme grave pentru dinții permanenți și pentru dezvoltarea copiilor. De foarte multe ori, se întâmplă ca dantura permanentă să iasă la suprafața gingiei deja afectată de bolile preluate de la dinții de lapte. De asemenea, problemele dinților de lapte pot duce la probleme ulterioare în ceea ce privește masticația, alinierea dinților permanenți sau mușcarea frecventă a obrazului.

Etapele erupției dinților de lapte

Erupția dentară este fenomenul de dezvoltare al dintelui și reprezintă mișcarea acestuia din os, locul în care se formează, până la locul său pe arcadă. Erupția dentară constă în trei etape, și anume:

Etapa preeruptivă

Începe odată cu procesul de formare al dintelui și se sfârșește în momentul în care coroana dintelui este complet formată și atinge mucoasa bucală.

Etapa prefuncțională

Începe atunci când apare primul punct sub mucoasă și se termină atunci când dintele atinge planul ocluzal.

Etapa funcțională

Cuprinde toată perioada în care dinții apar în totalitate pe arcadă și intră în funcțiune.

Dinții erup pe parcursul primilor doi ani și jumătate de viață. De obicei, primii dinți care apar sunt cei frontali, în jurul vârstei de 6-8 luni. Dinții temporari apar periodic și, de obicei, în pereche, pe ambele arcade, până în jurul vârstei de 2 ani și jumătate, 3 ani.

Fiecare copil este diferit, de aceea, nu trebuie să te îngrijorezi dacă dinții celui mic erup mai devreme sau mai târziu, pentru a te asigura că totul este în ordine este indicat să mergi la medicul dentist pentru copii.

Câți dinți de lapte are un copil?

Dinții de lapte sunt în număr de 20, 10 pentru fiecare arcadă. Ordinea în care dinții erup nu este una general valabilă, erupția fiind influențată și de greutatea copilului la naștere. În mod normal, ordinea de apariție a dinților de lapte este următoarea:

  • Cei patru dinți centrali, de jos și de sus, cunoscuți sub denumirea de incisivi centrali
  • Cei patru incisivi laterali, în imediata apropiere a incisivilor centrali
  • Dinții canini, în număr de câte doi pentru fiecare arcadă
  • Dinții molari primari, în număr de câte doi pentru fiecare arcadă
  • Dinții molari secundari, în număr de câte doi pentru fiecare arcadă

Extracția dinților de lapte

Primul grup de dinți permanenți erupe în jurul vârstei de 6 ani, astfel până în această perioadă trebuie ca dinții de lapte să fie înlăturați pentru a le face loc celor noi. De obicei, dinții de lapte pot cădea singuri, fără dureri foarte mari sau sângerări excesive, cu toate acestea există și cazuri în care dinții permanenți erup, însă nu au loc pe arcadă din cauza prezenței dinților de lapte. În acest caz este recomandată extracția dinților temporari la cabinetul stomatologic.

O altă situație în care trebuie să extragem un dinte de lapte este atunci când unul dintre dinți a suferit un traumatism sau o fractură și nu mai poate primi tratament, păstrarea lui pe arcadă ducând la apariția altor complicații. Dinții de lapte care sunt afectați de carii și nu pot fi tratați trebuie extrași pentru a nu cauza mai multe afecțiuni. Foarte mulți copii suferă de așa numita carie de biberon caria care apare la dinții temporari ai copiilor din cauza laptelui sau a sucurilor dulci din biberon.

Problemele dinților de lapte și remediile lor

Deși este adevărat că dinții de lapte sunt înlocuiți de cei permanenți, acest lucru nu înseamnă că nu au un rol foarte important în dezvoltarea sănătoasă a danturii definitive. Medicii dentiști  ne atenționează că orice afecțiune ce apare la nivelul dinților de lapte, poate afecta viitorii dinți. Pierderea timpurie a dinților de lapte poate duce la alinierea incorectă a dinților naturali, ceea ce impune tratamentul ortodontic, și anume aparatul dentar.

Pentru a ne asigura că dantura celui mic va fi una sănătoasă, iar dinții de lapte nu vor cădea mult prea devreme sau prea târziu, nu vor avea carii sau alte complicații trebuie să menținem o bună igienă orală. Este foarte important să îi învățăm pe mici încă de la vârste foarte fragede, să se spele pe dinți de cel puțin două ori pe zi, De asemenea, este bine să încercăm limitarea gustărilor care conțin zahăr deoarece acestea duc la apariția cariilor dentare și, implicit, la tratamentele acestora.

Nu în ultimul rând, este indicat să mergem periodic cu cel mic la medicul stomatolog pentru copii. Prima vizită a copilului la medicul pedodont ar trebui să aibă loc după apariția primilor dinți de lapte, ulterior, controlul la fiecare 6 luni este necesar pentru a ne putea asigura că dinții de lapte se află într-o stare bună și nu există riscul să afecteze dinții permanenți.

 

 

Dr. Ionut Leahu

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134