Rating obtinut: 5 / 5. 2
Poți să fi prima persoană care lasă o evaluare
Echipă
„Un zâmbet sănătos spune foarte multe despre o persoană, creând o imagine complexă în ceea ce îl privește. Am ales această meserie din dorința de a ajuta oamenii și de a le reda încrederea în sine odată cu dobândirea unui zâmbet frumos și sănătos. În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu am posibilitatea de a face acest lucru ajutându-mă de cea mai nouă tehnologie.”
– A participat la cursul domnului Dr. Roberto Cristescu ,,Endodonția în practica actuală”.
– După terminarea facultății, în anul 2017, a susținut examenul de rezidențiat, în urma căruia a ales specializarea Endodonție.
– A fost admisă la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, Facultatea de Medicină Dentară, specialitatea Stomatologie, urmând 6 ani de bază în pregătirea ca medic stomatolog.
,,De fiecare dată când vin în clinică mă simt foarte bine, deoarece sunt tratată cu foarte multă atenție de către întreaga echipă. Sunt foarte mulțumită de modul în care au fost rezolvate problemele dentare pe care le aveam prima dată când am venit aici. Până acum am făcut o terapie parodontală, câteva obturații dentare și urmează să-mi pun și aparat dentar. Am recomandat Clinicile Dentare Dr. Leahu și băiatului meu și continui să o fac ori de câte ori am ocazia.”
Irina Ene
,,În urma unui interviu susținut de către Dr. Ionuț Leahu la televizor, am aflat că una dintre direcțiile principale atât ale dânsului, cât și ale întregii echipe medicale este atenția către pacient și rezolvarea problemelor într-un mod cât mai puțin invaziv. Așadar, am decis să vin la Clinicile Dentare Dr. Leahu din Constanța. Prima consultație a decurs excelent, am accept pe loc planul de tratament și chiar din prima zi am început să-mi tratez dantura. Flexibilitatea progrămărilor, atenția deosebită, precum și profesionalismul medicilor m-au determinat să recomand serviciile din această clinică și apropiaților mei.”
Ovidiu Daniel Tudor
,,Am venit la Clinicile Dentare Dr. Leahu în urma unei recomandări. Urmez planul de tratament ce constă în tratarea cariilor dentare și mă simt foarte bine. Clinica este curată și utilată cu aparatură și echipamente moderne, iar personalul este amabil și respectuos. Am fost tratat conform așteptărilor mele și mă declar mulțumit. Tocmai de aceea, voi recomanda clinica ori de câte ori va fi necesar.”
Dan Cristian Barbu
Owner & Medic stomatolog cu competență în Implantologie Orală și Master în Implantologie Orală și Parodontologie
Medic stomatolog, specialist chirurgie orală și maxilo-facială, Centrul de Excelență regional Dr. Leahu Cluj-Napoca
Medic stomatolog cu practică orientată spre endodonție, Centrul de Excelență regional Dr. Leahu Cluj-Napoca