021 9134 Locatii
Linie telefonică cu tarif normal
  • ro
it

Dr. Corina Cîmpean, chirurg oro-maxilo-facial: „Cancerul oral este vindecabil”

 

Corina Cîmpean

De: | Etichete: , , , , , | Comentarii: 0 | 2 mai 2019

Vizualizat de 192 utilizator/i

Medicul Corina Cîmpean face parte de o perioadă bună de timp din echipa Clinicilor Dr. Leahu și se mândrește cu faptul că a rezolvat o mulțime de cazuri medicale. Aceasta a povestit într-un interviu ce a determinat-o să opteze pentru chirurgie și despre problema cancerului oral, o boală care afectează tot mai mulți români în ultimii ani.

Corina, ce te-a determinat să alegi stomatologia?
Sunt un om logic, practic, atent la detalii, căruia îi place să lucreze cu și printre oameni. Am ales stomatologia din pasiune iar mai apoi am optat pentru chirurgia oro-maxilo-facială, specialitate ce m-a făcut și mă face să mă simt împlinită profesional.

Ce înseamnă profesia de medic stomatolog pentru tine?
Înseamnă să ofer oamenilor încrederea în sine printr-un zâmbet sănătos și frumos, pentru că acesta este primul lucru pe care îl observăm la cineva. Cui nu îi place o persoană care zâmbește larg, fără să se simtă stânjenită? Îmi doresc să le ofer pacienților din cadrul Clinicilor Dr. Leahu un zâmbet sănătos, o dantură frumoasă în armonie cu trăsăturile feței.

De ceva vreme faci parte din echipa Clinicile Dr. Leahu. Ce-ți place cel mai mult în cadrul acestui colectiv?
Foarte bine spus. Echipa. Și subliniez acest lucru. Sunt mândră și entuziasmată să fac parte dintr-un colectiv profesionist, organizat și determinat să ofere cele mai bune servicii stomatologice pacienților. Rolul fiecărui membru este precis stabilit și nu putem funcționa unul fără celălalt. Totul se bazează pe colaborare, acesta fiind secretul eficienței și succesului cazurilor tratate. Și nu în ultimul rând, accesul la o aparatură de ultimă generație ne permite să oferim pacienților sănătate reală și o experiență excepțională.

Ce te vezi făcând peste 20 ani?
Consider că, în specialitatea noastră, suntem într-un proces continuu de învățare și dezvoltare. Sper să îmi păstrez același devotament, entuziasm și aceeași pasiune pentru ceea ce fac. Și, de ce nu, după 20 ani, să fac parte din același colectiv, care m-a susținut și îndrumat.

Cum este medicul Corina Cîmpean față de Corina Cîmpean din viața de zi cu zi?
Sunt multe asemănări între medicul stomatolog/chirurg OMF și omul din afara carierei, altfel n-aș practica stomatologia din pasiune. Cum bine a punctat cineva, „dacă îţi place cu adevărat ce faci, nu vei fi nevoit să muncești nicio zi din viaţa ta”, acest lucru se aplică și pentru mine. Există în același timp și mici diferențe, de exemplu, în viața de zi cu zi, sunt un om visător și uneori copilăros, dar când ajung în mediul profesional reușesc să îmi canalizez toată atenția, cunoștințele și ambilitățile spre a oferi pacienților cele mai bune tratamente.

Vorbește-mi puțin despre cancerul oral. Care sunt simptomele acestui tip de cancer?
Este un subiect destul de vast. Aș cuprinde, în general, toate afecțiunile tumorale ale cavității bucale. Acestea, în functie de subtip, pot afecta buzele, limba, gâtul, glandele salivare, oasele faciale. Putem vorbi despre mai multe forme de tumori: cele bune sau benigne, care au un caracter autolimitant (asta însemnand că, la un moment dat, ele nu mai cresc și nu invadează țesuturile din jur, ci mai degraba le împing), și prin îndepărtarea lor, pacientul se poate bucura de o vindecare chirurgicală absolută. Mai sunt și tumorile cele rele, maligne sau cancerul oral, ele caracterizându-se printr-o diviziune celulară anormală, cu invadarea (prinderea) țesuturilor din aproape în aproape, cât si diseminarea (trimiterea) pe cale limfatică sau prin vasele de sânge a celulelor canceroase, cu apariția cancerelor secundare la nivelul ganglionilor sau la distanță în organism. Simptomatologia este una ascunsă, în prima fază. Cancerul oral nu doare, decât atunci când apare infecția. În principal, pacientul prezintă tulburări de alimentație, tulburari la înghițire, senzatie de corp străin în gură sau în gât, scădere mare în greutare într-un timp destul de scurt, prezența unor leziuni ce nu au tendință de vindecare sau mobilitate dentară fără o cauză parodontală.

Este vindecabil cancerul oral?
Absolut. Mai ales dacă este diagnosticat în fazele incipiente de dezvoltare iar prevenția este esențială. Cancerul oral, depistat în prima fază, prezintă o rată de surpaviețuire de peste 83%. Controalele periodice, la 6 luni – 1 an,  joacă un rol important în diagnosticarea leziunilor precanceroase și canceroase, cât și în instituirea unui tratament corect și predictibil. Este foarte important să prevenim, înainte de a trata. 

Cum se poate depista cancerul oral în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu?
Depistarea cancerului oral se poate face printr-o simplă vizită la medicul stomatolog. În cadrul clinicilor noastre punem la dispoziția pacienților un sistem inovator de testare a cancerului oral numit Velscope, singurul aparat de depistare precoce a cancerului oral arobat de Health Canada si Organizația Mondială a Sănătății. Este o procedură extrem de simplă, ce durează câteva minute, este nedureroasă, neinvazivă. Principiul după care se ghidează acest aparat se bazează pe fluorescența naturală a țesuturilor. Acest dispozitiv de înaltă performață numit Velscope, emite un spectru de lumină albastră, cu ajutorul căreia se face diferențierea între țesuturile sănătoase și cele afectate. Medicul va inspecta cu atenție țesuturile cavității orale. Mucoasa sănătoasă va avea o culoare albastru spre verde, pe când leziunile precanceroase și canceroase vor avea o culoare roșu închis. Se pot diagnostica și leziunile inflamatorii, acestea spre deosebire de afecțiunile canceroase, vor avea o culoare de roșu deschis.

În cazul în care sunteți în căutarea unei experiențe excepționale și a unor medici profesioniști, care să pună pe primul loc sănătatea pacientului, sunați pentru o programare în cadrul Clinicilor Dr. Leahu la numărul de telefon 021 9134. Puteți alege una dintre cele patru clinici din București (Rin, Caramfil, Victoriei, Pipera), fie clinica Dr. Leahu din Pitești, fie clinica din Timișoara.

 

Dr. Ionut Leahu
Dr. Ionut Leahu
Owner & Medic Dentist, competenţă Implantologie Orală la Dr. Leahu Dental Clinics
Pentru mine, pacientul fericit este partenerul care mă ajută să îmi duc mai departe visul. Împreună, continuăm povestea.
Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.