0374 475 555 Locatiile noastre stegulet it stegulet en stegulet ro

Dr. Ruxandra Nițu: cea mai mare împlinire se concretizează în zâmbetul pacienţilor

 

De: | Etichete: , , , , , | Comentarii: 0 | iunie 7th, 2018

Vizualizat de 123 utilizator/i

Dr. Ruxandra Nițu își dedică în fiecare zi priceperea, timpul, ştiinţa şi energia pentru pacienți, pe care îi tratează cu pasiune, grijă şi responsabilitate. A ales să lucreze la Clinicile Dr. Leahu din Pitești pentru a putea să îşi pună în valoare la maximum potențialul, cunoștințele și experiența acumulată în domeniul stomatologiei fără a face compromisuri din cauza lipsei aparaturii medicale moderne. Când a descoperit pasiunea pentru medicină și cum s-a integrat în echipa Clinicilor Dr. Leahu am aflat într-o pauză, între două consultații:

Când ai descoperit pasiunea pentru medicina dentară?

Am descoperit pasiunea pentru medicina dentară atunci când eram în liceu. Am purtat aparat dentar în acea perioadă iar în momentul în care am încheiat tratamentul și am văzut rezultatele, am fost extrem de bucuroasă. Atunci am realizat că îmi doresc o meserie care să aibă un impact pozitiv asupra oamenilor, pentru că odată cu mulțumirea lor vine și satisfacția noastră.

Ne poți spune pe scurt care a fost traseul tău profesional, de la educaţie, la formare şi experienţa acumulată în activitatea de medic dentist?

Am absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București. Încă din anul 2 de facultate am început să asist la numeroase intervenții stomatologice, ceea ce m-a ajutat enorm când a venit timpul să pun în practică ceea ce am învățat. După o perioadă intensivă de training și o evaluare atentă a performanţelor profesionale, am devenit parte a echipei Dr. Leahu.

De ce ai ales Clinicile dentare Dr. Leahu și cum ai reușit să te integrezi în echipă?

Am ales Clinicile Dr. Leahu deoarece împărtășim aceleași principii și anume profesionalismul, calitatea excepțională a tratamentelor, tehnologia și aparatura medicală de ultimă oră, dar și ideea de muncă în echipă. Pot să spun că m-am integrat foarte bine, îmi apreciez mult colegii și colaborăm frumos în beneficiul pacientului.

Cum sunt calitățile necesare unui dentist bun?

Un medic dentist bun, după părerea mea, trebuie să aibă multe cunoștințe în domeniul său de activitate, să țină pasul cu metodele moderne de tratament, să aibă o comunicare bună cu pacientul, să empatizeze cu acesta și evident să pună suflet în tot ceea ce face.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă profesia de medic?

Satisfactia de a reda pacientului zâmbetul pe care și l-a dorit toată viața și bucuria care se citește în ochii acestuia la finalul tratamentului. Un zâmbet frumos și sănătos contribuie fără îndoială la calitatea vieții și stima de sine.

Ce sfat ai oferi pacienților?

Să prevină problemele dentare prin vizite periodice la medicul stomatolog. Acesta este sfatul pe care îl dau zilnic persoanelor din jurul meu, pacienților care vin în clinică sau pe care îi tratez.

Care este motto-ul tău?  

„The better you become, the better you attract!” Am ales acest motto deoarece îmi doresc întotdeauna să fiu mai bună decât am fost ieri.

Începe-ți cariera la Clinicile Dr. Leahu! Spune-ne câte ceva despre tine şi lasă-ne CV-ul tău aici, iar noi te vom contacta.

Dr. Ionut Leahu

Dr. Ionut Leahu

Owner & Medic Dentist, competenţă Implantologie Orală la Dr. Leahu Dental Clinics
Pentru mine, pacientul fericit este partenerul care mă ajută să îmi duc mai departe visul. Împreună, continuăm povestea.
Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu noutățile!



close-link
GDPR
×
Info! Sunt de acord sa apar in statisticile website-ului, ca vizitator.