Drumul către o carieră medicală – Interviu Dr. Ștefan Lungu Stan

 


De: | Etichete: , , , , , , | Comentarii: 0 | 15 septembrie 2017

Vizualizat de 1.232 utilizator/i

“Priviți medicul stomatolog ca pe un prieten pe care îl vizitați periodic”, nu sunt vorbele noastre, ci ale doctorului Ștefan Lungu Stan, unul dintre tinerii medici stomatologi din echipa de excepție a Clinicilor Dentare Dr. Leahu. Acesta a înțeles că a fi un medic bun înseamnă să fii mai întâi om, atât în relație cu pacienții, cât și în relație cu colegii de muncă.

  1. Ce mituri ați auzit despre meseria de medic stomatolog de-a lungul carierei dumneavoastre?

O educație dentară precară duce de cele mai multe ori și la formarea unor idei preconcepute. Un mit pe care l-am auzit destul de des este acela că trebuie să mergi la medicul dentist doar atunci când te dor dinții. Acest lucru este fals! Întotdeauna este mai bine să previi anumite afecțiuni şi să ai grijă de sănătatea ta orală. Atunci când apare durerea, de cele mai multe ori leziunea este avansată şi tratamentul implică mult mai multe costuri. Un alt mit este acela că vizita la medicul stomatolog este ȋnsoţită de durere. În ultimii ani, calitatea actului medical a fost cu mult îmbunătățită. Tot mai multe cabinetele dispun de cele mai noi și revoluționare echipamente și tehnologii stomatologice. Stomatologia din ziua de astăzi poate garanta un tratament fără durere, într-un timp mult mai scurt.

  1. Descrieți în fix 5 cuvinte meseria pe care o aveți.

Satisfacţie, pasiune, rezultate, viitor și empatie.

  1. Cum simţiți că ați evoluat ȋn echipa Dr. Leahu?

Suntem o echipă de medici tineri și cu toții ne dorim să evoluăm, să creștem în plan profesional şi să fim printre cei mai buni. Pot spune că, de când am început să lucrez în Clinicile Dentare Dr. Leahu, am ȋnvăţat ceva nou ȋn fiecare zi. Am realizat cu succes diferite tratamente, am făcut şi greşeli, dar cum obișnuia să ne spună un domn profesor din facultate: “cine zice că nu a greşit niciodată, fie nu a lucrat, fie minte”. O eroare ȋnseamnă un mare pas ȋnainte, atât timp cât înveți ceva din ea și nu o mai repeţi.

  1. Au existat oameni care au fost suspicioși din cauza vârstei relativ fragede a medicilor. Cum putem spulbera mitul că un medic tânăr este slab pregătit?

Orice ȋnceput de drum este greu şi numai tu știi cât de mult ai muncit ca să ajungi acolo unde te afli în prezent. La terminarea facultății, bagajul de cunoștințe profesionale este unul foarte bogat și de multe ori acesta este însoțit și de practică făcută în domeniu.

  1. Dumneavoastră ajutați oameni în fiecare zi. Când a fost ultima oară când ați simțit că un om vă ajută? Cum?

Ajutorul vine din lucruri mărunte şi îmi este dat să văd asta ȋn fiecare zi. Ori de câte ori m-am confruntat cu o problemă, colegii din echipa Dr. Leahu au fost acolo să mă sfătuiască și să mă ajute să duc la bun sfârşit ceea ce aveam de făcut.

  1. Dumneavoastră ați ales medicina sau medicina v-a ales pe dumneavoastră?

Aş spune că puţin din fiecare. Ȋncă de mic copil mi-am dorit să mă fac medic, ca să ajut oamenii. Crescând, alegerea făcută în copilărie a devenit tot mai evidentă şi nu mi-am mai dorit altceva. Am ales stomatologia pentru că mi se pare o ramură frumoasă a medicinei, iar rezultate sunt uneori de-a dreptul spectaculoase.

Începe-ți cariera la Dr. Leahu – Clinici Dentare Spune-ne câte ceva despre tine şi lasă-ne CV-ul tău aici, iar noi te vom contacta.

Dr. Ionut Leahu

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134