Fațete dentare, preț în 2021. Cât te costă să-ți refaci zâmbetul ?

 

zambet femeie cu fatete dentare
În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu știi prețul total al planului de tratament cu fațetele dentare potrivite pentru tine încă de la prima vizită.

De: | Etichete: , , , , | Comentarii: 6 | 24 iunie 2021

Vizualizat de 22.275 utilizator/i

Te-ai întrebat cât costă să îți pui fațete dentare în 2021 pentru că îți dorești un zâmbet frumos care să îți ofere mai multă încredere în tine? Într-adevăr, fațetele dentare vin în ajutorul tău și îți redau o dantură perfectă și demnă de orice moment al zilei. Tocmai de aceea, atunci când îți dorești un aspect al dinților perfect și de un alb strălucitor, este bine să știi că tratamentul cu fațete dentare reprezintă soluția potrivită. Descoperă în articolul următor tot ce trebuie să știi despre fațetele dentare.

Ce sunt fațetele și când sunt recomandate?

Fațetele dentare se realizează cu ajutorul unor tehnici moderne și reprezintă, de fapt, piese protetice cu rolul de a îmbunătăți estetica dinților. Tratamentul cu fațete dentare este recomandat atunci când poziția dinților este inestetică sau atunci când dinții au fost afectați din diverse motive, precum: fracturi, ciobiri sau fisuri. Pe lângă aceste probleme, fațetele dentare mai sunt recomandate și în cazul dinților decolorați sau îngălbeniți din cauza alimentelor sau lichidelor foarte pigmentate. Materialele utilizate pentru refacerea danturii cu ajutorul fațetelor dentare sunt sigure și biocompatibile, astfel încât sunt tolerate cu ușurință de către organism.

,,Procedura prin care fațetele dentare sunt aplicate pe dinte este una minim-invazivă, deoarece se șlefuiește selectiv între 0,3 și 0,8 mm din suprafața vizibilă a dintelui. În cazul tehnicii clazice se realizare a fațetelor dentare, cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară, urmează etapa amprentării preparației făcute de către medicul specialist în cabinet. După această procedură, la aproximativ o săptămână, fațetele dentare sunt cimentate pe suprafața externă a dinților, iar pacientul pleacă acasă cu un zâmbet strălucitor și curat”, explică Dr. Alexandra Dică, medic stomatolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

zambet inainte si dupa aplicare fatete dentare

Zâmbet înainte și după aplicarea fațetelor dentare.
*Caz realizat de către Dr. Alexandru Copae, Medic stomatolog specialist CEREC CAD/CAM (coroane și fațete dentare într-o oră).

Ce preț au fațetele dentare în 2021?

În Clinicile Dentare Dr. Leahu, refacerea dinților cu ajutorul fațetelor dentare se realizează fie manual, de către tehnicienii dentari în laborator, fie cu ajutorul unei tehnologiei CEREC 3D CAD/CAM. Această tehnologie oferă pacienților într-o singură ședință dinți drepți și un zâmbet strălucitor. Dacă te întrebi ce preț au fațetele dentare în 2021, este bine să știi că acesta diferă în funcție de tehnica utilizată pentru realizarea lor.

Cât costă o fațetă?

În 2021, în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, prețul unei fațete dentare realizate din ceramică, cu ajutorul CEREC CAD/CAM este de 1 785 RON, iar prețul unei fațete realizate în laboratorul de tehnică dentară este de 2 415 RON. În funcție de alegerea pe care o faci împreună cu medicul stomatolog, vei afla încă de la început costul total al întregului plan de tratament. Pentru mai multe detalii cu privire la prețul fațetelor dentare în 2021 poți accesa pagina destinată costurilor din site-ul nostru.

Cât costă să-ți pui fațete în toată gura?

Costul total pentru refacerea aspectului estetic este personalizat pentru fiecare pacient în parte. Înainte de aplicarea fațetelor dentare, care îți vor îmbunătăți vizbil estetica zâmbetului, este foarte important să îți tratezi toate problemele dentare, astfel încât la finalul tratamentului să te bucuri în primul rând de un zâmbet săntos. În urma consultației inițiale, medicul stomatolog îți va recomanda toate tratamentele necesare pentru obținerea unui zâmbet sănătos și frumos.

Cum se stabilește prețul?

Așa cum am văzut mai sus, prețul fațetelor dentare în 2021 se stabilește în funcție de tratamentele stomatologice de care ai nevoie. După consultația inițială, medicul stomatolog îți explică ce probleme dentare și care sunt opțiunile de tratament și, de asemeena, îți explică și care sunt tipurile de fațete dentare pe care le poți alege și care este prețul acestora.

Îți poți pune fațete dentare și în rate?

În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu există și posibilitatea ca tratamentul cu fațete dentare să fie achitat în rate. Află mai multe despre metodele de plată pe care le punem la dispoziție din această pagină: https://cliniciledrleahu.ro/motode-de-plata/

Factori care influențează costul fațetelor și de ce nu e bine să alegi ,,ieftin” ?

Un factor care influențează costul fațetelor dentare este legat de materialul din care sunt realizate, ceramică și compozit, fapt ce determină o diferență de preț între opțiunile de tratament. Fațetele dentare realizate din material compozit presupun un sacrificiu minim de țesut dentar, tehnica utilizată fiind una minim-invazivă. Din punct de vedere estetic, acestea te ajută să obții un zâmbet frumos, iar prețul este unul mai mic. Deși sunt mai ieftine, fațetele dentare din material compozit nu au o durată de viață la fel lungă precum fațetele dentare realizate din material ceramic. Mai mult decât atât, fațetele dentare din material compozit își pot schimba culoarea, deoarece se pot impregna cu coloranți alimentari, de aceea necesită relustruiri periodice. La polul opus, se află fațetele dentare realizate din material ceramic, care sunt stabile din punct de vedere estetic. Acestea prezintă o durabilitate crescută și nu necesită relustruirea periodică, deoarece nu se impregnează în timp cu coloranții alimentari. Astfel, atunci când alegi tipul de fațete dentare, este bine să te gândești la avantajele pe care ți le oferă pe termen lung.

Avantajele fațetelor dentare

Fațetele dentare acoperă micile imperfecțiuni ale dinților și te ajută să obții un zâmbet impecabil. Totodată, acestea au și numeroase avantaje de care vei beneficia pe termen lung.

Cel mai important avantaj al purtării fațetelor dentare este acela că sunt tolerate de dinții naturali și de gingii, astfel încât acomodarea este foarte ușoară și lipsită de orice fel de disconfort. Îngrijirea acestora se realizează în mod normal, cu ajutorul periuței de dinți, a aței dentare și a apei de gură.

,,Fațetele dentare se întrețin la fel ca dinții naturali, acestea nu prezintă un risc major atunci când sunt aplicate pe dinte. Controalele periodice sunt absolut necesare atunci când optăm pentru un astfel de tratament. Totodată, este bine să evităm anumite acțiuni care pot duce la fracturarea acestor fațete. Rezistența fațetelor dentare este una foarte crescută, iar cu o igienă orală bună, acestea pot rezista și întreaga viață”, completează Dr. Alexandra Dică, medic dentist.

Un alt avantaj al fațetelor dentare este acela că poți să alegi chiar tu culoarea și forma, astfel încât să ți se potrivească perfect. Cu toate acestea, fiecare zâmbet este unic, iar vizitele periodice la un cabinet stomatologic sunt abolut necesare atunci când te hotărăști să optezi pentru un astfel de tratament. Întotdeauna, recomandările pe care ți le oferă medicul tău stomatolog sunt cele mai bune.

 

Dr. Ionut Leahu

Comentarii

6 thoughts on “Fațete dentare, preț în 2021. Cât te costă să-ți refaci zâmbetul ?

    • Andreea Mosoiu

      Bună dimineața! O fațetă dentară pornește de la 1 785 de lei, însă planul de tratament este personalizat pentru fiecare pacient. În funcție de complexitatea cazului și de dorințele pacientului, împreună cu medicul specialist se stabilește strategia terapeutică. În cadrul consultației de specialitate veți primi toate informațiile referitoare la: etapele tratamentului, durata acestuia și costul total al planului de tratament recomandat. Pentru programări și informații suplimentare ne puteți suna la numărul de telefon 021 91 34. Vă mulțumim!

      Răspunde

  1. Mihai

    Buna ziua , cu aproximație cât e costul pentru fațete ceramice toată gura ? Repet aproximativ . In Condițiile in care nu am mari probleme cu dantura naturală. Mulțumesc

    Răspunde

    • Andreea Mosoiu

      Bună dimineața! În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu există mai multe tipuri de fațete dentare, în funcție de modul lor de realizarea. Costul unei fațete ceramice pornește de la 1 950 lei și poate ajunge la 2 650 lei. Alegerea fațetelor potrivite pentru dantura dumneavoastră se stabilește doar cu un medic specialist în protetică dentară. Este necesar să veniți la un consult stomatologic să discutați cu medicul. Pentru o programare sau mai multe informații suplimentare vă rugăm să sunați la numărul de telefon 21 91 34 sau prin whatsapp aici 👉🏻 https://bit.ly/3vDGKPt

      Răspunde

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134