
Vizualizat de 719 utilizator/i
Este important să respectăm controalele periodice, din 6 în 6 luni, la medicul stomatolog și realizarea manoperelor de igienizare odată cu acestea. Acest lucru ne ajută să ținem la distanță afecțiunile dinților și să ne bucurăm cât mai mult timp de un zâmbet sănătos și frumos. La clinica Dr. Leahu din Brașov, echipa multidisciplinară de medici stomatologi oferă servicii integrate tuturor brașovenilor, într-un mediu confortabil și plăcut cu ajutorul tehnologiilor și echipamentelor moderne.
Dr. Ștefan Zgîmbău, medic stomatolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu Brașov, ne povestește în interviul următor despre problemele des întâlnite în rândul pacienților care pășesc în clinică, cum se tratează acestea și cum îi ajută echipa medicală pe pacienți să treacă peste teama de stomatolog.
Cum arată o zi în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu Brașov?
Nicio zi nu seamănă cu alta. De fapt, nici măcar o oră nu seamănă cu cealaltă, datorită numărului mare de pacienți care ne trec pragul. La fiecare programare ne întâlnim cu noi provocări atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere social. Fiecare pacient este diferit, iar noi încercăm să înțelegem situația în care se află și să tratăm problemele, venind cu soluții cât mai potrivite pentru fiecare în parte.
Ce probleme stomatologice întâlnești adesea la pacienți?
Din păcate, pacienții nu vin la stomatolog pentru un control periodic amănunțit, ci vin cel mai frecvent atunci când sunt deranjați de ceva. Majoritatea pacienților prezintă leziuni carioase în stadii destul de avansate, unele dintre ele provocând durere.
Ce tratamente se pot realiza pentru îndepărtarea leziunilor carioase?
Există mai multe tipuri de carii, iar într-o clasificare mai scurtă le putem spune:
- Carii primare, apărute în urma unui atac carios primar, pe un dinte clinic sănătos;
- Carii secundare, care apar pe un dinte pe care există deja o restaurare.
La caria secundară este importantă și localizarea ei, deoarece dacă se află la interfață de preparație sau restaurare o denumim carie secundară marginală, iar dacă este sub materialul restaurator o denumim recidivă de carie.
Tratamentul cariei simple urmărește oprirea din evoluție a leziunilor de la nivelul țesuturilor dure dentare (smalț, dentină, cement), precum și prevenirea complicațiilor, fiind dependent de gradul de evoluție și de extindere a procesului carios.
Leziunile carioase incipiente sau cunoscute și sub denumirea de leziuni necavitare, necesită utilizarea modalităților de cariodetecție adecvate și o abordare terapeutică minim invazivă.
Leziunile cavitare sunt caracterizate prin lipsă de substanță dură dentară cu extindere și profunzime variabilă și necesită o abordare terapeutică invazivă.
Tratamentul invaziv al cariei simple cuprinde 3 faze:
- faza de tratament chirurgical, ce are scopul de a îndepărta țesuturile dentare alterate ireversibil de procesul carios și crearea unei preparații care să permită inserarea și menținerea restaurării în interiorul său;
- faza de tratament medicamentos, care se adresează plăcii dentinare expusă factorilor patogeni. Tratamentul plăgii dentinare urmărește realizarea protecției dentino-pulpare;
- faza de tratament restaurator urmărește refacerea morfofuncțională a dintelui afectat de leziunea carioasă.

Dr. Ștefan Zgîmbău împreună cu pacienta în cabinetul stomatologic Dr. Leahu Brașov.
La cât timp ar trebui să revină pacienții pentru realizarea unui detartraj dentar profesional?
Este recomandat ca detartrajul să fie efectuat o dată la 6 luni. Depunerile de tartru pot varia din cauza mai multor factori: vârsta pacientului, igiena dentară, alimentația, timpul trecut de la ultimul detartraj, boli sistemice, anumite medicamente.
Care este diferența dintre detartrajul manual și cel cu ultrasunete?
La detartrajul manual se folosesc instrumente manuale care se poziționează direct pe dinte, iar medicul stomatolog trebuie să facă mișcări de „răzuire” pe dinte. Fiind un instrument manual, nu este la fel de rapid ca detartrajul ultrasonic, dar se poate folosi pentru a îndepărta tartrul de pe lucrările din ceramică sau compozit.
La detartrajul cu ultrasunete, medicul poziționează vârful ansei paralel cu dintele și prin mișcări de vibrație generate de către piesă se îndepărtează tartrul de pe dinte. Avantajele aparatului cu ultrasunete sunt: se poate îndepărta mai ușor tartrul interdentar, se intră mai ușor în șanțul gingival și în pungile parodontale și aparatul pulverizează apa ceea ce ajută la îndepărtarea plăcii dentare și a tartrului. Însă, aparatul cu ultrasunete are contraindicații la pacienții cu pace maker, cu boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare și la pacienții cu disfagie (dificultăți de înghițire).
Cum îi ajuți pe pacienții tăi să scape de frica de stomatolog? Ce sfaturi le oferi?
Pentru început, trebuie să diferențiem frica de anxietate. Frica este o reacție emoțională normală la stimuli amenințători din situația clinică a unui tratament stomatologic, în timp ce anxietatea este un tip de afecțiune similară fricii care face referire la o situație anticipată, dar nu și realistă. Frica se referă la un obiect specific, în timp ce anxietatea se bazează pe o premoniție. În astfel de situații comunicarea medic-pacient este esențială. Pacientului trebuie să i se explice faptul că anestezia nu doare, acul folosit la anestezie este foarte subțire fiind atraumatic, iar după instalarea anesteziei nu se mai simte nici cea mai mică durere. Medicul stomatolog trebuie să-i explice pacientului toate manoperele ce urmează să i se facă, să i se explice cum se vor face și de ce se vor face, pentru ca acesta să fie conștient de ce i se întâmplă în fiecare moment.
Dacă te confrunți cu o problemă stomatologică și ești în căutarea unei echipe de medici profesioniști și dedicați, atunci suntem aici pentru tine! Clinica Dentară Dr. Leahu Brașov se află pe strada Bulevardul Eroilor, nr. 3. Pentru mai multe informații sau programări ne poți contacta la numărul de telefon: 021 91 34 sau prin WhatsApp aici 👉 https://bit.ly/3vDGKPt. Te preluăm imediat.
- Adiția de os (augmentarea osoasă). Ce este, când se face operația, preț și recuperare - noiembrie 29, 2023
- Tratament cu laser în parodontoză. Ce beneficii are tehnica noninvazivă - octombrie 30, 2023
- Implant dentar Straumann – preț și detaliile intervenției - octombrie 25, 2023