search
021 9134 Locatii
Linie telefonică cu tarif normal it fr

Implantul dentar, cea mai sigură soluție de înlocuire a dintelui natural – Interviu cu Dr. Carl Moussa, medic specialist chirurgie dento-alveolară

 

medic specialist chirurgie dento-alveolara in interventie
În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, implantul dentar este cea mai sigură soluție de înlocuire a dintelui pierdut.

De: | Etichete: , , , , , | Comentarii: 0 | 22 martie 2021

Vizualizat de 336 utilizator/i

Ține de încrederea în sine să avem un zâmbet frumos iar pentru a ne bucura de o dantură sănătoasă este important să facem din rezolvarea la timp a problemelor stomatologice o prioritate. Zâmbetul este cartea noastră de vizită și totodată un indicator al sănătății orale, dar și generale.

În acest context, o problemă cu care tot mai mulți pacienți se confruntă în ziua de astăzi este lipsa dinților. Datorită tehnologiilor moderne și a procedurilor revoluționare în stomatologie, pacienții se pot bucura de toate beneficiile pe care un implant dentar le poate oferi. Despre realizarea intervenției cu implant dentar, dar și despre importanța înlocuirii dintelui pierdut ne povestește Dr. Carl Moussa, medic specialist chirurgie dento-alveolară, în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, în următorul articol.

De ce implantul dentar este cea mai sigură metodă de înlocuire a dintelui natural?

Atunci când dintele natural a fost pierdut este recomandat să îl înlocuim cât mai repede. În caz contrar, cu timpul, dinții vecini se înclină pentru a acoperi spațiul rămas liber, iar întreaga mușcătură se modifică. Totodată, în momentul în care dintele natural a fost pierdut, osul începe să se macine, iar volumul osos scade considerabil. Cea mai sigură soluție pentru înlocuirea dintelui natural este implantul dentar.

Recomandarea este ca imediat ce s-a pierdut un dinte, să îl înlocuim cât mai repede, încă din primele luni, până să apară efectele negative menționate. În cazul în care este necesară extracția, medicul chirurg recomandă intervenția cu implant dentar în aceeași ședință în care se face extracția, astfel încât se va evita pierderea osului.

medic specialist chirurgie dento-alveolara

Dr. Carl Moussa, medic specialist chirurgie dento-alveolară în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

Povestește-ne cum se desfășoară procedura cu implant dentar

Intervenția cu implant dentar este foarte simplă și predictibilă. Aceasta se realizează în doar câteva etape. Începem cu o anestezie locală, pacientul simte o mică înțepătură în gingie, după care pe durata întregii intervenții nu simte absolut nimic. În momentul în care anestezia își face efectul, medicul chirurg va deschide gingia, va face un lambou, iar apoi va freza pentru implant. De asemenea, medicul va face adiția de os, astfel încât implantul pus să aibă stabilitate pe termen lung. În același timp, se reface profilul osos pentru a avea o coroniță cât mai estetică posibil și un rezultat cât mai aproape de natural.

O tehnică pe care o aplicăm cu succes în intervențiile cu implant dentar este PRGF-ul. Aceasta este foarte importantă atunci când alegem intervenția cu implanturi dentare, deoarece ajută la o vindecare mult mai rapidă. Datorită tehnologiei PRGF, disconfortul postoperator este mult mai mic, iar pacientul nu simte durere.

Ce presupune descoperirea la câteva luni după inserarea implantului dentar?

După ce implantul dentar a fost inserat, medicul chirurg recomandă întotdeauna descoperirea de implant. În momentul intervenției, înainte de a închide gingia, medicul va decide ce fel de „căpăcel” va pune pe implant. Există două tipuri de căpăcele: unul mai mic, scurt, care rămâne sub gingie și se pune peste implant, și unul mai înalt, care rămâne la suprafața gingiei, astfel încât vindecarea se face cu ajutorul lui.

În cazul în care chirurgul alege să păstreze implantul sub gingie, perioada de vindecare poate varia în funcție de poziționarea acestuia pe arcadă. De exemplu, dacă implantul este la maxilar, obligatoriu se așteaptă 6 luni, iar dacă acesta este la mandibulă, vindecarea este de 4 luni. Odată ce locul din jurul implantului se vindecă, pacientul revine în cabinetul stomatologic pentru a realiza descoperirea. Primul lucru pe care îl facem este anestezia, după care deschiderea gingiei, care înseamnă scoaterea căpăcelului și înlocuirea acestuia cu un bont protetic. Pacientul va aștepta între 7 și 10 zile pentru ca gingia să se vindece, după care se pune coroana dentară finală pe implant.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt principalele mituri despre implantul dentar?

În munca noastră zilnică întâlnim tot felul de pacienți și auzim tot felul de povești în legătură cu implanturile dentare, în special mituri. Poate cel mai frecvent mit este acela că pacienții cu probleme de sănătate generală, de exemplu, diabet, osteoporoză sau boli de inimă, nu își pot pune implanturi dentare ori că acestea nu se integrează în gingie. Nimic mai greșit! Cât timp analizele și medicația dată de către medicul curant sunt respectate, nu există niciun fel de contraindicație pentru realizarea intervenției cu implant dentar. În plus, mai sunt pacienți care ajung la cabinetul stomatologic și spun că intervenția cu implanturi dentare poate fi periculoasă la vârsta lor. Fals! Cel mai bun exemplu pentru a demonstra acest mit este chiar pacientul nostru în vârstă de 91 de ani, care a beneficiat de refacerea întregii danturi cu ajutorul implanturilor dentare.

Un alt mit popular printre pacienți este acela că ,,implantul este respins de organism”, ceea ce este total greșit. Corpul nu respinge niciodată implantul, el respinge infecția. Dacă locul unde se realizează implantul dentar nu a respectat un protocol operator din punct de vedere igienic, zona unde a fost inserat implantul va face o infecție. Întrucât, corpul vrea să respingă acest lucru, automat va scăpa și de implant.

medic chirurg in stanga, pacienta in dreapta

Dr. Carl Moussa împreună cu doamna Tănasie Floriana, în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

De ce este necesară chirurgia muco-gingivală?

Chirurgia muco-gingivală se recomandă atunci când pacientul nu prezintă suficientă gingie pentru ca implantul dentar să poată fi inserat și pentru a se vindeca corect. Acestă intervenție se realizează atunci când gingia este afectată. Atunci când gingia este sănătoasă, implantul dentar este și el sănătos. În cavitatea bucală avem două feluri de gingie: fixă (în termeni medicali keratinizată) și mobilă (nonkeratinizată).

În momentul în care pacientul amână vizita la medicul stomatolog, iar infecțiile de la nivelul gingiei evoluează, gingia fixă începe să fie afectată. În timp, aceasta ,,se topește” și rămâne doar gingia nonkeratinizată.

Atunci când pacientul nu prezintă suficient de multă gingie fixă în jurul implantului, iar noi avem nevoie să aplicăm coroana dentară finală, pe termen lung aceasta poate prezenta probleme. În astfel de cazuri, pacientul poate fi afectat în momentul în care vorbește, mănâncă sau când mișcă obrazul ori buzele, deoarece gingia se mișcă în jurul implantului. Așadar, atunci când gingia este mobilă sau slabă, ea formează un mic ,,buzunar” unde pot pătrunde resturile alimentare. În astfel de cazuri, chiar dacă pacientul realizează o igienă orală corectă, resturile alimentare din acel mic ,,buzunar” nu vor putea fi îndepărtate, iar în timp pacientul se va confrunta cu o infecție. Tocmai în astfel de situații medicul chirurg recomandă realizarea grefei-gingivale.

În mod natural, în cavitatea orală există cele două tipuri de gingie despre care am discutat anterior, și anume: gingia fixă, keratinizată, care se află în bolta palatină (cerul gurii). Astfel, atunci când este necesar să realizăm o grefă gingivală putem folosi o mica secțiune din aceasta.  Gingia din bolta palatină este atașată ulterior lângă implantul dentar. După aproximativ 7-10 zile se poate aplica și coroana dentară de care are nevoie pacientul.

Care credeți că sunt atuurile unui chirurg bun?

Un medic chirurg bun este acela care pune tot timpul binele pacientului pe primul loc. În zilele noastre, medicul chirurg poate să ofere un tratament chirurgical reușit cu ajutorul tehnologiilor moderne.

Din punctul meu de vedere, un medic chirurg bun trebuie să participe la cele mai noi cursuri și să citească zilnic literatură de specialitate. Totodată, acesta trebuie să fie înconjurat de o echipă profesionistă, care să respecte toate protocoalele chirurgicale și care să se asigure că intervenția se realizează cât mai corect. În același timp, lucrul în echipă este ideal și pentru a împărți sarcinile din cabinetul stomatologic și pentru a învăța experiențe noi. De asemenea, medicul trebuie să fie deschis la orice tip de tratament chirurgical și să ducă la bun sfârșit orice tip de problemă cu care se confruntă pacientul.

Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134