„Mereu le spun pacienților să vină la stomatolog, cât încă nu doare nimic, când este vorba doar despre o simplă igienizare” – Interviu cu Dr. Hamdan Ziadeh, medic stomatolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu Pitești

 

Medic stomatolog in dreapta, aparatura medicala in stanga
Cu cât venim mai des la stomatolog, din 6 în 6 luni, reușim să surprindem totul din timp și ne vom păstra dinții naturali sănătoși.

De: | Etichete: , , , | Comentarii: 2 | 18 februarie 2022

Vizualizat de 541 utilizator/i

La Clinicile Dentare Dr. Leahu, pacienții beneficiază de tratamente în deplină siguranță și servicii stomatologice eficiente atât pentru menținerea sănătatății danturii, cât și pentru recăpătarea frumuseții zâmbetului de altădată. Despre cele mai complexe intervenții, cum se gestionează teama de stomatolog, dar și cele mai frumoase experiențe trăite alături de pacienți, ne vorbește Dr. Hamdan Ziadeh, medic stomatolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu Pitești. Cum arată o zi în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu pentru un medic chirurg? Ce provocări întâmpini în timpul intervențiilor ? În fiecare zi, echipa de chirurgie din cadrul clinicilor Dr. Leahu operează și inserează implaturi cu ajutorul cărora le redă pacienților zâmbetul pe buze și o dantura perfect funcțională. Cu toții întâmpinăm cazuri noi și diferite, cazuri cu povești aparte, pacienți care au fost refuzați pe motivul că „nu există os” și multe alte cazuri clinice interesante. De obicei, ziua începe prin verificarea fiecărui caz din punct de vedere imagistică , analize și realizarea unui plan de tratament, prin care să avem o viziune clară asupra fiecărui pacient în parte. Apoi, cu ajutorul echipei  noastre și a unui medic specialist ATI, care să monitorizeze pacientul pe durata intervențiilor, realizăm operațiile programate, iar la final o radiografie de control, prin care ne asigurăm de corectitudinea tratamentelor. Cum gestionezi „teama de stomatolog” a pacienților și care sunt pașii pentru a le căpăta încrederea? Teama de stomatolog este un fenomen larg răspândit în România, din cauza experiențelor traumatizante din trecut. Viziunea mea este că anxietatea pleacă de la frica de necunoscut. De obicei, la prima vizită, după ce discutăm planul de tratament etapizat, pacientul va fi informat cu privire la ce urmează să se întâmple, la fiecare vizită în parte, cu detalii. Atunci când pacientul știe ce urmează să se întâmple și vede că după fiecare vizită s-au respectat pașii promiși, acesta capătă încredere și anxietatea lui scade. Noi tratăm acest aspect cu seriozitate și credem că fiecare pacient are dreptul la o informare corespunzătoare, pentru a-i spori confortul pe scaunul stomatologic. În acest fel, pacienții vin relaxați pe toată perioada desfășurării planului de tratament, știind că nu există durere sau surprize neplăcute. Povestește-ne puțin despre sistemul de implanturi dentare ,,Dinți ficși în 24 de ore” și care sunt etapele tratamentului? Sistemul „Dinți ficși în 24 de ore” este cea mai bună soluție de înlocuire a dinților lipsă și de refacere a întregii danturi. Pentru a înțelege cum funcționează acest sistem, o să explic pe scurt care sunt etapele. În primul rând vom avea consultația împreună cu radiografia panoramică, prin care stabilim că dinții prezenți pe arcadă sunt irecuperabili. Facem o serie de analize, după care programăm intervenția. În cadrul intervenției realizăm extracția dinților irecuperabili, îndepărtarea infecțiilor (dacă sunt prezente), inserarea implanturilor, repararea osului; toate acestea cu sedare intravenoasă, asistată de medicul anestezist, sub monitorizare permanentă. În cadrul aceleași ședințe se realizează amprentarea, pentru lucrarea provizorie, cu care pacientul va sta 6 luni până când implanturile devin osteointegrate și funcționale 100%. În aceste 6 luni este bine să mâncăm doar mâncare pasată, fără a solicita implanturile proaspăt inserate. După aceste 6 luni, când totul este vindecat, realizăm lucrarea pe termen lung, cu care pacientul se va simți la fel cum se simțea cu dinții naturali și va putea mânca fără teamă. Este important să știm că aceste lucrări sunt înșurubate, iar îndepărtarea lor poate fi realizată doar de către medicul stomatolog în cabinet. În ce constă etapa de protetică după implant și cât de importantă este aceasta pentru ca pacientul să obțină rezultatele dorite? Lucrarea protetică după implant poate fi provizorie, atunci când coroanele sunt realizate dintr-un material moale pentru a proteja implantul și au mai mult rol estetic, sau poate fi realizată din  coroane dentare și lucrări pe termen lung, după perioada de osteointegare a implanturilor, cu care pacientul va sta de aici înainte toată viața. Această etapă are un rol foarte important pentru pacient, deoarece atunci este momentul când el vede primele rezultate, primele simulări. În această etapă alegem forma, dimensiunea, culoarea și poziția dinților. Aici pacientul este cel care ia deciziile, însă medicul este cel care trebuie să ghideze pacientul spre a lua deciziile corecte, care să arate ca lucrarea realizată să fie cât mai natural. Pentru acei pacienți care au stat fără dinți o perioadă îndelungată, după finalizarea întregului tratament este un moment foarte emoționant, în care ei învață din nou să zâmbească și să vorbească. Este o etapă care necesită multă răbdare atât din partea medicului, cât și a pacientului, pentru că în cazurile complexe este nevoie de mai multe probe pentru a avea un rezultat funcțional și estetic. Ce sfaturi le oferi pacienților pentru a avea o dantură sănătoasă? Mereu le spun pacienților să vină la stomatolog, cât încă nu doare nimic, când este vorba doar despre o simplă igienizare, o obturație, manopere minim invazive și în acest fel vor reuși inclusiv să economisească bani. Cu cât venim mai des la stomatolog (preferabil din 6 în 6 luni) reușim să surprindem totul din timp și ne vom păstra dinții naturali sănătoși. În același timp este important să avem o igienă riguroasă acasă, să folosim dușul bucal, ața dentară, apa de gură și să folosim o tehnică eficientă de periaj.  Periajul dentar trebuie realizat de 2 ori pe zi, dimineața și seara. Din punctul meu de vedere, seara este cel mai important, deoarece în timpul nopții dinții noștri sunt mai susceptibili la formarea cariei dentare, pentru că secreția salivară scade. Așadar să nu renunțăm la periajul dentar seara, oricât am fi de obosiți! Care sunt cele mai frumoase experiențe pe care le-ai trăit de-a lungul carierei tale? Unul dintre cele mai frumoase și impresionante cazuri din cariera mea este cel al unui pacient care și-a pierdut dinții, în urmă cu 12 ani într-un accident militar. De atunci a fost refuzat constant de medicii dentiști, din cauza unui reflex de vomă foarte accentuat. Pacientul spunea că noi suntem ultima încercare, după care renunță. Noi am reușit,  cu ajutorul unei echipe multidisciplinare și a unui medic anestezist, care să îi inhibe reflexul de vomă, să îi inserăm implanturi și să îi reabilităm ambele arcade dentare, într-o singură ședință. Pacientul se bucură acum, după o lungă așteptare, de un zâmbet perfect și de arcade perfect funcționale. Totodată,  a reușit să ia în greutate peste 10 kg de când poate mânca normal. Dacă ești în căutarea unei clinici stomatologice moderne, echipate cu aparatură și echipamente noi și cu o echipă formată din medici specialiști, te așteptăm în orice clinică Dr. Leahu din țară. Rețeaua Clinicilor Dentare Dr. Leahu este prezentă în: București, Craiova, Ploiești, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea, Iași și Sibiu, Galați, Cluj-Napoca și în curând și la Brașov. Pentru programări ne poți contacta la numărul de telefon: 021 9777.  

Dr. Ionut Leahu

Comentarii

2 thoughts on “„Mereu le spun pacienților să vină la stomatolog, cât încă nu doare nimic, când este vorba doar despre o simplă igienizare” – Interviu cu Dr. Hamdan Ziadeh, medic stomatolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu Pitești

    • Andreea Mosoiu

      Bună ziua! Planul de tratament este personalizat pentru fiecare pacient. În funcție de complexitatea cazului și de dorințele pacientului, împreună cu medicul se stabilește strategia terapeutică. În cadrul consultației de specialitate veți primi toate informațiile referitoare la: etapele tratamentului, durata acestuia și costul total al planului de tratament recomandat. Puteți consulta pachetele de prețuri pentru refacerea întregii danturi aici: https://cliniciledrleahu.ro/dinti-ficsi-pentru-o-viata/. Costul unui pachet este cost pe arcadă. Pentru mai multe informații și programări vă stăm la dispoziție la numărul de telefon 0219134.

      Răspunde

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9777