search
021 9134 Locatii
Linie telefonică cu tarif normal it fr

,,La Clinicile Dentare Dr. Leahu este o muncă de echipă cum nu am văzut niciodată” Interviu Dr. Marius Dobrincu, medic stomatolog, specialist chirurgie orală și maxilo-facială

 

Dr. Marius Dobrincu in cabinet Clinicile Dentare Dr. Leahu
Un element foarte important care atenuează teama pacientului este încrederea pe care începe să o capete în medicul său.

De: | Etichete: , , , , | Comentarii: 0 | 16 august 2021

Vizualizat de 824 utilizator/i

În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, pacienții pot fi tratați astfel încât să își poată recăpăta sănătatea și frumusețea danturii, indiferent de problemele stomatologice cu care se confruntă. Tocmai de aceea, echipa multidisciplinară de medici stomatologi este întotdeauna pregătită să fie alături de pacienții săi, din toate punctele de vedere.  În ceea ce privește intervențiile complexe, mai ales cele de refacere completă a danturii, echipa de chirurgie se asigură că pacientul beneficiază de cel mai potrivit tratament și se bucură de rezultatul mult dorit.

Află de la Dr. Marius Dobrincu, medic stomatolog, specialist chirurgie orală și maxilo-facială, cum arată o zi în cadrul echipei de chirurgie a Clinicilor Dentare Dr. Leahu și care sunt cele mai frumoase experiențe trăite alături de pacienți.

Ce anume v-a îndemnat să alegeți stomatologia și care a fost momentul în care ați decis să deveniți specialist în chirurgie orală și maxilo-facială? Povestiți-ne puțin despre parcursul dumneavoastră profesional.

Am simțit încă de mic o curiozitate imensă față de modul în care funcționează un organism viu. În copilărie, în clasele V-VIII, obișnuiam să găsesc camarazi de joacă care împărtășeau aceeași pasiune pentru anatomie și să ne documentăm, astfel încât, ulterior, practicam disecții pe broscuțe. În acest fel, pasiunea mea pentru biologie a fost constant alimentată.

În vacanța de iarnă din clasa a VIII-a, o experiență asupra fragilității vieții încheiată fericit mi-a orientat iremediabil traiectoria profesională și am știut că voi deveni medic. Tatăl meu a suferit un accident vascular cerebral hemoragic prin perforarea unui vas de sânge cu un defect de structură, iar după trecerea succesivă pe la Spitalele din Moreni și Târgoviște a ajuns la Institutul de boli cerebro-vasculare din București, chiar pe mâinile ,,sculptorului de creiere” Prof. Univ. Dr. Leon Dănăilă, care i-a salvat viața. Recunoștința și fericirea pe care le-am simțit în momentul reîntoarcerii tatălui meu acasă m-au determinat la a-mi lua un angajament, acela că dacă voi deveni medic, voi vrea să ofer sentimente asemănătoare pacienților mei.

Ulterior, odată ajuns la liceu, destinul mi-a zâmbit din nou și mi-a oferit două profesoare de-a dreptul remarcabile, exact la cele două materii vocaționale: chimie și biologie. Rămâneau după program cu mine și mă pregăteau gratuit pentru participarea la olimpiade. Dacă te-ai fi născut pe Bulevardul Panduri din Moreni, Dâmbovița și ți-ai fi dorit să ajungi medic, atunci nu ar fi existat alte două persoane mai potrivite, care să te ajută să îți împlinești visul. De aceea, le voi fi veșnic recunoscător doamnelor profesoare.

În preajma momentului în care a trebuit să mă decid ce fel de medic vreau să devin, am simțit o atracție mai puternică din partea stomatologiei. Am fost mai încântat de posibilitatea de a interveni mai devreme pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților decât de intervenția în cazul situațiilor de viață și de moarte.

Am susținut examenul de admitere la universitate, am obținut 92 de puncte din 100, am fost pe locul 9 în clasamentul general și, de aici, visul de a deveni medic stomatolog a început să prindă contur. Odată începută facultatea și parcurși anii de studiu, din nou am simțit o atracție puternică din partea unei discipline anume: chirurgia oro-maxilo-facială. O studiam cu cel mai mare drag, simțeam constant dorința de a face un efort în plus și, cu amabilitatea rezidenților din cadrul acestei discipline, am reușit să fac gărzi la spital și să descopăr ce înseamnă, de fapt, meseria de chirurg. Într-adevăr, mi-a plăcut atât de tare încât am decis din nou ca asta voi vrea să fac și eu. La terminarea facultății, a venit examenul de rezidențiat, am obținut 915 puncte din 950, a fost cel mai mare punctaj obținut în acel an în centrul din București. Însă, mai important decât atât, nota pe care am obținut-o a reprezentat biletul meu de intrare către specialitatea pe care mi-o doream.

Cum arată o zi în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu pentru un medic chirurg? Care sunt cele mai des întâlnite probleme pe care pacienții dumneavoastră le întâmpină?

Un lucru este cert când vine vorba despre o zi de lucru în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, și anume acela că nu te poți plictisi. Intensitatea este mare, volumul de muncă asemenea, dar cu toate acestea, armele pe care le ai în a birui problemele pacienților sunt pe măsură: resursa umană este incredibil de bine pregătită profesional și este pasionată, pornind aici de la fetele de la recepție și până la etajul 3 sau 4, la colegele asistente, dotările sunt extraordinare, oferindu-ți toate posibilitățile în a trata pacienții cu o marjă de eroare ce tinde către 0. Colegii medici seniori, sunt permanent dornici să ajute și să ofere schimb de experiență, colegii medici rezidenți sunt permanent implicați în tot procesul, contribuind enorm la rezultatul bun pe care îl obținem. Este o muncă de echipă cum nu am văzut niciodată și sunt fericit să fac parte din această echipă.

Dr. Marius Dobrincu si asistent medical in stanga in timpul interventiei chirurgicale

Dr. Marius Dobrincu în timpul unei intervenții chirurgicale.

Teama de stomatolog și, în special, teama de intervențiile chirurgicale reprezintă probleme foarte des întâlnite în rândul pacienților. Cum gestionați aceste situații și cum reușiți să le oferiți încredere pacienților dumneavoastră?

Într-adevăr, în tolba cu sentimente a pacientului, unul aproape nelipsit este teama de stomatolog. Această teamă are de cele mai multe ori nuanțe de anxietate, pacientul simte că pierde controlul a ceea ce urmează să se întâmple. Astfel, această situație este desigur generatoare de stres. Ce putem face pentru el este să identificăm elementele necunoscute care îl sperie, să i le explicăm și să facem analogii cu situații cu care s-a mai confruntat, pentru că odată ce acestea sunt cunoscute teama se diminuează considerabil.

Un alt element foarte important care atenuează teama pacientului este încrederea pe care începe să o capete în medicul său și această încredere se construiește în unități de timp ceva mai mari decât o singură ședință și se câștigă oferind pacientului exact ce și-a dorit și ce l-ai asigurat pe parcurs că va primi. În fața unor intervenții chirurgicale de mare anvergură, pacientul primește ajutor din partea unui medic anestezist sub forma sedării conștiente. Pacientul primește pe vena substanțe ce îl deconectează de la trăirile afective negative legate de actul operator, întâmpinând tot ce facem noi, medicii, cu multă liniște și relaxare. În plus, pe toată durata sedării conștiente, pacientul cooperează cu noi și este monitorizat continuu pentru că siguranța sa este un element extrem de important pentru toată echipa medicală.

Pacienții Clinicilor Dentare Dr. Leahu ne povestesc deseori despre cât de mult apreciază profesionalismul și empatia echipei medicale? Dumneavoastră care credeți că sunt atuurile unui medic chirurg bun?

În primul rând, o bună pregătire teoretică și practică, aceasta este unica fundație pe care consider că se poate construi o carieră strălucită. De asemenea, pasiunea pentru ceea ce faci, fiindcă generează plăcere cu fiecare caz rezolvat sau, din contră, frustrare în momentul în care lucrurile nu au mers perfect, frustrare care te face să reiei firul celor întâmplate și să identifici erori în proces, erori asupra cărora trebuie luat un angajament temeinic că nu vor mai fi repetate. Apoi, practicând zi de zi, de-a lungul timpului, construiești o experiență care ajunge să-ți ofere o intuiție care să te ajute să eviți situații complicate intraoperator sau, dacă acestea nu pot fi evitate, să le gestionezi atât de bine încât să nu modifice deloc rezultatul final.

Un alt element important consider că este empatia față de pacient. Fără capacitatea de a te bucura de bucuria lui sau de a reacționa adecvat în fața nefericirii lui totul este mai greu.

Sistemul de implanturi dentare ,,Dinți ficși în 24 de ore” oferă pacienților șansa de a se bucura din nou de toate momentele vieții. Care sunt cele mai importante etape ale tratamentului și care sunt sfaturile pe care le oferiți cel mai des pacienților dumneavoastră?

Este într-adevăr cu totul și cu totul special cum cu ajutorul unui sistem de implanturi putem transforma dramatic calitatea vieții pacienților noștri, totul desfășurându-se într-o unitate de timp atât de scurtă, 24 ore. Pacienții vin cu o situație în care nici un dinte nu mai poate fi salvat sau deja nu mai au nici un dinte. După această operație, a doua zi, se reîntorc la clinică pentru a primi dinții ficși.

După consultația inițială și investigațiile imagistice pe care i le facem chiar de la prima vizită, îi propunem planul de tratament în care, într-adevăr, într-o singură intervenție realizăm și extracția dinților irecuperabili și îndepărtarea tuturor infecțiilor și inserarea implanturilor și, desigur, și repararea osului afectat. Această intervenție durează în general 2-3 ore, dar datorită sedării conștiente oferite de medicul anestezist, pacientul percepe altfel timpul și îl consideră și mai scurt. De asemenea, pacientul este complet liniștit și relaxat în timpul intervenției.

De la consultația inițială și până la programarea intervenției, de cele mai multe ori sunt doar câteva zile. Pacientul efectuează analize uzuale de sânge pentru a ne asigura că organismul său se află în parametrii funcționali și putem face intervenția în siguranță pentru pacient. După intervenție, pacientul efectuează o radiografie de control prin care ne asigurăm că toate componentele sunt așezate corect iar apoi merge la colegii proteticieni, care amprentează poziția implanturilor, urmând ca această amprentă să fie trimisă laboratorului, unde tehnicianul dentar realizează proteza provizorie ce va fi fixată a doua zi prin înșurubare tot de către medicul protetician.

Pacienții părăsesc clinica cu indicațiile postoperatorii legate de alimentație și igienă și în scris. La noi, pacienții revin la control peste 7 zile, când evaluăm prima etapă a vindecării chirurgicale și scoatem cea mai mare parte a firelor de sutură. Apoi, la 3 săptămâni, apoi la câte două luni, până se împlinesc cele 6 luni, când schimbăm lucrările provizorii cu lucrări definitive, cu proprietăți mecanice și fizionomice extrem de asemănătoare țesuturilor dentare pierdute.

Dr. Marius Dobrincu in dreapta si asistent medical in dreapta in timpul interventiei chirurgicale

Dr. Marius Dobrincu în timpul unei intervenții de refacere completă a danturii cu ajutorul sistemului de implanturi dentare ,,Dinți ficși în 24 de ore”.

În calitate de medic chirurg, ajutați pacienții să își regăsească bucuria de a trăi cu zâmbetul pe buze. Care sunt cele mai frumoase experiențe pe care le-ați trăit de-a lungul carierei dumneavoastră?

S-au strâns câteva astfel de experiențe deja, pentru că am avut plăcerea de a-mi opera: tatăl, socrii, mare parte din prieteni și colegii de liceu, dar o să vă povestesc despre cea mai recentă experiență. În urmă cu doar o lună jumătate, am avut-o ca pacientă pe mama mea, omul care, alături de tatăl meu, a luptat continuu pentru ca eu să pot avea parte de educația care m-a adus în această poziție. A primit și ea ,,Dinți ficși în 24 de ore” și este foarte fericită atât de noul zâmbet, cât și faptul că a putut fi tratată de fiul ei.

În final, am vrea să știm cum își petrece timpul liber un medic chirurg? Care sunt pasiunile /hobby-urile dumneavoastră?

Ca orice alt om normal. În zilele în care nu muncesc aproape că uit că sunt chirurg. Îmi place să călătoresc împreună cu soția mea, Cristina, să luăm contact cu diferite culturi și să ne îmbogățim spiritual. Recent, am sărit cu parașuta și am adoptat un cățeluș Akita după care suntem topiți. Îmi place să merg la karting, să citesc și, de scurtă vrem, încep să încerc să scriu.

Un element extrem de important pentru mine este familia: soția mea, de asemenea medic stomatolog protetician, și părinții noștri. Pentru mine, acest aspect al vieții este un adevărat sanctuar, în care sentimentele trăite sunt și mai profunde decât ceea ce îmi oferă profesia.

Dacă ești în căutarea unei noi oportunități profesionale, dacă îți dorești să faci parte dintr-o echipă pasionată și dacă ești dornic să înveți lucruri noi, scrie-ne și trimite CV-ul tău la adresa de e-mail hr@drleahu.ro. Descoperă job-urile disponibile din București sau din țară pe pagina noastră dedicată carierelor.

Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134