search
021 9134 Locatii
Linie telefonică cu tarif normal it fr

,,La fel ca în oricare alt domeniu și în stomatologie, profesionistul sfințește locul!” – Interviu cu Dr. Bogdan Moldoveanu, medic stomatolog cu practică orientată către endodonție

 

medici stomatologi in clinica dentara
Cluj-Napoca este un hub al endodonție, iar Clinica dentară Dr. Leahu este locul perfect pentru dezvoltarea unui centru dedicat acestei specializări.

De: | Etichete: , , , , , | Comentarii: 0 | 26 octombrie 2021

Dr. Bogdan Moldoveanu, medic stomatolog cu practică orientată către endodonție, în cadrul Centrului de Excelență regional Dr. Leahu Cluj-Napoca, este singurul medic endodont din România, membru internațional al AEDE (Asociația Spaniolă de Endodonție) și unul dintre medicii certificați E.S.E (Societate Europeană de Endodontologie) și acreditați A.A.E (Asociația Americană a Endodonților). A absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, iar apoi a continuat să studieze endodonția în Italia, în cadrul Facultății de Medicină Dentară a Universității din Torino. De asemenea, este conducătorul platformei educaționale ,,Endodonție Cu Pasiune”, organizație care se ocupă cu desfășurarea unor proiecte educaționale diversificate alături de lectori internaționali de renume, cu ajutorul cărora orice medic participant poate să își dezvolte numeroase aptitudini în endodonție.

Despre cum a decis să lucreze alături de echipa multidisciplinară din cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu Cluj-Napoca, dar și despre experiența sa profesională, ne povestește, chiar Dr. Bogdan Moldoveanu, în interviul următor.

Ce vă atrage cel mai mult în stomatologie?

În stomatologie, ceea ce mă motivează este dorința, da a îmi ajuta pacienții să își păstreze dinții naturali, pe care să îi poată folosi pentru cât mai mult timp cu putință. De asemenea, mă atrag foarte mult și provocările pe care le întâlnesc, zilnic în exercitarea profesiei. În endodonție, specializarea cu care mă ocup, provocările pe care le întâlnesc, mă ajută, să îmi alimentez dorința de a excela și de a face un lucru care, într-adevăr, să fie în favoarea pacientului, mai ales atunci când îi vezi bucuria de a-și păstra dintele natural.

Povestește-ne puțin despre experiența dumneavoastră ca medic stomatolog cu practică orientată către endodonție?

Ca medic stomatolog am avut un traseu liniar și am fost foarte hotărât cu privire la ce anume mi-am dorit să fac după terminarea facultății. Mai precis, din anul IV, mi-a fost foarte clar că endodontia reprezintă specializarea pe care vreau să o urmez. Tocmai de aceea, am făcut toți pașii necesari pentru a mă îndrepta în această direcție. Totodată mi-am dorit foarte mult să studiez în străinătate, alături de profesori despre care doar auzisem sau ale căror cărți le citisem și rămăsesem profund marcat de bogăția de informații pe care am putut să o obțin. În anul VI de facultate, în primul semestru, am început deja să mă interesez de centre universitare, din străinătate, care ar putea să primească un tânăr absolvent din România, pentru a se specializa în endodonție. Am fost admis la Universitatea din Torino (Italia), iar din acel moment pot spune că practica mea a devenit orientată în proporție de 90% către endodonție.

Cum ați decis să lucrați la Centrul de Excelență regional Dr. Leahu Cluj-Napoca?

Din punctul meu de vedere, Cluj-Napoca este un hub al endodonție, iar Clinica dentară Dr. Leahu este locul perfect pentru dezvoltarea unui centru dedicat acestei specializări. Clinicile Dentare Dr. Leahu s-au dovedit ca fiind orientate către promovarea unei stomatologii moderne. Așadar, în urma discuției cu domnul Dr. Ionuț Leahu, am decis să mă alătur acestui proiect cu dorința de a dezvolta un centru de excelență în endodonție.

medic stomatolog in cabinet

Dr. Bogdan Moldoveanu, medic stomatolog cu practică orientată către endodonție

Cum vedeți studiile din afară? Sunt diferite față de cele din România?

Una dintre diferențele, care pe mine m-a uimit, a fost deschiderea profesorilor către cursanți. Ori de câte ori am avut o întrebare, care poate era banală sau care nu era potrivită în contextul dat, am găsit răbdare, înțelegere și dorință din partea profesorilor de a împărtăși totul cu mine. Acest lucru m-a marcat, faptul că am avut o ușă deschisă, 24h/24h și un mentor la care am putut să apelez ori de câte ori am simțit că este dificilă o anumită parte a tratamentului. Dincolo de toate aceste aspecte, centrul universitar era dotat incredibil. Lucrând cu tehnologii moderne și cu materiale actuale, mi-a permis să practic endodonția, la o scară internațională și am reușit să învăț aplicat cum anume să abordez orice caz, indiferent de dificultatea acestuia.

Care credeți că este cel mai important aspect atunci când vine vorba despre relația medic-pacient?

Cel mai important aspect al relației dintre medicul stomatolog și pacient este transparența. Am fost întotdeauna un individ cât se poate de direct și mi-a plăcut ca pacienții mei să fie informați și de cel mai mic amănunt. De asemenea sunt foarte deschis în a le prezenta diferitele opțiuni de tratament. Îmi doresc ca pacientul să ia o decizie proprie, alături de mine și niciodată să nu se simtă împins către un anumit tratament. Lucru care a fost întotdeauna apreciat, deoarece oamenii își doresc tratamente bune și sigure și vor să știe și care sunt variantele, în contextul în care o anume manoperă nu are un prognostic grozav.

Ce mituri există despre tratarea dinților pe canal?

Miturile diferă de la zonă la zonă, întrucât sunt în directă relație cu modul în care pacienții percep un tratament de canal sau cum este cunoscut în limbajul popular ,,scoaterea nervului”. Cele mai întâlnite mituri sunt cele legate de modificarea culorii dintelui sau că procedura în sine este una dureroasă. Ambele afirmații sunt cât se poate de incorecte. Un dinte tratat corect nu își va schimba niciodată aspectul, acesta va fi la fel de estetic, dacă nu, de multe ori, va arăta chiar mai bine, ca urmare a procedurilor restaurative ce succed tratamentul endodontic. Din punct de vedere al durerii, astăzi, nu cred că există vreun tratament care să provoace durere pacientului, atâta timp cât medicul știe ce are de făcut. Mai există și alte mituri, cum ar fi că un dinte tratat endodontic devine mai fragil sau că se poate pierde mai ușor. Însă și acestea sunt complet false. Un dinte tratat pe canal poate rămâne în gura pacientului întreaga viață.

Unde vă pot găsi colegii medici în perioada următoare și ce cursuri urmează să organizați?

Toți colegii care sunt dornici să își dezvolte aptitudinile în endodonție și care vor să practice o specializare la un nivel diferit față de ceea ce ar putea să găsească în ,,marea plajă” a pieței de studii, post-universitare endodontice, pot oricând să acceseze platforma noastră dedicată, denumită ,,Endodonție cu pasiune. Un nume cât se poate de sugestiv, care definește perspectiva mea asupra felului în care poate fi predată, învățată și practicată această ramură a stomatologiei. Pun foarte mult suflet în ceea ce fac, iar endodonția este specializarea către care  mi-am dedicat întreg parcursul profesional și, cu siguranță, căreia mă voi dedica și în continuare cu întreaga mea ființă.

Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134