Mădălina Trofin, specialist ortodonție dentară: „Am avut o pacientă care a purtat aparat dentar la 69 de ani”

 

Madalina Trofin

De: | Etichete: , , , | Comentarii: 0 | 20 iulie 2018

Vizualizat de 827 utilizator/i

Din motive estetice sau din alte considerente stomatologice, în ultimii ani, tot mai mulți români au ințeles importanța pe care o are un aparat dentar și aleg să-și monteze bracheți pe dinți. Mădălina Trofin, medic specialist ortodonție dentară, ne-a explicat felul în care putem să alegem un aparat dentar, care este durata tratamentului și care sunt avantajele aparatului.

Doamna doctor, cum ne dăm seama că avem nevoie de un aparat dentar?

Pacienții adulți fie știu din copilărie, fie le-a zis măcar un stomatolog la un moment dat că au nevoie de bracheți. De multe ori, nevoia unui aparat dentar se observă cu ochiul liber. La copii, părinții trebuie să observe dacă este o problemă. Cei mici își pot suge degetul, pot respira pe gură și nu pe nas, au anumite defecte de vorbire și atunci e nevoie de un aparat dentar. Noi ne ocupăm atât de îndreptarea dinților cât și a oaselor.

Avem nevoie de aparat doar când avem dinții strâmbi?

Nu neapărat. Acesta nu este singurul motiv. Tulburările de mușcătură, tulburările de dicție, sunt persoane care scuipă când vorbesc, acestea sunt și alte motive pentru care este necesară montarea unui aparat. Nu este doar estetic, aparatul corectează și funcțiile.

Cum alegem un aparat dentar?

Aparatele sunt standard, cele din metal. De la această variantă au apărut tot felul de variații pe măsură ce adulții au avut exigențe mai mari din punct de vedere estetic. Sunt aparate din ceramică, din safir, care se pun în spatele dinților, dar ele fac același lucru. Cu cât sunt mai estetice, cu atât sunt mai scumpe.

Care este rolul medicului ortodont?

Aparatele în sine nu sunt eficiente. Ele nu fac nimic. Sunt doar niște atașamente care se pun pe dinți. Trebuie să ai un medic ortodont care să modeleze dinții. Bracheții sunt doar metoda prin care ortodontul transmite informații către dinți. Dacă le pui pe dinți, nu se întâmplă nimic fără mâna unui ortodont.

De la ce vârstă se poate purta aparatul dentar?

De la 7 ani, însă nu există o limită superioară. Cea mai în vârstă pacientă a mea avea 69 de ani când și-a pus aparatul și l-a dat jos la 71 de ani. După ce s-a stabilizat boala parodontală a fost nevoie de prezența aparatului dentar.

Cât timp trebuie să porți aparat dentar?

Să zicem că, în funcție de compelxitatea cazului, între șase luni și trei ani. Durata tratamentului poate fi influențată de sex, femeile au oasele mai spongioase și bărbații mai dense. Apoi, diferă de lungimea rădăcinilor, de suprafața de acțiune, de gradul de complexitate al anomaliei.

Doare montarea acestui dispozitiv?

Este o senzație de început care este subiectivă. Sunt pacienți care interpretează ca pe o jenă și sunt pacienți care se plâng că îi doare destul de mult. Unii au rezistență mai mare la durere. Femeile care sunt motivate estetic suportă foarte bine, la fel și copiii. Bărbații mai puțin.

Ce se întâmplă cu pacientul care a terminat tratamentul ortodontic?

La pacienții adulți se recomandă purtarea unei contenții pe o durată nedeterminată. Aceasta poate să fie fixă, o sârmă lipită în spatele dinților sau poate să fie mobilă, sub forma unei plăcuțe sau a unei gutiere cu care se doarme noaptea. Contenția fixă este mai recomandată pe dinții de jos, iar pe dinții de sus se potrivește doar în anumite situații. O contenție fixă nu se potrivește la toți pacienții, deși este cea mai comodă. Nu o uiți, nu o pierzi, este comodă căci nu trebuie să o speli.

Dr. Ionut Leahu

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134