De: Dr. Ionut Leahu | Etichete: clinicile dentare dr leahu, interviu stomatologie | Comentarii: 2 | 20 mai 2022

Vizualizat de 986 utilizator/i

Malpraxisul medical este o formă a răspunderii civile, care intervine când anumite categorii de persoane (pe care C. Civ. îi numește profesioniști – în cazul nostru, cadrele medicale) încalcă anumite reguli de conduită (codul deontologic) stabilite de lege, în situația în care aceste încălcări ale obligațiilor aduc un prejudiciu pacientului. În acel moment născându-se obligația de a repara prejudiciul. Malpraxisul presupune existența unui raport juridic între profesionist (medic) și pacient. Preexistența acestui raport juridic, constituie o condiție definitorie a atragerii răspunderii civile.

Despre ce înseamnă noțiunea de malpraxis în domeniul medical și despre jurisprudența românească, ne povestește Ramona Leahu,  consilier juridic, în articolul următor.

Noțiunea de malpraxis este folosită doar în domeniul medical?

Dacă la început noțiunea de malpraxis a fost folosită doar în domeniul medical, cu referire special la activitatea profesională, observăm faptul că în prezent, noțiunea malpraxisului s-a extins și către alte profesii nemedicale, ca de exemplu: avocatură, notariat, executori judecătorești, practicieni în insolvență, etc. problema care se pune este, însă, de a stabili elementul comun al acestor profesii, astfel încât noțiunea de malpraxis să-și păstreze sensul său originar, indiferent dacă facem referire la o categorie profesională sau alta.

În opinia mea ca jurist cu practică în domeniul medical, elementul comun îl constituie faptul că aceste profesii aparțin unei categorii proprii, care emite anumite reguli de conduită, ce sunt cunoscute sub denumiri diferite, în cazul nostru- coduri deontologice. Pe cale de consecință, apartenența la o anume categorie profesională impune membrilor săi respectarea anumitor reguli de conduit, care au un caracter obligatoriu.

Există o definiție clară a actului medical dată de jurisprudența românească?

Din păcate eu nu cunosc să existe, nici măcar în legea sănătății, o definiție clară și precisă a actului medical. De asemenea, România nu are o definiție nici a erorilor medicale, care să fie aliniată cu majoritatea țărilor dezvoltate. Ne lipsește acel sistem de raportare a erorilor medicale din unitățile sanitare. Pe lângă un mecanism robust de raportare anonimă a erorilor medicale, un sistem de sănătate are nevoie și de instrumente funcționale pentru gestionarea acestor cazuri. Cunoaștem cu toții faptul că anumiți pacienți, din dorința de a face rău, fac astfel de plângeri la Colegiul Medicilor și din păcate, de cele mai multe ori, cadrele medicale au de suferit, în lipsa vinovăției.

Când are voie medicul să întrerupă relația cu pacientul, conform legii?

Relația poate fi întreruptă în cazuri precum:

1. Atunci când pacientul este trimis altui medic, cu alte cuvinte declinarea competenței medicale.
2. Atunci când pacientul manifestă o atitudine ostilă și/sau nepotrivită față de medic, în acest caz medicul poate refuza asigurarea asistenței medicale.

Ce este de reținut aici este faptul că, în anumite cazuri, cadrele medicale sunt obligate să recurgă la selectarea pacienților, tocmai din pricina atitudinii pacientului.

Există jurisprudență care face referire și la încălcarea legii de către pacient?

Sigur că există, dar nu se prea vorbește despre ea. Pacientul încalcă legea atunci când nu își repectă obligațiile sale de pacient, ci își aduce aminte doar de faptul că, fiind pacient are numeroase drepturi. Întotdeauna drepturile vin la pachet cu obligațiile, așadar, nici pacienții nu sunt lipsiți de obligații, dar și de sancțiuni, în cazul nerespectării acestora. Pot da câteva exemple, precum:

• să-i respecte pe ceilalţi pacienţi şi drepturile lor;
• să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului şi ale personalului medico-sanitar;
• să îşi asume întreaga responsabilitate pentru consecinţele ce apar în cazul refuzului de a urma tratamentul, instrucţiunile şi recomandările personalului medical;
• să informeze personalul medical, întocmai şi la timp, cu privire la orice manifestare sau reacţie la tratamentul sau medicamentele prescrise;
• să coopereze în permanenţă cu medicul privind starea sănătăţii;
• să ofere informaţii exacte şi complete în legătură cu spitalizările anterioare, detaliile personale şi de sănătate, inclusiv regimuri alimentare şi stil de viaţă;
• să solicite personalului medical informaţii detaliate cu privire la starea individuală de sănătate, investigaţiile şi analizele realizate, diagnosticul stabilit şi tratamentul propus, înainte de a îşi da consimţământul faţă de orice procedură şi act medical pe care îl acceptă. Pacienţii au dreptul şi libertatea de a cere oricât de multe informaţii cu privire la situaţia medicală în care se află.
• să informeze personalul medical şi să solicite sprijin pentru orice nelămuriri şi întrebări cu privire la documentele medicale.;
• să ia în calcul faptul că poate exista un motiv obiectiv pentru care un serviciu nu este disponibil la un anumit moment şi într-o anumită formă;
• să se prezinte la consultaţii / intervenţii  la ora stabilită conform programării sau să anunţe medicul cu cel puţin 24 de ore înainte de aceasta, în cazul în care programarea trebuie anulată sau modificată.

Care este contextul în care personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiei?

Aici voi face referire  la ceea ce legea numește: exonerarea de răspundere. Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejuciile produse în exercitarea profesiei, în următoarele cazuri:

• Când acestea se datoreză condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor survenite în urma tratamentelor, echipamentelor și dispozitivelor medicale.
• Când acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate.