Vizualizat de 33.658 utilizator/i
Mulți dintre pacienții care trec pragul clinicilor sau cabinetelor stomatologice se plâng de faptul că au dureri la măsele sau la dinți întrucât „i-a tras curentul”. Totuși, cât de mult adevăr există în povestea curentului și cum pot curenții de aer să afecteze dinții pacienților?
„M-a tras curentul la măsea”
„Domnule doctor, mă doare o măsea, cred că m-a tras curentul!”, aceasta este propoziția cu care mulți dintre pacienți încep discuția cu medicul stomatolog. Totuși, deși povestea cu „curentul care trage” este considerat de unii doar un mit, aceasta conține un sâmbure de adevăr. „Extrem de mulți români se confruntă cu sensibiltatea dentară. Curenții de aer pot sensibiliza anumite zone care prezintă deja o afecțiune. De exemplu, în cazul unei măsele în care dentina nu mai este protejată de smalț, la contactul cu curenții de aer, pacientul va simți un disconfort”, explică un medic stomatolog din cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu. Acesta adaugă: „La mijloc este vorba despre o durere care oricum ar fi apărut la un moment dat. Expunerea la frig sau la curenți de aer nu face decât ca aceasta să apară mai devreme și la o intensitate mai mare”. Cel mai probabil, în cazul pacienților pe care „i-a tras curentul” este vorba fie despre o boală parodontală netratată, fie despre o infecție, o carie sau dinţi cu afecţiuni ale nervului dentar. Inflamarea nervului dentar este o durere chinuitoare pentru orice pacient, indiferent de vârstă. Așadar, nu curentul le cauzează pacienților suferințe, ci problemele stomatologice netratate la timp. Cu alte cuvinte, pe un pacient cu o dantură sănătoasă nu-l va trage niciodată curentul. Ai probleme de natură stomatologică și ești în căutarea unei echipe de medici profesioniști? Sună la numărul de telefon 021 9777 și un specialist al Clinicilor Dentare Dr. Leahu te va consilia și programa. Rețeaua Dr. Leahu cuprinde astăzi șase clinici, patru în București, una în Pitești și una în Timișoara.
- Tratament cu laser în parodontoză. Ce beneficii are tehnica noninvazivă - octombrie 30, 2023
- Implant dentar Straumann – preț și detaliile intervenției - octombrie 25, 2023
- Clinicile Dentare Dr. Leahu – Leading implantology - octombrie 11, 2023