Parodontoză – totul despre parodontoză: cauze, simptome, tratament

 

Medic si asistenta alaturi de pacient, in timpul unui tratament stomatologic
Vizita periodica la medicul stomatolog poate preveni problemele gingivale, inclusiv parodontoza

De: | Etichete: , , , , , | Comentarii: 0 | 26 martie 2019

Vizualizat de 12.518 utilizator/i

Statisticile arată că 8 din 10 români suferă de boală parodontală. Totuși, ce este, de fapt, parodontoza, care sunt cauzele, simptomele și tratamentul acestei boli? 

Ce este parodontoza?

Parodontoza este boala degenerativă a țesuturilor care susțin și fixează dinții, caracterizată prin formarea locală de pungi cu puroi și care duce ulterior la căderea dinților. De multe ori, boala parodontală debutează fără ca pacienții să sesizeze. Lăsată netratată, gingivita evoluează în paradontoză.

Principalele cauze ce duc la apariția bolii parodontale

Parodontoza are cauze diverse. Cei mai importanţi factori rămân placa bacteriană şi tartrul. Totuși, pot exista diferite cauze ale parodontozei cum ar fi factorii genetici, cei psihologici, obiceiurile nesănătoase (fumatul), stilul alimentar, igiena orală deficitară, afecțiuni ale sistemului imunitar. Diabetul și vârsta înaintată se numără și ele printre cauzele acestei boli.

Alte cauze ce duc la apariția bolii parodontale mai putem enumera: stresul și afecțiuni generale ale organismului, precum: osteoporoza, bolile cardiovasculare, dar și medicațiile care se iau în urma acestor boli. De asemenea, mai putem vorbi și de traume ocluzale, adică felul cum mușcăm, sau de edentații, lipsa dinților de pe arcadă.

Factori de risc în parodontoză

Boala parodontală se poate agrava atunci când pacientul nu se prezintă la medicul stomatolog pentru realizarea unui tratament corespunzător. Problema principală este că boala parodontală se mai numește și „boala dinților sănătoși sau frumoși”, prin urmare, dacă nu sunt respectate controalele periodice la medicul dentist, în scop preventiv, profilactic, la 6 luni, se poate ajunge într-un stadiu destul de avansat al paradontozei.

Dacă parodontoza nu este tratată la timp, aceasta poate duce la distrugerea țesuturilor de susținere a dinților, implicit osul maxilar. De asemenea, dinții vor deveni mobili și pot cădea brusc sau în momentul în care ajungi prea târziu la clinica dentară să fie nevoie de extracția acestora.

Printre factorii de risc ce se întâlnesc în paradontoză putem enumera: abcese dureroase, modificarea poziției dinților, ceea ce poate duce la probleme de masticație, expunerea rădăcinilor dinților.

Diagnosticul bolii parodontale

În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, diagnosticul bolii parodontale se stabilește de către un medic stomatolog, specialist în parodontologie, care efectuează un examen clinic și o evaluare a dinților și a gingiei. Este foarte important să se realizeze și o radiografie panoramică a întregii cavități orale, pentru ca medicul să vadă cum este nivelul osului.

Tot în cabinetul de medicină dentară, la prima vizită, medicul parodontolog evidențiază prezența tartrului și cantitatea acestuia. În plus, dacă se ajunge la concluzia că sunt necesare investigații suplimentare atunci se va recurge la parodontometrie, adică la o evaluare amănunțită în care se măsoară spațiul dintre dinte și gingie, șanțul gingival (pentru a vedea adâncimea acestui șanț), dar și dacă s-au format pungi parodontale. La final, după ce medicul stabilește toate aceste date, se va stabili planul de tratament corespunzător.

Clasificarea și etapele evoluției parodontozei

Boala parodontală, la fel ca orice altă boală, are diferite stadii. În primă fază vorbim despre gingivită, care reprezintă o inflamație cronică la nivelul strict al gingiei, al învelișului superficial. În urma tratamentului realizat în mod corect și la timp, gingia se va vindeca 100%.

Gingivita este o afecțiune ce în urma unui tratament este total reversibilă, adică nu rămâne la nivelul țesutului nicio repercusiune negativă ce poate să aibă influențe în viitorul sănătății dentare a pacientului.

Atunci când gingivita nu este tratată la timp apare parodontita superficială. Astfel că gingia va începe să se retragă și să se formeze un spațiu între gingie și dinte, unde vor intra bacterii. Ulterior, acestea vor duce la apariția pungilor parodontale. De asemenea, atunci când apare parodontita va apărea și retracția gingivală, iar dinții vor devenii sensibili în timpul periajului dentar sau în timp ce consumăm alimente foarte reci sau fierbinți.

Totodată, printre simptomele întâlnite ne vom confrunta și cu modificări ale gingiei sau chiar cu mâncărimi ori usturimi gingivale, o stare de disconfort sau chiar durere.

Ultimul stadiu al parodontozei și cel mai avansat este reprezentat de parodontita profundă, iar în acest caz pacientul se confruntă cu toate simptomele specifice gingivitei și parodontitei superficiale, însă, mult mai intense. Pe lângă acestea, apar și tulburări masticatorii, fonetice, estetice, din cauza mobilităților dentare. În lipsa unui tratament, acest stadiu al bolii parodontale duce la pierderea dinților.

Simptomele parodontozei – cum se manifestă boală

În primele faze ale bolii, parodontoza poartă denumirea de gingivită. Pacienții se confruntă cu inflamația gingiei, care își modifică culoarea din roșu spre roşu violaceu. Totodată, pot apărea dureri și senzația de prurit gingival și, în mod evident, sângerari la periajul zilnic. Pacientul se poate confrunta cu senzație de durere la mestecarea alimentelor sau la contactul cu alimente reci sau fierbinţi și poate avea o respirație neplăcută care persistă.

Tratament pentru parodontoză

Controalele periodice regulate la cabinetul stomatologic sunt esențiale pentru păstrarea sănatatii dinților, a gingiilor și depistarea parodontozei. De cele mai multe ori, tratamentul bolii parodontale cuprinde două mari etape:

Tratamentul nechirurgical

În prima etapă a tratamentului, medicul dentist va efectua un detratraj dentar şi un periaj profesional, în încercarea de a scădea numărul bacteriilor din cavitatea bucală și de a elimina tartrul (factor iritant pentru gingie). Urmează apoi chiuretajul subgingival în câmp închis, în care se introduc, între gingie şi dinte, instrumente precise, cu ajutorul cărora se scoate infecția și tartrul din zona afectată. Pentru confortul pacientului această procedură se va face de medicii dentiști exclusiv sub anestezie locală. La final, zona tratată urmează să fie spălată cu soluții antiseptice, iar la nivelul gingiei se vor aplica, dacă este nevoie, substanțe medicamentoase.

Tratamentul chirurgical

Pentru a curăța zonele greu accesibile, medicul stomatolog va tăia gingia și va elimina tartrul depus în jurul rădăcinii dintelui.
Laserul diodă reprezintă o soluție modernă de realizare a tratamentelor în cazul bolii parodontale. Cu ajutorul acestei tehnologii se poate efectua o decontaminare eficientă a pungilor parodontale, stimularea refacerii gingiei și reconturarea atraumatică a marginii gingivale. Laserul reprezintă o soluție minim invazivă pentru chirugia parodontală, creând condițiile biologice de reatașare a gingiei pe dinte.

Energia laserului înlătură microbii și țesuturile alterate, stimulează vindecarea, reduce suferința postoperatorie și necesitatea de administrare a antibioticelor. Tratamentul cu laser poate completa terapia în boala parodontală clasică în etapele inițiale și reprezintă o alternativă de succes în etapele chirurgicale și de biostimulare.

Terapia PRGF în tratamentul bolii parodontale

Este foarte important ca parodontoza sau alte boli gingivale să fie descoperite la timp, prin controale stomatologice regulate, pentru ca afecțiunea să nu ajungă într-un stadiu avansat și să poată fi tratată corespunzător.

,,În funcție de diagnostic, se pot realiza diverse tratamente. Orice tratament începe printr-o simplă igienizare, adică o simplă îndepărtare a tartrului, urmată de niște măsurători pentru a vedea nivelul osului și pentru a stabili mai departe tipurile de chiuretaj, eventualele necesități ale laserului, în funcție de diagnosticul pus de medicul stomatolog. Dacă vorbim doar de gingivită, adică de afectarea superficială, da, se poate vindeca în totalitate prin controlul plăcii bacteriene, prin îndepărtarea factorilor favorizanți care au dus la această afectare și prin igienizarea propriu-zisă, detartrajul. Atunci când vorbim despre o afectare mai profundă, prin eliminarea factorilor favorizanți afecțiunea doar se stagnează din evoluție sau se provoacă o evoluție mai lentă. Ceea ce vreau să spun este că nu există o vindecare sută la sută, nu putem readuce la viață cee ace a fost pierdut. Cu toate acestea, reușim să combatem sau să stagnăm afecțiunea în stadiul în care o surprindem.
Boala parodontală se poate trata prin tratamente clasice, igienizări și chiuretaje. Mai nou, a apărut laserul dentar, care are rolul de a steriliza pungile parodontale, adică buzunărașele formate între gingie și dinte, și de a preveni recidivele. Totodată, se realizează niște injecții PRGF, adică se recoltează sânge de la pacienți, se centrifughează și se obțin factori de creștere, care se vor a reinjecta la nivelul gingiei. Practic, tratamentul are rolul de biostimulare și de bioreactivare a țesuturilor, adică, pe înțelesul tuturor, acesta va menține rezultatele obținute în urma chiuretajului”, a mai spus Dr. Cosmina Enescu, medic stomatolog, specialist parodontolog.

Care sunt urmările unei parodontoze netratate

Putem vorbi despre boala parodontală și în rândul tinerilor, iar afectarea parodontală este destul de agresivă, cu un răsunet important, care se poate caracteriza prin apariția durerilor, a inflamațiilor gingivale și a unor abcese parodontale.

Boala parodontală netratată poate duce la pierderea dinților, acest lucru fiind caracteristica principală. Din păcate, absența unui tratament corect realizat și a unui diagnostic pus la momentul potrivit, paradontoza se traduce, de fapt, prin pierderea țesuturilor de susținere a dinților, adică pierderea osoasă și pierderea gingiei.

Prevenția parodontozei și a altor afecțiuni gingivale

Pentru a preveni problemele gingivale este necesar ca fiecare dintre noi să aibă grijă la igiena orală. Îngrijirea dinților trebuie făcută corect, pentru a evita neplăcerile: ”Pe lângă periajul propriu zis, pe care trebuie să îl efectueze toți pacienții, ar trebui să folosească și mijloace auxiliare de curățare: ață dentară, duș bucal, periuțe interdentare, răzușe linguale. În schimb, nu este necesar să facă nimic spectaculos. Pacienții trebuie doar să acorde o atenție mai mare periajului dentar, să îl realizeze de două ori pe zi și să fie corect. Un periaj corect presupune întotdeauna mișcări verticale, de la gingie spre dinte, niciodată orizontal sau de la dinte spre gingie, pentru că în acest fel resturile alimentare se introduce între dinți”.

Întrebări frecvente despre boala parodontală

Semnele precoce ale parodontozei pot fi diagosticate foarte ușor de către orice medic stomatolog, fie că este sau nu specialist în parodontologie, în cadrul unui consult. Este important ca atunci când te confrunți cu simptomele specifice gingivitei, cum ar fi: sângerările gingivale, respirație urât mirositoare, să mergi cât mai repede la cabinetul de medicină dentară.

În rândurile următoare îți vom relata cele mai întâlnite întrebări legate de parodontoză și toate informațiile necesare pentru a avea din nou o dantură sănătoasă și frumoasă.

Cum îmi dau seama că am paradontoză?

Atunci când ne confruntăm cu paradontoză este bine să fim atenți la câteva manifestări, pe care le putem observa acasă, cum ar fi: sângerările gingivale sau modificări ale gingiei.

Sângerările pot apărea la periaj sau chiar în timpul masticației ori spontan. Totodată, acestea pot apărea dimineața sau chiar în timpul zilei. Cât despre modificările gingiei, trebuie să fii foarte atent dacă aceasta își schimbă culoarea și devine mai roșiatică sau dacă gingia își modifică volumul și devine tumefiată sau mărită.

În momentul în care se observă toate aceste semne, pacientul trebuie să se prezinte în cabinetul de medicină dentară, pentru ca medicul stomatolog, specialist în parodontologie, să-i facă o evaluare și să pună un diagnostic corect.

Se poate face implant dentar dacă ai paradontoză?

Pacienții care au parodontoza avansată și prezintă mobilități dentare pot opta cu încredere pentru tratamente pentru boala parodontală, doar dacă au o stare generală de sănătate și o igienă dentară bune, fără afecțiuni ce pot influența evoluția bolii parodontale, precum hipertensiunea, diabetul sau osteoporoza. De asemenea, dacă mobilitățile dentare nu sunt foarte avansate și nu sunt în ultimul stadiu, stomatologul va încerca pe cât de mult posibil să păstreze dinții naturali pe arcadă. Însă, după realizarea tratamentului, va fi necesar ca pacientul să respecte cu strictețe toate indicațiile medicului stomatolog, să aibă o igienă dentară perfectă și să vină la controale periodice.

În cazul în care mobilitățile dentare sunt foarte mari, medicul va trebui să realizeze extracția dinților afectați și să-i înlocuiască, chiar în aceeași ședință, cu implanturile dentare. Ce este foarte important este ca înainte de realizarea tratamentului chirurgical pentru inserarea implanturilor să avem în vedere efectuarea de către medicul specialist în parodontologie unei terapii parodontale, prin intermediul căreia medicul va opri din evoluție boala parodontală și va curăța foarte bine întreaga cavitate bucală.

Există remedii naturiste pentru paradontoză?

Boala parodontală poate fi prevenită respectând o igienă orală corectă și vizitele periodice la medicul stomatolog. Atunci când efectuăm un tratament pentru parodontoză, poți lua în calcul o serie de tratamente naturiste ajutătoare pentru menținerea tratamentului. Se poate opta pentru frunze de măselariță, hrean crud sau tincturi, ulei de măsline sau de susan, propolis ș.a. Însă, toate aceste recomandări trebuie date doar de către un medic parodontolog.

Care este cea mai bună apă de gură pentru parodontoză?

Apa de gură recomandată atunci când ai paradontoză sau după ce ai efectuat un tratament pentru afecțiunile gingivale este cea care conține clorhexidină. Prin conținerea acestei substanțe, apa de gură menține gingiile sănătoase, fără bacterii. De asemenea, apa de gură cu clorhexidină reduce formarea plăcii bacteriene și halena (respirația urât mirositoare).

Alegerea apei de gură cu clorhexidină potrivită se face doar împreună cu medicul stomatolog, iar clătirea cavității bucale cu aceasta trebuie respectată exact așa cum recomandă medicul.

Cum se tratează boala parodontală în Clinicile Dentare Dr. Leahu?

În cazul bolii parodontale, tratamentul este variat, în funcție de diagnosticul pus.

Atunci când vorbim de o simplă gingivită, tratamentul constă într-un detartraj realizat la nivelul dinților și al gingiilor, precum și o igienă orală respectată foarte bine de către pacient, acasă.

În cazul în care vorbim de parodontite, medicul parodontolog va începe întotdeauna cu un detartraj profesional, iar apoi va trebui să realizeze anumite proceduri la nivel subgingival. De regulă, medicul va efectua un chiuretaj, fie realizat în câmp închis, adică fără a structura și a tăia gingia, fie realizat în câmp deschis, adică medicul va trebui să facă un lambou, pentru a putea vedea ce se află sub gingie. Cu ajutorul chiuretajului, specialistul în parodontologie reușește să îndepărteze tartrul și țesutul de granulație, iar mai apoi urmează să sterilizeze pungile parodontale cu ajutorul laserului dentar.

Dr. Cosmina Enescu, medic stomatolog, specialist parodontolog: ”Pacienții trebuie să observe modificările la nivelul gingiei” – VIDEO




Dr. Cosmina Enescu, medic stomatolog, specialist parodontolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, explică pe larg, în materialul video de mai jos, care sunt cauzele, simptomele, dar și tratamente pe care le putem face pentru a opri din evoluție sau a trata boala parodontală.
”În primul rând, pacienții trebuie să știe că gingiile sănătoase nu sângerează. Totuși, atunci când apar sângerări gingivale, cauza cea mai frecventă o reprezintă gingivitele. Gingivitele se pot recunoaște atunci când gingia este mărită în volum sau inflamată, când prezintă o paletă de culori variată, de la un roșu aprins, la un roșu violaceu și când sângerează la cele mai mici atingeri. Totodată, putem vorbi de un periaj agresiv. Din dorința de a realiza un periaj cât mai bun, o igienă cât mai bună, pacienții exercită o presiune foarte mare la nivelul periuței de dinți și lezează gingia. Alte cauze ale gingivitei ar putea fi cele generale. De exemplu diabetul, bolile cardiovasculare, deficitul de vitamina C, vitamina K, precum și modificări hormonale. Femeile sunt mai predispuse la sângerări în timpul sarcinii, a menopauzei sau chiar în cursul ciclului menstrual.
Pacienții trebuie să observe aceste modificări la nivelul gingiei, să se prezinte în cabinetul stomatologic, să vadă exact despre ce este vorba și împreună să surprindem în ce stadiu se află boala. Adică să vedem dacă putem vorbi despre o afectare superficială. De exemplu, gingivita este o simplă afectare a gingiei, a învelișului superficial. De asemenea,putem vedea dacă este o afectare mai profundă, poate fi vorba atât despre o afectare a gingiei sau a osului”, explică Dr. Cosmina Enescu, medic stomatolog, specialist parodontolog.

 

Dr. Ionut Leahu

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134