Peste 33% din părinți nu-și duc copiii la dentist, cel mai mare procent înregistrat în ultimii patru ani

 

esantion reprezentativ anual
Clinicile Dentare Dr. Leahu reprezintă cea mai extinsă rețea din industria românească de stomatologie, cu prezență în 12 orașe din România și în Londra.

De: | Etichete: , | Comentarii: 0 | 28 ianuarie 2022

Vizualizat de 252 utilizator/i

O treime (33,7%) dintre părinți nu au fost vreodată cu copiii la stomatolog, în creștere cu 5% față de anul trecut, fiind cel mai mare procent înregistrat în ultimii patru ani, potrivit celui mai recent studiu de piață anual KANTAR, reprezentativ pentru piața de stomatologie, comandat de Rețeaua Clinicile dentare Dr. Leahu.

„Rezultatele analizei din acest an relevă cifre îngrijorătoare, în special în privința copiilor pe care vedem că de la an la an tot mai mulți părinți nu îi aduc la dentist, majoritatea din cauza lipsei banilor, deși conform Legii 95/2006, copiii sunt asigurați gratuit în sistemul sanitar românesc. Este timpul să ne unim – medici, autorități, părinți – și să găsim împreună o soluție pentru această epidemie de probleme dentare netratate. Studiile ne arată că neglijarea sănătății dentare de la o vârstă fragedă are efecte devastatoare pentru sănătatea generală și aduce probleme de creștere”, declară Dr. Ionuț Leahu, CEO și fondator Clinicile Dentare Dr. Leahu.

Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au declarat că în 2020, din totalul cheltuielilor pentru asistența medicală din România, din fondul unic de asigurări sociale de sănătate, medicina dentară a reprezentat doar 0,33%, ramură pe care au numit-o “Cenușăreasa asistenței medicale”. Subfinanțarea cronică a sistemului de sănătate dentară se vede și în clasamentele europene: România este pe ultimul loc în Europa la incidența cariilor dentare, care afectează 99% din populație. Paradoxal, rezultatele KANTAR arată că un sfert dintre români nu consideră că au afecțiuni stomatologice, în timp ce același studiu indică o creștere semnificativă a românilor care au venit anul acesta la dentist cu probleme acute, abcese și infecții. În topul afecțiunilor din cauza cărora pacienții s-au programat la stomatolog anul trecut rămân cariile, tartrul și îngălbenirea dinților, iar solicitarea radiografiilor a crescut ca procent în 2021 (peste 40%).

servicii stomatologice accesate

Jumătate dintre români declară, în continuare, că nu au fost niciodată la medicul dentist, iar cei care se duc investesc 2000 de lei pe an pentru vizitele stomatologice, cu 17% mai mult decât anul trecut. 7.5% dintre cei care au accesat serviciile au ajuns o dată pe lună sau mai des. Pentru următoarele 12 luni, jumătate dintre români își declară intenția de a accesa serviciile stomatologice.

grafica cu persoane care merg la dentist

În continuare, într-un procent covârșitor, românii își aleg medicul dentist pe criteriul încrederii (85%), următorii factori de decizie fiind recomandarea (63%) și tarifele avantajoase (56%). Pacienții au amintit ca motive prioritare pentru vizitele la medicul stomatolog în 2021 consultația (60%), tratarea cariilor (53%), radiografia (43%, în creștere cu 9 procente față de anul anterior), detartrajul (34%), tratarea infecțiilor (25% – în creștere cu 7% anual) și extracțiile dentare (25%). Evoluția pe zona de estetică dentară a fost ascendentă, gradul  de solicitare a albirii profesionale a crescut cu trei puncte procentuale, iar a coroanelor dentare cu două.

„Vorbim încontinuu despre prevenție la nivelul industriei, însă se resimte nevoia acută a unui plan național în acest sens. Indiferent câte resurse investim la nivel privat în educație, informare și pregătirea profesională a medicilor, nu putem acoperi golurile lăsate de faptul că Statul a abandonat pacientul de stomatologie. Sănătatea generală începe cu dinții, imunitatea e  influențată semnificativ de accesul la aceste servicii, care e determinat de susținerea autorităților publice. Până atunci, nu putem decât să le reamintim pacienților că igiena e critică, că nivelul de sănătate dentară se stabilește printr-un consult la medic și prin radiografie, nu prin autodiagnosticare și că solicitarea celei de-a doua opinii și în acest domeniu nu mai e doar o recomandare”, adaugă Dr.Ionuț Leahu.

Rezultatele analizei KANTAR mai arată că motivele principale pentru care românii nu se programează la medicul dentist sunt autodiagnosticarea – prin care se identifică o lipsă a problemelor stomatologice (69%) – dar și lipsa resurselor (35% – bani; 20% – timp). Scade, în schimb, procentul celor care se tem de stomatolog.

tabel cu persoane care refuza sa mearga la dentist

Studiul KANTAR a fost realizat în luna ianuarie 2022, la nivel național, pe un eșantion de 1000 de persoane (56% mediul urban, 44% mediul rural, în procente egale din punct de vedere al categoriilor de vârstă și sex) și prezintă comportamentul pacientului român în ultimul an, fiind barometrul care surprinde schimbările în privința accesării serviciilor stomatologice în al doilea an de pandemie.

Piața locală de stomatologie a depășit valoarea de 2,33 miliarde de lei în 2020 (venituri cumulate ale celor aproximativ 6400 de companii active analizate de Coface România).

Despre Clinicile Dentare Dr.Leahu

Clinicile Dentare Dr. Leahu reprezintă cea mai extinsă rețea din industria românească de stomatologie, cu prezență în 12 orașe din România (București, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu, Galați, Ploiești, Cluj-Napoca și Craiova) și o clinică la Londra; are 149 de cabinete dentare și un laborator de tehnică dentară complet digitalizat, extinse pe o suprafață totală de peste 7770 de metri pătrați și o echipă de peste 500 de angajați, dintre care 154 medici și cinci specialiști în anestezie generală. Fiecare clinică integrează cel puțin un centru de radiologie dentară digitală. Rețeaua dispune și de propriul centru de instruire – Centrul de Perfecționare Dr. Leahu.

Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu este prima entitate din industria healthcare cu obligațiuni corporative tranzacționate pe sistemul multilateral al Bursei de Valori București. www.cliniciledrleahu.ro.

Dr. Ionut Leahu

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

 

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9777