
Vizualizat de 1.867 utilizator/i
Sănătatea danturii copiilor are un rol foarte importat în ceea ce privește dezvoltarea acestora, de aceea prima vizită la stomatolog pentru copii este recomandată chiar de la o vârstă foarte fragedă. Haideți să aflăm de ce este recomandat să mergem din timp la medicul pedodont și ce putem face pentru a transforma prima vizită la stomatolog a copiilor într-o experiență frumoasă.
Când trebuie să mergi prima dată cu cel mic la pedodont
Este bine ca prima vizită la stomatolog să aibă loc la apariția primului dinte. Primul dinte erupe în jurul vârstei de 6 luni. Chiar dacă copilul nu își va aduce aminte nimic, această vizită este importantă mai ales pentru părinți. Aceștia vor primi sfaturi despre cum să aibă grijă de dinții de lapte ai celui mic și cum se realizează un periaj dentar corect. Totodată, această primă vizită timpurie la medicul pedodont ne poate indica dacă copilul va avea probleme, cum ar fi demineralizarea, o afecțiune foarte des întâlnită în ultima perioadă. După ce are loc prima vizită la stomatolog pentru copil, se recomandă controalele periodice o dată la 6 luni sau, în unele cazuri, chiar mai devreme, în funcție de problemele stomatologice pe care acesta le are. Dacă dinții au fost atinși de carie, după ce se tratează, este bine să mergem la un control la 3-4 luni.
Cum stabilești prima vizită la stomatolog pentru copilul tău
Ar fi bine ca părinții, înainte de prima vizită la stomatolog, să vorbească cu copilul, să îi povestească ce urmează să se întâmple la dentist, să îl pregătească. Copiilor, la fel ca adulților, nu le este frică neapărat de dentist cât le este teamă mai degrabă de necunoscut. „Deși copilul poate respinge ideea de a merge, să îl „păcălim” nu este o soluție. Sunt părinți care le spun celor mici că ies în parc, la joacă, iar copiii își dau seama abia când ajung la dentist că au fost păcăliți. În astfel de situații, cooperarea dintre noi și pacient este din start compromisă”, explică Dr. Alexandra Lumină, medic pedodont.
Cum alegi medicul stomatolog pediatru
Medicul pedodont este specializat în tratamentul stomatologic al copilului și are grijă de sănătatea orală a sugarului până când acesta devine adult. Acesta are pregătire inclusiv în interacțiunea cu copiii. Un specialist pedodont este în același timp medic, prieten și „educator”, implicându-se activ în educarea atât a copiilor, cât și a părinților în vederea prevenirii afecțiunilor dinților de lapte și ale celor definitivi. Un medic pentru copii va ști întotdeauna cum să abordeze micuții pacienți și să preîntâmpine fobia de dentist. În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, „suntem o echipă mare de medici specializați în tratamentul copilului și putem să oferim toate serviciile și manoperele necesare oricărui caz, indiferent de afecțiune”, Dr. Ionuț Leahu.
Ce trebuie să-i spui copilului înainte de prima întâlnire cu dentistul
Mersul la stomatolog trebuie să fie o bucurie pentru orice copil și o relaxare totală pentru părinți. „Noi am reușit să ducem conceptul de clinică exclusivă pentru copii la următorul nivel, acest concept unic în lume, în care avem un univers special creat pentru cei mici, Academia Spațială Dr. Leahu. Copilul este premiat, primește niște pinuri, precum pinul cu TUTI, Dințișorul Zurliu, care îi este oferit la prima vizită la medicul dentist. Îi oferim și o vestă pe care poate să colecționeze pinurile și un „card de cadet” pe care strânge puncte pentru jocurile pregătite în stațiile de jucat digitale care sunt răspândite în toată clinica. Astfel, el este în permanență captivat și face parte din lumea aceasta care îl ia prin învăluire și îl ajută să devină un tânăr adult responsabil care are grijă de sănătatea lui dentară”, Dr. Asma Battah, medic stomatolog cu competență în pedodonție.
Academia Spațială Dr. Leahu a fost gândită în așa fel încât copilul să își dorească să vină la dentist, să își întrebe nerăbdător părintele când este programată următoarea vizită la stomatolog, iar odată ajuns în clinică să poată înțelege totul despre sănătatea lui orală și despre importanța dințișorilor. Jocurile existente, sala de așteptare, totul este despre importanța unui zâmbet sănătos și frumos. Copiii primesc o vestă de cadet la prima vizită și pornesc în călătoria dinților sănătoși, iar după fiecare vizită primesc câte o insignă, în funcție de ce tratament și-au făcut. În cadrul Academiei Spațială Dr. Leahu, medicii specialiști pedodonți lucrează foarte mult ca, în timp, copilul de astăzi să devină adultul responsabil de mâine.
Cum poate învinge cel mic teama de stomatolog
Copiilor nu le este mai frică de stomatolog decât le este adulților, ei nu au înrădăcinate atât de bine acele amintiri de ,,traumă” pe care adulții le-au experimentat în cabinetele stomatologice existente cu ani în urmă. În ziua de astăzi, prima vizită la stomatolog pentru copii se poate realiza într-o clinică special concepută pentru micuții pacienți. O clinică dedicată care dispune de spațiu de joacă. În Academia Spațială Dr. Leahu, de exemplu, copiii devin cadeți, fac cunoștință cu TUTI, Dințișorul Zurliu și prietenii lui, într-o lume în care jocul se îmbină cu elemente educative.
Atunci când și părintele începe din timp cu un periaj dentar, frica de dentist nu o să mai fie prezentă. În plus, copilul poate deprinde obiceiuri sănătoase pentru a se dezvolta sănătos. Vizitele periodice la medicul dentist cu cel mic aduc doar beneficii: putem preveni orice formă de carie sau de demineralizare a dinților, putem împiedica evoluția cariilor dentare. Caria dentară este una dintre cele mai răspândite boli, iar printr-un control periodic se poate preveni cu ajutorul unor sigilări sau fluorizări dentare. În plus, copiii învață să vină cu drag și își creează o rutină în care vin din 6 în 6 luni la stomatolog. Atunci ei se obișnuiesc și nu le mai este teamă să vină la stomatolog, pentru că știu ce urmează să se întâmple.
Sunt foarte mulți copii care au teamă de stomatolog, în special dacă au foarte multe probleme la nivelul cavității orale, iar prima vizită la stomatolog nu a fost o experiență plăcută. Copilul asociază orice fel de atingere cu durere și atunci de la început vine cu frică la stomatolog. În astfel de situații, este foarte importat ca medicul să explice micuților pacienți pas cu pas ce urmează să facă. Dacă știu ce se întâmplă, atunci teama nu mai este atât de prezentă. Copiilor le place să aibă puțin control asupra situației, dacă știu că au controlul și că dacă ridică mâna medicul se oprește exact în acel moment, atunci dispare orice formă de frică.
Clinicile Dentare Dr. Leahu și Academia Spațială Dr. Leahu sunt pregătite să transforme prima vizită a la stomatolog a copiilor într-o poveste, dar și să trateze orice problemă dentarp. Astfel, echipa de medici pedodonți lucrează atât cu pacienții din primul an de viață, cu primul dințișor erupt, până la cea mai înaintată vârstă. Pacienții micuți sunt tratați de medici pedodonți și dispun de o clinică doar a lor, un spațiu special gândit pentru ei, până când aceștia devin adolescenți, la 16 ani, vârstă la care știm că adolescenții din ziua de astăzi vor să fie tratați ca adulții. În momentul în care vor să fie tratat ca adulți, avem o echipă de medici specialiști care îi așteptăm în clinica de adulți pentru a avea în continuare grijă de zâmbetul și sănătatea lor.