021 9134 Locatii
Linie telefonică cu tarif normal
  • ro
it

Program de internship | Vino la Clinicile dentare Dr. Leahu și învață de la cei mai buni!

 

Bianca Gîrjoabă

De: | Etichete: , , | Comentarii: 0 | 16 octombrie 2018

Vizualizat de 277 utilizator/i

Un internship este o modalitate excelentă de a pune în practică teoria pe care ai învățat-o pe băncile facultății și de a lua contact cu o anumită industrie. Pentru Bianca Gîrjoabă, internship-ul la Clinicile dentare Dr. Leahu a ajutat-o să iasă din zona de confort și să facă un mare pas înainte în carieră, să descopere specializarea care o atrage cel mai mult și în care își dorește să exceleze.

Cum descrii experiența internship-ului la Clinicile dentare Dr. Leahu?

Acest internship a fost pentru mine un mod de a ieși din zona de confort, cu atât mai mult cu cât până în acel moment nu am mai fost în practică în cadrul unui lanț de clinici dentare, cu o echipă numeroasă de medici profesioniști, multe cabinete și un număr impresionant de pacienți. A fost o experiență extrem de benefică, atât din punct de vedere profesional, cât și social. Am dobândit foarte multe cunoștințe medicale noi și am învățat cum să abordez pacientul. Totodată, am întâlnit oameni, atât medici, cât și asistente, deschiși, care m-au primit cu brațele deschise, dornici să îmi împărtășească din cunoștințele lor.

Cum ai fost primită în echipa Clinicilor dentare Dr. Leahu?

M-am simțit parte din echipa Dr. Leahu încă din prima zi. Am învățat de la fiecare în parte câte ceva, unii dintre medici m-au lăsat chiar să îi asist. La finalul intership-ului, am primit feedback constructiv și am fost încurajată.

Cum ți-ai ales medicul coordonator?

Am ales medicul cu care am rezonat cel mai mult și care m-a impresionat prin ușurința și precizia cu care realiza chiar și cele mai complicate intervenții, care, pentru mine, în acele momente, păreau imposibile.

Cât de importantă este relația dintre medicul în devenire și medicul coordonator?

Relația dintre un medic în devenire, fără experiență, și medicul coordonator este extrem de importantă. Sunt de părere că cele două persoane trebuie să rezoneze pe mai multe planuri și cu precădere pe cel profesional, dacă se urmărește într-adevăr o dezvoltare armonioasă a medicului junior. 

Ce ai învățat nou în această perioadă și cum te vor ajuta cunoștințele dobândite în dezvoltarea ta profesională?

Pot să spun că internship-ul la Clinicile dentare Dr. Leahu a reprezentat o piatră de temelie în construirea carierei dorite. Am dobândit inclusiv informații administrative, de exemplu, ce înseamnă o clinică dentară, cum este divizată, cum se ține evidența programărilor, cum sunt gestionați pacienții. Am avut ocazia să lucrez cu aparatură medicală modernă, să învăț metode noi de tratament, lucruri pe care nu aș fi putut să le fac în facultate sau la un cabinet stomatologic.

Ce specializare îți dorești să urmezi?

Mulțumită unor adevărați profesioniști care mi-au arătat că prin multă muncă, exercițiu și pasiune poți dobândi atâta ușurință, precizie și finețe în realizarea intervențiilor chirurgicale, pe viitor mă gândesc să urmez chirurgia, dar, în același timp, mă atrage și ortodonția. 

Dacă ai recomanda cuiva să facă un internship la Clinicile dentare Dr. Leahu, ce i-ai spune?

L-aș sfătui să nu mai stea pe gânduri și să aplice, pentru că este o experiență extrem de utilă și importantă pentru dezvoltarea lui profesională. Nu numai că va descoperi tehnici și metode noi de tratament, despre care probabil că n-a auzit în facultate, dar va avea ocazia să le vadă puse în practică și să contribuie la finalizarea cu succes a tratamentelor.

Îți dorești să pășești cu dreptul în această profesie și să înveți de la profesioniști? Noi te ajutăm! Înscrie-te acum în programul de internship oferit de Clinicile dentare Dr. Leahu!

Dr. Ionut Leahu
Dr. Ionut Leahu
Owner & Medic Dentist, competenţă Implantologie Orală la Dr. Leahu Dental Clinics
Pentru mine, pacientul fericit este partenerul care mă ajută să îmi duc mai departe visul. Împreună, continuăm povestea.
Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.