Punţi dentare din zirconiu

Reconstruim un zâmbet de 5 ori mai rezistent şi mult mai estetic decât în cazul porţelanului. Punţile dentare din zirconiu, disponibile la Clinicile stomatologice Dr. Leahu, îţi asigură reuşita tratamentului protetic prin faptul că sunt mult mai uşoare decât cele pe suport metalic, iar disconfortul tău va fi redus considerabil.

Un alt avantaj foarte important este lipsa coroziunii în timp şi a reacţiilor iritante gingivale la metalul clasic. Nu vei sesiza nici gustul metalic ce poate apărea la lucrările clasice. Situațiile în care ceramica aplicată pe zirconiu sare sau se fracturează sunt extrem de rare și chiar dacă ar avea loc un proces asemănător cu cele amintite anterior, acesta nu ar ar reprezenta un risc în ceea ce privește vitalitatea dinților dumneavoastră.

Te așteptăm în cabinetele stomatologice Dr. Leahu pentru un plan de tratament personalizat cu punți dentare din zirconiu.

Medic dentist care ajustează o punte dentară din zirconiu
O punte dentară este o soluție eficientă și mai puțin costisitoare de refacere a danturii

Avantajele unei punți dentare din zirconiu

Pe lângă faptul că este foarte durabil, zirconiul are culoarea albă şi o foarte bună transluciditate, asemănătoare dinţilor naturali. În cazul acestor punţi dentare, variaţiile termice nu sunt transmise pulpei dentare), scăzând astfel riscul unei eventuale inflamaţii pe viitor.

Formular de programare

Completeaza campurile de mai jos si te contactam in maxim 24 de ore

 

 

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9777