Spălatul regulat pe dinți reduce riscul unui atac de cord. Ce spun studiile?

 


De: | Etichete: , , , , , , | Comentarii: 0 | 16 iulie 2019

Vizualizat de 257 utilizator/i

Cifrele arată că unul din cinci români nu s-a spălat niciodată pe dinți și, cu alte cuvinte, nu știe ce gust are pasta de dinți. Spălatul pe dinți ne ajută la prevenirea cariilor, la menținerea unor dinți sănătoși și la prevenirea apariției respirației urât mirositoare. Puțini sunt cei care știu că spălatul regulat pe dinți reduce riscul unui atac de cord.

O cercetare realizată de specialiștii de la Colegiul Universitar din Londra, Marea Britanie, demonstrează că cei care se spală de două ori pe zi pe dinți prezinta un risc mai mic de a suferi un atac de inima. Autorii studiului au analizat datele a 11.000 de participanti, cu vârsta medie de 50 de ani și au urmarit problemele medicale ale acestora pe durata a 8 ani. În acest interval de timp, au avut loc 555 de atacuri de inima, dintre care 170 au fost fatale.

De ce este bine să te speli pe dinți de cel puțin două ori pe zi?

Cercetătorii au observat că în cazul celor care se spălau pe dinți rar sau deloc, riscul s-a dovedit cu 70% mai ridicat decat în cazul celor care se spălau de două ori pe zi. Se pare că în cazul sângerării gingiilor, multe bacterii pot pătrunde în fluxul sangvin, mărind riscul apariției unui atac de inimă. Bacteriile care ajung în sânge afectează sistemul imunitar și pot să producă îngustarea vaselor de sânge.

Un alt studiu efectuat în anul 2018 a arătat că bacteriile găsite în gură au fost găsite și în creierul persoanelor care au suferit un accident vascular cerebral. Studiul a arătat că 84% dintre participanții la cercetare, care au suferit un accident vascular cerebral în trecut, au avut ADN bacterian în cheagul de sânge. Persoanele care au participat la studiu au fost tratați la Spitalul Universitar Tampere din Finlanda între 2013 și 2017 după ce au suferit un accident vascular cerebral.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că o igienă precară poate permite unui număr de până la 700 de specii de bacterii să pătrundă în fluxul sanguin. American Dental Association recomandă schimbarea periutei de dinți o dată la aproximativ 3-4 luni și curățarea limbii, în timpul periajului. Persoanele răcite sunt sfătuite să își înlocuiască periuța de dinți odată ce boala a trecut. Medicii stomatologi spun că este suficientă o cantitate mică de pastă de dinți pentru a curăța dantura.

Medicii stomatologi din cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu recomandă pacienților să vină la control o dată la șase luni. În cazul în care sunteți în căutarea unor medici profesioniști, care să pună pe primul loc sănătatea pacientului, sunați pentru o programare în cadrul Clinicilor Dr. Leahu la numărul de telefon 021 9134.




Dr. Ionut Leahu

Întreabă medicul:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134