Studiu Cancer Oral – 9 500 de persoane mor anual de această maladie

 

De: | Etichete: , , , , , , , | Comentarii: 0 | decembrie 22nd, 2016

Vizualizat de 482 utilizator/i

În ultimii ani, cazurile de cancer oral au crescut simțitor, în special în rândul bărbaților. Acest lucru i-a determinat pe cercetători să realizeze studii pentru a observa care este cauza. Cele mai mari creșteri au fost semnalate în rândul cancerului de gât și a celui de limbă. Acest fapt a fost pus pe seama virusului papiloma uman (HPV) și pe schimbarea obiceiurilor sexuale.

Societatea Americană de Cancer estimează că aproximativ 50 000 persoane vor fi infectate de acest virus, iar 9 500 dintre aceștia vor deceda, doar anul acesta.

La peste 95% dintre persoanele care suferă de cancer oral se dezvoltă o tumoare numită carcinom scuamos, pe suprafaţa părţii interioare a obrajilor, a limbii, a gingiilor sau a bolții palatine. Cel mai adesea, acest tip de cancer se dezvoltă la bărbații cu vârste între 55 – 65 de ani și la femei de 50 – 75 de ani.

Factorii favorizanți ai cancerului oral

În trecut, cancerul oral era asociat cu fumatul (în 80-90% dintre cazuri), cu alcoolul sau combinația celor două.

Fumatul duce la scăderea imunităţii şi la încetinirea recuperării după o leziune sau o intervenţie chirurgicală. Mulţi dintre fumători observă alterarea mirosului şi a gustului, apariția respiraţiei neplăcute şi a pătării dinţilor. Fumatul ţigaretelor, a pipei sau a trabucurilor duce la o creştere semnificativă a riscului de cancer la nivelul laringelui, cavităţii bucale, a gâtului şi a esofagului. Deoarece mulţi nu conştientizează sau ignoră simptomele (care apar, de cele mai multe ori, în stadii avansate), cancerul oral se răspândeşte în organism înainte de a fi detectat.

Un alt factor favorizant al apariției cancerului oral îl reprezintă mestecarea tutunului, care creşte cu 50% riscul. La fel de important este și consumul cronic şi/sau abuzul de alcool, iar combinația alcool- tutun este şi mai periculoasă.

Dar, cu toate că rata fumătorilor a scăzut semnificativ, cazurile de cancer oral și-au păstrat rata alarmantă, iar acest lucru a fost pus pe seama virusului HPV de tip 16.

Virusul HPV afectează celulele pielii și a membranelor care înconjoară zone precum buzele, limba, gâtul, dar și organele sexuale. Acest virus se transmite atunci când acestea zone intră în contact direct cu virusul.

Conform ultimelor cercetări, bărbații tineri sunt mult mai deschiși atunci când vine vorba de sex oral, față de cei în vârstă și au contact cu mai mulți parteneri. Aceaste diferențe în comportamentul sexual explică prevalența HPV-ului pe cale orală și în cancerul orofaringian. Astfel s-ar putea explica de ce rata acestui tip de cancer este în creștere.

Cercetările recente realizate în America au scos la iveală faptul că bărbații nu sunt doar mult mai predispuși infectării cu acest tip de virus decât femeile, dar au și șanse mai mici de a se vindeca de el. Cu toate acestea, nu se știe exact de ce virusul HPV este mult mai agresiv la bărbați.

Simptome ale cancerului oral

Din păcate, în ceea ce privește cancerul oral, simptomele apar în stadii mai avansate. Singurul ce poate depista existența sau nu a acestui tip de cancer este medicul dentist care, în timpul controlului de rutină poate observa următoarele:

  • O rană la nivelul buzelor, a gingiilor sau în interiorul gurii, care sângerează cu uşurinţă şi nu se vindecă;
  • O excrescenţă sau îngroşare a mucoasei bucale, care se simte cu limba;
  • O senzaţie de amorţeală la nivelul cavităţii bucale;
  • Pete albe sau roşiatice pe gingii, pe limbă sau pe mucoasa bucală;
  • Dificultate la mestecarea sau înghiţirea alimentelor;
  • Leziuni sau dureri inexplicabile în cavitatea bucală sau senzaţia de nod în gât, fără a identifica o cauză anume;
  • Inflamarea maxilarului, ce împiedică fixarea protezei, dacă este cazul;
  • Modificarea vocii.

Cancerul oral afectează anual peste 600.000 de persoane la nivel global, iar numărul acestora este în creștere. Depistat din timp, rata de supraviețuire este de 80-90%. Cu toate acestea, majoritatea persoanele diagnosticate cu cancer oral nu mai pot fi salvate, pentru că ajung prea târziu la medic –  în stadiu incipient nu prezintă simptome, deci nu se alarmează.

La nivel european, România se situează pe locul 5 privind incidența cancerului oral, acesta fiind unul din principalele tipuri de cancer în țara noastră.

Care sunt stadiile unui cancer oral şi şansele de supravieţuire

Ca şi la alte forme maligne, şansele de supravieţuire, în cazul cancerului oral, depind de dimensiunile şi de gradul de dezvoltare a tumorii scuamoase:

Stadiul 0  –  tumoarea are dimensiuni mici şi celulele canceroase sunt localizate numai la nivelul mucoasei bucale.

Stadiul 1  –  diametrul tumorii nu depăşeşte 2 cm şi celulele canceroase încă nu au început să se răspândească.

Stadiul 2  –  tumoarea are diametru de 2-4 cm, dar încă nu s-a răspândit în ganglionii limfatici şi nici în alte organe.

Stadiul 3  – tumoarea are peste 4 cm în diametru, dar încă nu s-a răspândit în ganglionii limfatici şi nici în alte organe, producând metastaze.

Stadiul 4  –  tumoarea atinge regiunile învecinate ale corpului (de exemplu, regiunea nasului, oasele feţei, sinusurile paranazale) sau dă metastaze în organele interne (cel mai frecvent, în plămâni).

Un test de 2 minute îți poate salva viața!

Șansele de supravieţuire în cazul unui cancer oral, depistat în stadiile timpurii de dezvoltare (0, 1 şi 2), sunt de 70%. În stadiile 3 şi 4, acestea se reduc la aproximativ 40%. În lipsa depistării timpurii, cancerul oral poate necesita intervenţii chirurgicale, radioterapie şi/sau chimioterapie.

La Clinicile Dentare Dr. Leahu găsești singurul aparat pentru depistarea timpurie a cancerului oral, aprobat de Organizația Mondială a Sănătății, numit Velscope. Examenul se realizează în cabinetul stomatologic și durează 2 minute: aparatul emite o lumină albastră, cu ajutorul căreia se face diferența între țesuturile sănătoase și cele bolnave.

 

Dr. Ionut Leahu

Dr. Ionut Leahu

Owner & Medic Dentist, competenţă Implantologie Orală la Dr. Leahu Dental Clinics
Pentru mine, pacientul fericit este partenerul care mă ajută să îmi duc mai departe visul. Împreună, continuăm povestea.
Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu noutățile!
close-link
Abonează-te și primești
automat e-book-ul!

Cum faci ca prichindelul tău
să aibă dinți sănătoși?

Sfaturi Practice

Abonează-te la newsletter și primești
GRATUIT e-book-ul nostru!
close-link