search
021 9134 Locatii
Linie telefonică cu tarif normal it fr

Tehnici dentare de ultimă generație pentru un zâmbet perfect

 

tehnici dentare moderne folosite de medic in dreapta si pacient in stanga
Clinicile Dentare Dr. Leahu pun la dispoziția pacienților tehnici dentare moderne, tocmai pentru ca aceștia să poată beneficia de cele mai bune rezultate.

De: | Etichete: , , , , , , , , , | Comentarii: 0 | 18 decembrie 2020

Vizualizat de 393 utilizator/i

Domeniul stomatologiei s-a schimbat odată cu dezvoltarea tehnologiei, iar medicii folosesc astăzi tehnici dentare cu mult diferite față de cele din trecut. Misiunea Clinicilor Dentare Dr. Leahu este aceea de a oferi tuturor pacienților sănătate reală și o experiență excepțională. Astfel, investim constant în tehnologii inovatoare din stomatologie pentru ca tratamentul tău să fie mereu eficient și sigur. Iată care sunt unele dintre cele mai noi tehnici dentare care transformă vizita la stomatolog într-o experiență excepțională.

Tehnologia CEREC 3D CAD/CAM, pentru lucrări dentare perfecte

În ziua de astăzi, poți să uiți de așteptarea îndelungată a finalizării tratamentelor cu fațete și coroane dentare. CEREC CAD/CAM este una dintre acele tehnici dentare care schimbă complet viziunea asupra tratamentelor protetice. În doar o oră, aparatura de ultimă generație realizează coroana sau fațeta dentară de care tu ai nevoie. Astfel, într-o singură vizită în cabinetul medicului stomatolog poți să te bucuri de un zâmbet perfect.

Tehnologia CEREC CAD/CAM înlocuiește cu succes amprentarea tradițională și șlefuirea manuală a lucrărilor protetice deoarece întreg procesul este unul digital. Te întrebi totuși cum este posibil acest lucru? Ei bine, medicul protetician folosește o camera video intraorală, performantă, pentru a capta zona în care urmează să fie poziționată coroana sau fațeta dentară. Întreg design-ul computerizat este transmis către un aparat de frezare, care transformă o bucată de ceramică integrală, de calitate superioară, exact în lucrarea protetică de care tu ai nevoie.

Stomatologia fără durere, cu laser

Utilizarea laserului în stomatologie aduce o mulțime de beneficii pacienților și le oferă atât tratamente mai confortabile, cât și rezultate mai bune și vindecări mai rapide. Laserul se poate utiliza în diferite tehnici dentare, de la tratamentul bolii parodontale, până la tratamentele de estetică dentară.

În ceea ce privește tratamentul bolii parodontale, laserul reprezintă un real ajutor, deoarece este o tehnică non-invazivă, extrem de precisă, rapidă și complet nedureroasă. Laserul se utilizează pentru curățarea în profunzime a țesutului afectat de parodontoză. Acesta reduce semnificativ sângerarea, dar și perioada de recuperare și asigură succesul tratamentului.

Albirea dentară cu Lampa Zoom

Cu toții ne dorim să avem un zâmbet perfect alb, iar albirea dentară cu ajutorul Lămpii Zoom este exact acea tehnică stomatologică care ne poate îndeplini visul. Nu doar că este una dintre cele mai noi tehnici dentare, ci este și non-invazivă și complet lipsită de durere. Lampa Zoom îți poate oferi un zâmbet cu până la 6 nuanțe mai alb, în doar 60 de minute. Albirea dentară realizată cu ajutorul acestei tehnici nu are efecte adverse, are un efect îndelungat și poate fi repetată anual.

Depistarea cancerului oral cu Velscope

Medicina înseamnă evoluție constată, iar acest lucru se poate observa odată cu apariția acelor tehnici dentare care influențează sănătatea întregului organism. În cabinetele stomatologice din ziua de astăzi poți depista în doar câteva minute prezența cancerului oral. Testul realizat cu ajutorul aparatului Velscope îți poate salva viața, deoarece poate depista la timp afecțiunile, crescând astfel șansele unor tratamente și intervenții de succes.

Dinți ficși într-o zi

Uită de protezele dentare mobile, care îți provoacă disconfort și nu te ajută să duci o viață normală. Poți avea din nou dinți ficși, iar acest lucru este posibil datorită implanturilor dentare. Acestea pot fi cea mai bună soluție pentru lipsa dinților, deoarece arată și funcționează exact ca dinții naturali.

Implantul dentar este, de fapt, o rădăcină artificială a dintelui. Acesta se inserează în osul maxilar sau mandibular și se integrează în structura osoasă proprie. Implantului dentar îi este atașată o coroană dentară, care ține perfect locul dintelui natural. Sistemul de implanturi dentare SKY fast&fixed este acea tehnică dentară cu ajutorul căreia putem reface întreaga dantură într-o singură zi.

Tehnologia PRGF Endoret, pentru vindecare rapidă

Pentru o vindecare mai rapidă în urma intervențiilor chirurgicale, Clinicile Dentare Dr. Leahu utilizează tehnologia revoluționară de vindecare PRGF Endoret. Tehnica presupune recoltarea unei cantități mici de sânge, de aproximativ 9 ml, centrifugarea acestuia și transformarea într-o pastă cu proprietăți de regenerare. Pasul următor este aplicarea substanței în zona unde este necesară regenerarea țesutului. PRGF Endoret ajută la vindecarea de 7 ori mai rapidă.

Radiografii dentare digitale

Radiografiile dentare realizate în ziua de astăzi reprezintă una dintre acele tehnici dentare care ajută medicii stomatologi să depisteze afecțiunile dentare și să pună un diagnostic corect. Radiografiile sunt realizate cu ajutorul aparaturii moderne pentru ca nivelul de radiații la care pacientul este expus să fie unul minim. Radiografia dentară digitală este o procedură utilizată zilnic în cabinetele stomatologice de pretutindeni pentru a putea produce imagini din interiorul corpului uman, rapid, simplu și complet nedureros. Contrar miturilor, o radiografie dentară digitală este un proces sigur, care te supune la o cantitate mult mică de radiații decât unele dintre activitățile cotidiene.

Tratament de canal la microscop

Tratamentul de entodontic la microscop este acea intervenție stomatologică cu ajutorul căreia este tratată o afecțiune a pulpei dentare. Astfel, aceasta reprezintă o intervenție ce necesită foarte multă precizie și atenție. În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu tratamentul endodontic este realizat exclusiv cu ajutorul microscopului, tocmai pentru ca tu să te poți bucura de cele mai bune rezultate. Printr-o astfel de tehnică, medicul specialist îndepărtează țesutul afectat și curăță canalele radiculare.

Performanțele optice ale microscopului folosit de către medicii endodonți ajută la mărirea imaginii de până la 25 de ori, fiind astfel un real ajutor pentru tratamentul ce necesită foarte multă finețe. Microscopul oferă o imagine mărită asupra dintelui, atât la suprafață, cât și în interiorul acestuia. Este 100% sigur, minim-invaziv și are un grad ridicat de precizie. Calitatea excelentă a imaginii şi redarea cu fidelitate a culorilor îi permite endodontului vizualizarea celor mai fine detalii.

Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134