
Vizualizat de 792 utilizator/i
Zâmbetul tău este unic, la fel ca lucrările dentare realizate în DentaLab, laboratorul de medicină dentară al Clinicilor Dentare Dr. Leahu. Cu ajutorul aparaturii medicale de ultimă generație și a unei echipe de tehnicieni dentari cu experiență, îmbinăm arta cu știința, pentru a da formă zâmbetului la care ai visat dintotdeauna.
Responsabilitatea pe care o are Daniel Raicu, manager al laboratoarelor de tehnică dentară din București și Pitești, cât și cea a tehnicienilor dentari, este una destul de mare, chiar dacă nu lucrează fizic în cavitatea bucală a pacientului, așa cum face un medic stomatolog, aceștia sunt direct răspunzători de lucrările pe care le realizează.
Despre cum arată viața unui manager de laborator de tehnică dentară, despre responsabilitățile pe care un tehnician dentar le are și despre importanța relației dintre un manager și echipa de tehnicieni, ne povestește, în interviul următor, Daniel Raicu.
Daniel, ești manager al laboratoarelor de tehnică dentară din Clinicile Dentare Dr. Leahu București și Pitești, ce anume te-a îndemnat să alegi tehnica dentară?
Ceea ce m-a îndemnat să aleg tehnica dentară a fost în momentul în care am intrat întâmplător într-un laborator de tehnică dentară. Am simțit că rezonez cu ceea ce se întâmplă acolo. Astfel, am studiat puțin acest sector de activitate și de atunci am decis că este o bună alegere pentru viitor.
Care este relația ta cu echipa de tehnicieni și cum o gestionezi?
Mă concentrez asupra echipei, mă străduiesc să le asigur cel mai eficient mediu de lucru atât prin dotarea cu cea mai avansată aparatură dar, în același timp, încerc să-i cunosc, să-i ascult, să-i ajut să crească, să se dezvolte, să-i motivez și să avem încredere reciprocă.
Sinceritatea și comunicarea deschisă sunt esențiale în relația cu echipa.
Care sunt responsabilitățile unui manager de laborator de tehnică dentară?
În ceea ce mă privește, ca manager al laboratoarelor de tehnică dentară, din București și Pitești, monitorizez progresul față de obiectivele propuse și implementez periodic măsuri pentru îmbunătățirea fluxului de lucru.

Daniel Raicu, manager laborator tehnică dentară
Cum arată o zi în laboratorul de tehnică dentară?
Coordonez activitatea supervizând direct echipele tehnice, asigurându-mă că informația circulă corect între departamente. Nu în ultimul rând, acționez întotdeauna ca un liant între membrii echipei.
Care este cel mai important lucru, în opinia ta, pe care trebuie să îl cunoască un manager pentru a avea succes?
Din punctul meu de vedere, un bun manager trebuie să aibă capacitatea de a-și folosi abilitățile interpersonale și organizatorice pentru a avea cu adevărat succes în atingerea obiectivelor organizației.
Ce responsabilități are un tehnician dentar?
Tehnica dentară este un domeniu de dezvoltare continuă. Nu se termină învățarea odată cu terminarea facultății. Este o sete de continuă cunoaștere, pentru a ține pasul cu noile tehnologii. Așadar, avem nevoie de dezvoltare continuă.
Un tehnician dentar trebuie să execute lucrări dentare de calitate, în conformitate cu standardele impuse, colaborând permanent cu medicul stomatolog.
Ce sfat le oferi viitorilor tehnicieni dentari?
Munca unui tehnician dentar necesită migală, atenție și simț estetic, de aceea, este nevoie de un volum impresionant de studii de specialitate. Sfatul principal pe care îl ofer unui tehnician dentar este să fie responsabil! Totodată, să învețe, să asculte și să studieze.
Clinicile Dentare Dr. Leahu reprezintă cea mai extinsă rețea din industria românească de stomatologie, cu prezență în 13 orașe din România (București, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu, Galați, Ploiești, Cluj-Napoca, Craiova și Brașov).
Dacă ești în căutarea unei noi oportunități profesionale, dacă îți place să lucrezi în echipă, dacă ești dornic să înveți mai multe și să te perfecționezi și dacă îți dorești să oferi pacienților sănătate reală și o experiență excepțională, scrie-ne și trimite CV-ul tău la adresa de e-mail claudia.andrei@drleahu.ro. Descoperă job-urile disponibile din București sau din țară pe pagina noastră dedicată carierelor: https://cliniciledrleahu.ro/cariere/#joburi.