021 9134 Locatii
Linie telefonică cu tarif normal
  • ro
it

Pacienții ne recomandă! (4/4)

„A fost super! Sunteți de nota 10! Nu m-a durut nimic, nu m-am umflat, am plecat din țară imediat după ce mi-am pus implanturi dentare. A fost un tur de forță când într-o singură intervenție mi s-au pus 8 implanturi dentare. M-am reîntors acum să primesc coroanele dentare pe implanturi. Pot să spun cu mâna pe inimă că am ajuns pe mâini bune.” Radu Cristian Cananau

„Am ales Clinicile Dr. Leahu pentru implanturi dentare, prin recomandare și sunt foarte mulțumită. Îmi place totul aici, nici nu mă așteptam să nu simt absolut nimic în timpul intervenției. Recomand cu încredere.” Nela Paraschiv

„Vin de aproape un an de zile la Clinicile Dr. Leahu. V-am ales prin recomandare, iar la rândul meu vă recomand. Am avut nevoie de multiple tratamente, de la implant dentar, tratamente de canal, plombe, până la rezolvarea problemelor cu gingiile. Sunt încântată de personalul amabil.” Alice Gabriela Bogatu

„Ce am văzut în clinică și ce am simțit este pe gustul meu. Nu am vrut să merg unde este mai ieftin și am căutat să îmi pun implanturi dentare la cei mai buni. Acum am 7 implanturi dentare și vin din Galați periodic la control. Mă simt foarte bine.” Mădălin Şerban

„Sunt foarte fericită pentru că am primit o lucrare nemaipomenită. Am venit din Constanța pentru fast&fixed și nu mi-a venit să cred că am plecat acasă cu dinți după numai o zi. Înainte mi se stricau mereu lucrările, dar acum nu am nici o problemă, în plus am primit și garanție. Recomand tuturor!” Ioana Mirleanu

„Vin tocmai din Insulele Bermude și profit de vacanță pentru a-mi rezolva problemele dentare. Medicii din țară sunt sfinți, la noi chiar se muncește bine și ieftin. Pentru o plombă, cu tot cu asigurare de sănătate, acolo am plătit o căruță de bani. Mi-ați dat încredere pentru că aveți o istorie în spate, vă meritați renumele, iar miile de pacienți v-au adus de la un cabinet la un lanț de clinici dentare.” Florina Crudu

„Îmi place foarte mult aici, iar fetele mele vin de drag la dentist și se așează singurele pe scaunul din cabinet. Mediul este unul prietenos, iar faptul că există specialiști pentru copii și planul de tratament este personalizat mă încântă.” Bianca Lințoiu

„Din 2012 vin la Clinicile Dr.Leahu și sunt mulțumită. Când am început tratamentele aveam parodontoză și abia dacă puteam să mănânc. Mi-am pus implanturi dentare și totul este bine. Bineînțeles, vin periodic la control.” Elena Tofan

„Sunt extrem de încântată că i-am cunoscut pe acești oameni deosebiți, adevarați profesioniști în domeniu și o să îi recomand cu căldură pentru amabilitate, încredere, profesionalism, rapiditate, promptitudine și comunicare. Clinicile conduse de dr. Ionuț Leahu pun preț pe curățenie, calitatea serviciilor și a materialelor folosite, dar mai ales pe calitatea umană a medicilor.” Adelina Scarlat

„Ani de zile am consumat, în loc de apă, băuturi carbogazoase și am fumat. Având o frică teribilă de dentist, pe care l-am asociat întotdeauna cu durerea, am întârziat pur și simplu să consult un medic atunci când au început problemele. Am apelat la serviciile unui cabinet stomatologic în Spania, dar în loc să îmi fie rezolvate problemele, ele s-au înmulțit. De la 2 dinți din față care nu au fost tratați corespunzator, în acest moment aveam probleme la 20 de dinți și măsele. Am venit în Clinicile Dr. Leahu cu încredere, fiind convins că medicii de aici vor găsi cele mai bune soluții și așa a fost, în numai o săptămână mi-am recăpătat zâmbetul.” Florin Lica

„Nu sunt la primul implant dentar. Tot ce s-a întâmplat până acum, a fost un succes și de aceea am apelat din nou la Clinicile Dr. Leahu. Există,într-adevar, și o parte puțin mai dificilă. Și anume perioada de după intervenție. Trebuie să mănânci cât mai mult pasat și alimente care sunt ușor de mestecat. Dar cum tot ce este bun în lumea asta se realizează cu sacrificii și cu multă voință, îți dai seama că merită. Recomand tuturor această procedură de implant pentru că în felul asta vor avea un zâmbet frumos și, mai ales, vor avea încredere în ei.” Paula Dumitru

„Port aparat dentar și sunt fericită! Este mult mai bine cu aparat dentar decât cu dinții stâmbi și consider că am luat cea mai bună decizie. Dinții mei sunt sănătoși și râd cu gura până la urechi. Înainte mă feream să zâmbesc. Efectiv ești alt om. Este o altă stare.Clinica este aproape de mine și m-am înțeles foarte bine cu doctorii. Recomand cu căldură!” Andra Iulia Baragan

„Pot spune că un sfert din viață mi l-am petrecut în cabinete dentare prin Călărași. Niciodată nu mi s-au tratat dinții în ansamblu. Mi se rezolvau problemele punctual. Am avut lucrări protetice care se tot stricau, le reparam și tot așa până am ajuns la proteză dentară. Îmi doresc dinți ficși și mă bucur că în sfârșit am ajuns pe mâini bune. Am venit la Clinicile Dr. Leahu pentru că mi-am dorit să mă opereze cei mai buni.” Gica Voicu

„Înainte am mers pe la trei cabinete stomatologice, care nu îmi ofereau încredere pentru că mediul nu părea steril. Sunt asistent medical și știu la ce trebuie să mă uit, cum să fiu atentă. De cum am intrat în clinica dumneavoastră am stiut că sunt în siguranță. Totul este impecabil!” Gheorghina Feder

“Mă simt ca în familie aici și îmi place totul. Lucrările pe care le-am primit sunt de calitate, tocmai de aceea mi-am adus cu încredere și rudele la dentist.” Dorin Proca

„ Sunt foarte mulțumit când văd o echipă tânără și profesionistă. Inițial am căutat rezolvarea problemelor mele dentare în Constanța, dar medicii de acolo nu s-au încumetat să îmi pună implant dentar. Voi ați reușit să îmi oferiți dinți ficși , iar asta nu poate decât să mă bucure.” Marin Toma

“Vă recomad pentru profesionalism, igienă și prețuri bune. Port aparat dentar pentru a mi se crea spațiul necesar inserării unui implant dentar. Vin lunar la control și totul este în regulă.” Stefania Maria Motorga

“Medicii sunt profesioniști, iar toate lucrările pe care mi le-au făcut sunt bune. Mă bucur că am găsit într-un singur loc atât un specialist parodontolog, un ortodont, cât și un implantolog. De asemenea îmi place cum arată clinica, aparatura este modernă, iar de fiecare dată găsesc aici înțelegere.” Oana Cristina Musteață

“Mi-am pus trei implanturi dentare acum patru luni și sunt mulțumită de rezultat. Recomand!” Constantina Zeca

“Îmi dați încredere, de aceea v-am ales pe voi din multitudinea de oferte de pe piață. Vin de un an de zile la Clinicile Dr. Leahu, iar acum ceva timp mi-am adus și copilul la dentist. Totul este în regulă și sunt mulțumit! ” Voicu Ion

“Cel mai mult îmi place transparența oferită, prețurile sunt publice pe site, iar în clinică există o listă cu tarifele. Mă mai atrage tehnologia de ultimă generație, dacă a aparut ceva nou în domeniu cu siguranță aici o să găsești. Port aparat dentar, de aceea vin lunar la control. Sunt mulțumit și vă recomand !“ Vlad Vrinceanu

„Până acum am avut grijă de educația și sănătatea copiilor mei. Acum mi-am făcut timp și pentru mine. De mic am avut dinții strâmbi, dar pe atunci nu erau atâtea posibilități. O să port acum aparatul dentar timp de un an și abia aștept să am dinți frumoși și sănătoși . Am venit din Balotești la Clinicile Dr. Leahu după ce am cerut opinia pe la mai multe cabinete stomatologice din zonă. Pe oriunde m-am dus am fost foarte atent la igienă , pentru că îmi este foarte frică de infecții. Mi-a plăcut la voi, deoarece totul este foarte curat, aparatura este sofisticată și tehnica de lucru a medicilor este avansată.” Gheorghe Niță

“Abia aștept să am dinți ficși și sănatoși. Mă chinuiam cu o lucrare mobilă în partea de jos, îmi era greu să mănânc, să îmi curăț dinții, să interacționez cu oamenii. Medicul meu dentist din Giurgiu nu mi-a oferit o rezolvare pentru cazul meu, așa am ajuns la Clincile Dr. Leahu și sunt foarte mulțumită.” Elena Pana

“Pentru sănătate mergi oriunde, la început se rugau copii de mine să merg la dentist, acum îi întreb eu pe ei “când mă mai duceți la clinică?. Am venit pentru fast&fixed din Slobozia și cel mai tare m-am bucurat că nu m-a durut deloc în timpul intervenției. Mi-a plăcut totul aici încă de la început, am dinți noi de șase luni și am scapat de probleme. M-ați făcut fericită! Toată familia o să vină la clinicile Dr. Leahu!” Stefana Câmpulungeanu

“Am găsit aici medici pe care îi simt aproape, sunt în familie , nu la dentist. Se vede diferența față de alte clincii pe unde am mai fost, din toate punctele de vedere, de la igienă, profesionalism, modul de lucru cu pacientul.Inițial mi-am pus fast&fixed maxilar la Tecuci, nu am fost mulțumită de rezultate și pentru fast&fixed mandibulă v-am ales pe voi. O să îmi sfătuiesc toți cunoscuții să vină aici, faci un drum în plus, dar este pentru sănătate și se merită. Totul a fost rezolvat repede, fără proteze și timp de așteptare.” Maria Matei

“Zâmbetul meu este format din mai multe punți dentare. Mi-am stricat și dinții sănătoși din cauza lor. Acum am decis să beneficiez de tehnologie de ultimă generație și am venit tocmai din Buzău să îmi pun implanturi dentare” Paula Dinu

“Vin cu incredere la voi, sunteti cu adevarat profesionisti. Cel mai mult imi place ca am gasit intr-o singura clinica dentara tot ce am nevoie de la radiografie pana la specialisti in orice domeniu. Maselele mi le-am tratat la endodont, acum merg la ortodont si urmeza sa ma vada si un implantolog. Odata cu trecerea timpului, din cauza unor dintilor lipsa, dantura s-a miscat. Acum am nevoie de implant dentar si nu exista suficient spatiu, de aceea port aparat dentar. Am constientizat cat de importanta este sanatatea orala,o dantura nesanatoasa aduce cu sine boli ale stomacului si multe altele.” Ioan Ciubică

Cosmin construiește imprimante 3D în Italia și a fost surprins să găsească în clinica noastră sistemul CEREC cu care poți să ai dinți într-o oră ca și cum ar fi scoși la imprimantă.

“ Lucrez în Italia de 10 ani, dar m-am întors în țară pentru implanturi dentare. V-am ales pentru calitate, pentru medicii buni și pentru tehnologia avansantă. M-am informat cum se cuvine înainte, iar la clinica din Italia nu se oferea garanție. Aici primesc în primul rând garanția dată de furnizorul de implanturi Bredent, apoi garanția numelui Leahu, un medic cu reputație și experiența, garanția că primesc o lucrare de calitate la mine acasă.” Nicolae Cosmin Russan

„Acum doi ani am venit din Italia pentru fast & fixed . Sunt super multumita, recomand tuturor. Din cauza parodontozei, aveam probleme grave, dintii se miscau, osul s-a retras, tot timpul faceam infectii. Ce mi-a –placut cel mai mult a fost ca totul a durat putin, intr-o zi mi s-au facut 32 de extractii, mi s-au pus 10 implanturi dentare, operatia a durat 6 ore, dar am plecat din clinica pe picioarele mele. A doua zi deja aveam lucrarile provizorii iar a treia zi m-am intors in Italia. Initial am cerut pareri medicilor stomatologi din italia unde sunt stabilita de 20 de ani pentru problema mea si nu aveau aceasta solutie pentru mine. Extractiile mi le faceau pe rand, implanturile mi le puneau la fel p e rans si ma lasau fara dintii si trei luni de zile” Lidia Baciu

„ V-am ales pentru seriozitate, lucrări de calitate și echipa care își face treaba. Am fast&fixed maxilar și mandibulă și sunt foarte mulțumit. Înainte să ajung la voi am cerut și alte opinii medicale, dar nu mi-au dat încrederea necesară . La un moment dat mi-am făcut o programare la un medic și când am ajuns la el nici măcar nu era acolo să mă vadă.” Dumitru Nicolae

“Am ales să vin din Piatra Neamț la voi pentru a-mi rezolva problemele dentare. Purtam proteză mobilă de o lună de zile și mă simțeam groaznic. Când mă invitau prietenii să servesc ceva la masa, îmi găseam scuza că sunt la regim, de teamă să nu îmi cadă proteza. Acum simt că mi s-a scimbat viața, am dinți ficși și sunt foarte fericită.” Constanța Pavel

„Eu vin de patru ani la voi, iar soția este pacientă de doi ani. Suntem mulțumiți, altfel nu am fi rămas pacienții Clinicilor Dr. Leahu. Cel mai mult m-a încântat că nu aștept la coadă și în sfârșit am găsit niște medici care să îmi lucreze fără să mă doară. Îmi place tot aici!„ Mihai Ioan

“Vin de la Ploiești pentru fast&fixed după ce am cerut și alte păreri în oraș, dar nu m-au convins. Îmi place felul în care arată clinica, iar medicii de aici îmi dau încrederea că totul o sa fie bine” Andrei Costel

“Doar aici am cerut o ofertă , nu am mai făcut control în altă parte, pentru că am avut încredere totală în voi. Nu am vrut să mearg la o alta clinică nici măcar pentru o radiografie. Familia mea nu credea că este posibilă refacerea unei arcade într-o singură zi. Acum am fast&fixed maxilar, o să revin pentru continuarea tratamentelor și pentru arcada inferioară. M-am simțit foarte bine în timpul operatiei, iar în aceiași zi am primit și lucrarea provizorie.” Dan Zimniceanu

“Sunt foarte mulțumită pentru rapiditatea cu care am primit dinți noi. Am citit pe internet despre fast&fixed, dar nu mă așteptam să fie adevărat. Veneam cu o experiența neplăcută , de la un alt cabinet, unde mi s-au făcut lucrări protetice într-o lună, iar la alte câteva luni m-am umflat, au apărut infecțiile și a trebuit să îmi înlocuiesc dantura în partea de sus. Mă bucuram că este mai ieftin, dar s-a dovedit că nu am făcut deloc economie.” Daniela Pătrașcu

“Vă recomand pentru profesionalism, pentru răbdarea și frumusețea cu care m-ați întâmpinat. Am fost surprinsă de grija acordată și vă pot da un exemplu, un asistent mi-a oferit un pliculeț cu cremă de gălbenele pentru că aveam buzele crăpate. Fiica mea și-a pus acum câțiva ani implanturi dentare la altă clinică și eram îngrijorată, pentru că pentru ea a fost dureros. Plângeam înainte de intervenția chirurgicală. iar doctorii m-au liniștit, mi-au încărcat inima cu iubire. Nu m-a durut nimic , m-a impresionat tehnica PRGF folosită pentru vindecarea rapidă.” Eugenia Iliescu

„Am venit la voi pentru fast& fixed din Noua Zeelandă, unde lucrez ca electrician. Dacă mi-aș fi rezolvat problemele dentare acolo m-ar fi costat dublu. Am rămas fără dinți din cauza fumatului excesiv și la numai 47 de ani am fost nevoit să îmi înlocuiesc în întregime dantura. Sunt foarte mulțumit. Cu tot cu banii de transport și cazare și tot economisesc. În timpul rămas îmi văd părinții și mă bucur de vacanță. ” Marian Atitoaie

“Încă de când am intrat în clinică, de la recepție, la asistente și medici, mi-am dat seama că sunteți o echipă de profesioniști. Doamna dr. Corina Ene mi-a dat un sentiment de încredere, între noi apărând acea chimie, ce m-a ajutat să îmi continui tratamentele. Mi-ar fi mult mai ușor dacă aș da un calificativ: 10+!” Nicoleta Gheorghe

„Socrul meu și-a pus fast&fixed în clinicile dentare Dr. Leahu și totul a mers foarte bine. Mi-am făcut curaj și eu. Sunt mulțumită că s-au terminat toate repede. Medicii au folosit factori de creștere (PRGF) pentru o vindecare rapidă.” Nina Leica

„Am 64 de ani și m-am săturat să port proteză, pentru că este groaznic. Nu pot mânca, nu pot să ies cu copiii la restaurant, trebuie mereu reparată. Abia aștept să am dinți ficși. Fiica mea mi-a spus că mă aduce în cea mai bună clinică stomatologică și m-am convins că are dreptate. Mă bucur că mi-am făcut curaj pentru operația de fast&fixed. Recomand clinicile Dr.Leahu tuturor!” Florica Gheorghe

“Venind în Clinicile Dr. Leahu, mi s-au spulberat reținerile legate de implantul dentar. Mi-a dispărut teama. Simt că am ales corect. Mă bucur că am găsit aici o echipă profesionistă și pozitivă, mereu cu zâmbetul pe buze. Este mare lucru pentru mine, în calitate de pacient, să îi văd optimiști pe medici, indiferent de problemele lor de zi cu zi.” Ștefan Oproiu

“Sunteți cu adevărat buni! Mi-a plăcut ce mi-ați făcut. M-am informat pe internet și am ajuns în Clinicile Dr. Leahu să repar ce îmi stricaseră alți medici. Aveam probleme cu o lucrare protetică pe care o purtam de cinci ani, mi s-a retras gingia și am făcut parodontoză. Specialiștii de aici mi-au tratat boala parodontală, după care mi-au pus două implanturi Sky de la Bredent jos și trei sus. Am avut nevoie și de adiție osoasă. Nu am simțit nimic în timpul operației.” Călin Albu

„Sunt fericită că am ajuns în Clinicile Dr. Leahu să îmi recapat zâmbetul. Mi-ați dat încredere și mă simt foarte bine la voi. Am primit garanția lucrării pentru 20 de ani. Am venit din Tulcea, pentru fast&fixed maxilar. Cazul meu este unul complicat, sufeream de osteopenie și am urmat o perioadă de timp un tratament cu bifosfonaţi.” Valerica Lungu

“Totul a fost super, nu am simțit nimic în timpul intervenției. Am beneficiat de tratament fast&fixed mandibulă. Recomand mai departe din inimă” Angela Dobrescu

„Am fost plăcut surprinsă să găsesc servicii integrate în clinica voastră, față de cabinetul cu un singur medic unde mergeam înainte. Mă bucur că mi-ați fost recomandați, medicii sunt pozitivi și mi-au dat încredere că vom găsi cea mai bună soluție pentru mine.” Simona

„Am venit la Clinicile Dr. Leahu în familie. Primul a fost băiatul meu, care a avut nevoie de o plombă. Eu am un caz mai complicat, o intervenție fast&fixed, pentru care am vizitat 5 clinici înainte de a mă decide asupra uneia. Am ales Clinicile Dr. Leahu pentru că m-a convins experiența medicilor și relația caldă a acestora cu pacientul.” Luminița 

„Sunt impresionată de experiența în Clinicile Dr.Leahu. Mai repede de atât, nu se poate! Am venit cu mai multe probleme dentare (retratament de canal, pivoți, coroane dentare) și, spre plăcuta mea surprindere, mi-au fost rezolvate într-o singură ședință. Îi recomand din toată inima!” Viorica Drăghia

“Am cerut mai multe păreri și v-am ales pe voi, pentru că puteți să îmi oferiți dinți ficși într-o zi. Sunt bucuros că se lucrează repede, fără proteze și asta m-a încântat cel mai mult.” Alexandru Mica

„Mi-ați dat încredere, am primit toate detaliile legate de intervenție, costuri, plan de tratament. Mi-am pus fast&fixed, iar în septembrie și soțul meu o să se programeze pentru același tratament.” Maria Marinescu

Sunt pacient vechi al Clinicilor Dr. Leahu. V-am ales prin recomandare și pentru proximitate. Inițial am beneficiat de coronițe dentare cu Cerec într-o oră. Acum îmi pun implant dentar. Sunt foarte mulțumit.” Stoian Aristide

” Am cerut mai multe opinii medicale, dar până la voi nu am găsit un medic, care să îmi accepte cazul. Am probleme cu tensiunea și alergie la o substanță, care se folosește pentru anestezie. Port lucrări protetice de 30 de ani și au început să îmi cadă. Este groaznic, mereu trebuie să fiu atentă când vorbesc, când mănânc, să nu cumva să rămân fără dinți. Am venit din Hunedoara pentru fast&fixed și abia aștept să am dinți ficși.” Angela Ursu

„Clinicile Dr. Leahu se ridică la nivelul clinicilor din afară. Echipa medicală mi-a explicat în totalitate ce presupune intervenția. Sunt foarte mulțumită. Am venit pentru fast&fixed mandibulă din Anglia. Inițial mi-am făcut lucrări dentare acolo, acestea s-au infectat în timp și am avut nevoie de refacerea danturii. De data aceasta am preferat să vin în țară. ” Ioana Voicu

„Am ajuns în Clinicile Dr. Leahu prin recomandarea unui prieten. La rândul meu o să vă recomand mai departe pentru profesionalism și calitatea actului medical . Am venit din Anglia să imi pun implant dentar. Lucrez acolo ca asistent medical, dar costurile la stomatolog sunt foarte mari ” Nicolae Neagu

„O lucrare excepțională, m-am acomodat imediat cu noua dantură. Nu am fost un pacient ușor de convins,  o jumatate de an m-am documentat, am urmărit cazurile celorlalți pacienți și abia apoi m-am decis să vin  de la Bârlad la București. Mi-am pus în Clinicile Dr. Leahu  fast&fixed în partea de jos  (4 implanturi și lucrări protetice pe implanturi)” Cezar Țapu

„La numai 26 de ani, mi-am pierdut dinții din cauza unei parodontoze netratată la timp. Nu am avut dureri nici în timpul operației, nici după. Totul a fost super, chiar nu mă așteptam ca medicii să fie atât de grijulii, comparând cu experiențele neplăcute din trecut. Sunt plăcut surprins de atitudinea pozitivă a  personalului medical, m-au ajutat cu camera de hotel, vorbesc foarte frumos, toți sunt amabili. Nu m-am gandit că problemele mele cu dantura sunt atât de grave. Trebuia să am grijă de dinții mei. Asta trebuie să fie învățătură de minte pentru oricine. Mi-am neglijat sănătatea. De acum o sa vin de fiecare dată la control la clinicile Dr. Leahu, chiar dacă lucrez în Danemarca.” Victor Bogdan Lupu

“Am apelat la specialiștii din Clinicile Dr. Leahu pentru o reintervenție pe un implant dentar. Inițial mi-am pus un implant în altă parte și mi-a căzut la controlul de 6 luni. Nu am ales bine de prima dată. Sunt foarte mulțumită acum! În total am patru implanturi puse în partea de sus de dr. Leahu.” Elena Iacob

„Pot să spun că am avut nevoie de atenție specială pentru că de fiecare dată când intram în cabinet mă apuca plânsul din cauza emoțiilor, deși știam că nu o să mă doară nimic. Medicii buni cu o inimă mare îmi dau încredere de fiecare dată. Am 7 implanturi dentare puse acum doi ani și nu am avut niciodată probleme. Mă simt foarte bine. Recomand cu drag clinica pentru serviciile integrate, pentru amabilitatea doctorilor și pentru grija lor față de pacient.” Floarea Silvia

„Am venit din Gorj pentru fast&fixed, după care i-am recomandat și soției să își pună implanturi dentare tot aici. Cel mai mult mă încântă tehnica folosită . Domnul dr. Alex Dragu este un medic deosebit, care îmi explică de fiecare dată ce urmează să lucreze, iar coroanele dentare le-a construit chiar în fața mea la CEREC.” Floarea Gabriel

„Recomand Clinicile Dr. Leahu pentru că de fiecare data totul este în regulă, mă simt bine când vin aici, nu mă simt ca la dentist.” Marius Iorga

„Vă recomand cu drag și cu toată încrederea serviciile acestei clinici, unde medicii stomatologi și, de fapt, întreaga echipă de tineri profesioniști urmăresc cu sinceritate doleanțele și nevoile pacientului, alegând varianta optimă pentru tratamentele de care avem nevoie. Pentru mine? Aici mi-am recâștigat zâmbetul. Un zâmbet foarte frumos (natural, estetic) și sănătos! Acum nu numai eu sunt pacient al Clinicilor Dr. Leahu, ci și părinții mei , care și ei, la rândul lor, au povestea lor stomatologică, una deja cu un final fericit , cu atât mai mult cu cât mama, având probleme cardiace grave, a beneficiat din partea medicilor și a echipei Dr. Leahu de un tratament stomatologic și o îngrijire aparte.” Simona Iordache

„Am văzut un reportaj la televizor despre implanturile dentare, care mi-a atras atenția. Am început să vă urmăresc cu interes, iar acum iată-mă în clinică, urmând să imi pun 4 implanturi dentare. Am încredere în echipa medicală și abia aștept să mă bucur de rezultat.” Anton Mihaela

„Dacă ar fi să vă dau o notă pe o scară de la 1 la 10 v-aș da nota 20! Totul este la superlativ aici, de la medicii excepționali la personalul care s-a purtat foarte frumos. Am beneficiat de tratamente realizate de mai mulți medici din clinică. Inițial medicul endodont mi-a salvat dinții ce se puteau păstra, după care am avut reintervenție pentru implanturi dentare. Spun reintervenție pentru că am fost nevoit să îmi înlocuiesc implanturile dentare puse la o altă clinică din București. Acolo mi-au pus implant dentar pe molarul de minte, ceea ce am aflat că nu se face. De asemenea mi-au inserat două implanturi foarte aproape unul de altul și în timp au apărut infecțiile. Practic a trebuit să o iau de la capăt pentru a avea un zâmbet sănătos. Mă bucur că v-am ales pe voi de această data.” Gabriel Stănescu

“M-am informat astfel încât să ajung pe mâna unui medic bun și am decis să vin în Clinicile Dentare Dr. Leahu. Nu puteam să stau cu o gură bolnavă și țin foarte mult la estetică. Fiica mea și-a pus aparat dentar la voi. Pot să spun că venim în familie la dentist. Problemele  mele au început când  am urmat tratamente într-un cabinet de la țară . Mi s-a retras osul, au început să mi se miște dinții după un banal detartraj. De aceea este important să alegi corect din prima”  Stănilă Constanța

„Cel mai mult îmi place că aveți aparatură performantă și medici competenți, de aceea fac drumul tocmai de la Buzău pentru a mă trata în clinicile Dr. Leahu. Mi-am pus implant dentar acum un an și jumătate, după care am respectat cu sfințenie indicațiile primite. Nu am avut nicio problemă. În continuare am încredere 100% în medicii de aici.” Victoria Cristea

„Îmi place că am găsit aici o tehnologie aparte. Problemele dentare nu sunt rezolvate cum eram obisnuiți în stomatologia clasică, când prin punți dentare ne stricam și dinții sănătoși.” Violeta Manta

„Mi-am pus în Clinicile Dr. Leahu implant dentar și fațete dentare. M-am simțit foarte bine în timpul intervenției și nu am avut deloc probleme. Sunt stabilită în Viena, dar am ales o clinică românească pentru că aparatura de aici este cu mult mai performantă, iar preturile sunt mai bune, cu tot cu biletul de avion și tot economisesc.” Loredana Niță

„Îmi este foarte comod să ajung în clinica din Victoriei, chiar pot spune că îmi este în drum. Vin aici din 2012 și sunt mulțumită de doctorii foarte buni, care tratează pacientul cu foarte mare grijă și știu cum să se poarte cu oamenii. De fiecare dată mi s-a explicat planul de tratament, mi s-au oferit alternativ și soluții.” Bădan Cristina

„Îmi place totul în Clinicile Dr. Leahu. V-am ales pentru că am încredere în medicii cu experiență și în tehnologia modernă. Pentru un tratament așa complex cum este fast&fixed , emoțiile sunt pe măsură, dar știu că o să am o dantura nouă imediat.” Georgian Costache

„Prima dată am mers la dentist la 40 de ani pentru că nu aveam nici o durere. În timp am făcut parodontoză, iar mai bine de 10 ani m-au chinuit durerile. Aveam infecții extinse în toată gura, dar aveam teamă de dentist. Mi-am pus implanturi dentare la Dr. Ionuț Leahu și a meritat. Consider că relația medic pacient și atmosfera din clinică sunt foarte importante.” Marian Nechita

„Am ales, din multitudinea de oferte, Clinicile Dr. Leahu pentru dinți noi în 24 de ore! M-am informat atent, am citit tot ce se poate despre fast&fixed, am văzut testimonialele pacienților, cazurile rezolvate și iată-mă în clinică gata de intervenție.” Margareta Liliana Martin

„Îl cunosc pe Dr. Ionuț Leahu încă dinainte să își deschidă clinicile. Îmi place totul aici și sunt mulțumită. L-am ales pentru că am nevoie de un implant dentar cu adiție osoasă și am încredere în experiența doctorului.” Laura Topa

„Atunci când medicul dentist îți este și prieten, frica de stomatolog dispare de la sine. Am foarte mare încredere în doamna doctor Ruxandra Diculescu. Știu că orice problemă aș avea cu dantura, dânsa va găsi un tratament adecvat, care să se plieze pe nevoile mele.” Andreea Popescu

 

„Aveam două variante: proteză sau implanturi dentare. Am refuzat din start ideea de a purta proteză, mâncarea nu ar mai avea gustul ei și pe termen lung nu este cea mai bună soluție. Sunt o persoană care se hotărăște greu, dar odată ce decizia de a veni la Clinicile Dr. Leahu a fost luată, am încredere că sunt în siguranță. Aparatura medicală este performantă, cabinetele sunt curate, totul este sterilizat iar timpul pacientului petrecut în clinică este atent planificat.” Pavel Francisc

„Priceperea medicilor, aparatura performantă, tratamentele de ultimă generație, toate acestea au făcut posibilă refacerea întregii danturi în 24 de ore. Am o bijuterie de zâmbet. Viața mea socială s-a îmbunătățit semnificativ. Mi-am recâștigat încrederea în sine, zâmbesc mai des și mă bucur de viață. Mulțumesc medicilor care m-au ajutat să îmi recâștig zâmbetul!” Lidia Vereanu

 

„Recomand cu încredere și căldură serviciile Clinicilor Dr. Leahu! Eu vin din Suceava pentru a-mi face dantura. Mi-am pus implanturi și în Suceava însă tratamentul a fost un eșec. Aveam sinusurile căzute iar medicii de acolo nu au intervenit pentru a le ridica. Nici nu pot compara cele două experiențe. Sunt plăcut surprinsă de aparatura de care dispun aceste clinici, de personalul extrem de amabil și profesionist și atmosfera generală din clinică, de la intrare ești întâmpinat cu zâmbetul pe buze.” Oltia Holeiciuc

 

 

„Este prima clinică la care mi-am adus cei doi copii și, din fericire, nu știu ce este frica de stomatolog. S-au împrietenit cu doamna doctor și le place că își pot alege ce desene să urmărească la televizior în timpul tratamentului. Clinicile sunt moderne și dispun de tehnologie de ultimă oră.” mama lui Alber Cernovschi

 

 

„Ginerele meu mi-a recomandat să vin la această clinică. Locuiesc în Statele Unite, dar am ales să fiu tratată de medicii clinicilor Dr. Leahu. Aveți medici buni, aparatură modernă și o comunicare excelentă cu pacienții.” Maria Liske

 

 

„Am ajuns la Clinicile Dr. Leahu inițial pentru o plombă, am rămas pacientă fidelă și am urmat și alte tratamente. În acest moment am în plan să îmi pun aparat dentar. Cu toată sinceritatea mărturisesc că am rămas impresionată de aparatura modernă, de echipa medicală. Toți oamenii cu care am intrat în contact au dat dovadă de profesionalism. Am încredere în medicii clinicilor Dr. Leahu și din acest motiv aș recomanda și chiar am recomandat aceste clinici.” Raluca Ioana Nicolae

„Servicii medicale ireproșabile, medici specialiști profesionaliști, aparatură de ultimă oră, așa aș descrie Clinicile Dr. Leahu.” Delia

„L-am văzut pe Dr. Leahu și mi-a inspirat încredere. La primul control mi-a fost făcut un plan de tratament cu toate problemele pe care le am și pe care în timp urmează să le rezolv. Comunicarea explicită cu pacientul, curățenia din cabinete, pregătirea medicilor, toate acestea mă fac să recomand aceste clinici și altor persoane.” Teodor Pârvu

 

 

 

„Am neglijat puțin sănătatea orală, de frică să merg la dentist. Am avut experiențe destul de neplăcute la stomatolog, dar, din fericire, acestea sunt de domeniul trecutului. De când am venit la aceste clinici pot să spun că n-am simțit nici cea mai mică durere. Acum vin cu drag la dentist, peste câteva luni urmează să îmi pun implanturi iar în vară va venit și mama mea din străinătate pentru a se trata la Dr. Leahu.” Raluca Dumitrescu

 

„Servicii medicale ireproșabile, medici specialiști profesionaliști, aparatură de ultimă oră, așa aș descrie Clinicile Dr. Leahu.” Delia

„L-am văzut pe Dr. Leahu și mi-a inspirat încredere. La primul control mi-a fost făcut un plan de tratament cu toate problemele pe care le am și pe care în timp urmează să le rezolv. Comunicarea explicită cu pacientul, curățenia din cabinete, pregătirea medicilor, toate acestea mă fac să recomand aceste clinici și altor persoane.” Teodor Pârvu

 

 

 

„Am neglijat puțin sănătatea orală, de frică să merg la dentist. Am avut experiențe destul de neplăcute la stomatolog, dar, din fericire, acestea sunt de domeniul trecutului. De când am venit la aceste clinici pot să spun că n-am simțit nici cea mai mică durere. Acum vin cu drag la dentist, peste câteva luni urmează să îmi pun implanturi iar în vară va venit și mama mea din străinătate pentru a se trata la Dr. Leahu.” Raluca Dumitrescu

 

„La Clinicile Dr. Leahu copilul meu a luat prima dată contact cu medicul dentist, cu instrumentarul stomatologic, a fost prima lui experiență la dentist. Din fericire, a avut parte de toată atenția și răbdarea doamnei doctor Asma Năstase iar teama de stomatolog nu și-a făcut apariția. Suntem foarte mulțumiți și am recomandat unor prietene, mămici, să își aducă copii la această clinică.” mama lui Vlad Anghel

 

„Este o cu totul altă experiență. Avantajul unei clinici care dispune de aparatură performantă și medici profesioniști este acela că pacientul nu mai este pus pe drumuri, găsește într-un singur loc tot ce are nevoie pentru a-și trata problemele dentare. Am un plan de tratament destul de laborios de urmat dar voi continua să vin de la Sibiu la București pentru a obține o sănătate orală bună.” Ileana Vrânceanu

„Am venit mai întâi cu fetița cea mare la clinică, după care am adus-o și pe cea mică pentru a se acomoda cu cabinetul și a se împrieteni cu doamna doctor. Mergem de fiecare dată cu drag la medicul dentist!” Georgiana Roșioru

„Am avut și am în continuare încredere în medicii români și în special în medicii Clinicilor Dr. Leahu. Într-un singur loc găsești toată aparatura medicală necesară și medicii specialiști de care ai nevoie. Un singur telefon pentru programare mi-a rezolvat toate problemele. Nu sunt pusă pe drumuri, sun doar pentru programare, vin în ziua respectivă și plec cu problema rezolvată. Soțul meu este și el pacient fidel iar mama urmează să vină pentru un control la Dr. Leahu.” Flavia Rădulescu

„Sunt foarte mulțumită și fericită de lucrarea cu implanturi dentare SKY fast&fixed pe care mi-au făcut-o medicii de la clinicile Dr. Leahu. Am recomandat călduros aceste clinici și o voi face cu siguranță în continuare. Lumea trebuie să audă despre voi. Meritați!” Elena Alb

 

„Aveam mari probleme dentare și a fost nevoie să-mi pun toți dinții. Nu am crezut când mi-a spus că nu o să mă doară. Am ajuns pe mâna doctorului Ionuț Leahu cu diagnostic de cancer. Din fericire, acesta nu s-a adeverit. Nici nu mă crede lumea când spun că am fost la stomatolog și nu m-a durut. Vin la clinică și mă simt ca acasă. Apoi, pentru că am fost mulțumită de rezultat, l-am adus și pe soțul meu.” soția lui Matei Toma

„În urmă cu șase ani au început să-mi cadă dinții. O dată mi-au căzut șase și o dată cinci. Acum, am nevoie de o intervenție cu implanturi dentare SKY fast&fixed. Am o cunoștință care și-a pus dinții și a fost extrem de mulțumită. E rândul meu. Am fost impresionat de atmosfera din clinici, mă așteptam să fie ca la spital, dar nici nu se compară. Am avut parte de o experiență cu totul excepțională.” Niculae Bortoș

 

„Eu vin din Bacău la București special pentru a-mi rezolva problemele stomatologice. Am auzit de Clinicile Dr. Leahu de la televizor și sunt fericită că acum am toți dinții. Mi-am pus implanturi SKY fast&fixed și sunt mulțumită de rezultat.” Michaela Cezaria Manu

„Am venit pentru un implant dentar dar am descoperit că am boala parodontală. Indiferent de problemă, s-a găsit o soluție. Mă simt în siguranță când vin în clinică. Recomand cu căldură serviciile și medicii Clinicilor Dr. Leahu.” Puica Guliman

„Am avut o lucrare fixă care m-a ținut 12 ani și s-a rupt. Eu am mers constant la medic de pe la vârsta de 20 de ani, dar acum am nevoie de implanturi. Am studiat bine piața înainte de a veni la Clinicile Dr. Leahu și am considerat că, profesional vorbind, sunteți cei mai buni. Dacă aveți deja patru clinici în București, una în Pitești și urmează să vă extindeți, este clar că sunteți pe primul loc.” Tudor Ion

„Am venit la această clinică pentru implanturi SKY fast&fixed. Mi s-a explicat de la prima consultație în ce constă intervenția pas cu pas, pe înțelesul meu. Comunicarea cu pacientul este transparentă. Medicii de aici chiar pun sănătatea și binele pacientului pe primul loc.” Alina Marina

 

„Mă confrunt de la vârsta de 18 ani cu probleme stomatologice. La 42 de ani am ajuns în situația în care nu mai aveam niciun dinte sănătos. Nu mă vedeam deloc cu proteză sau, mai rău, fără dinți și am decis să vin la Clinicile Dr. Leahu. Mi-a fost teamă de intervenția propriu-zisă dar acum, la final, sunt mai mult decât mulțumită de rezultat.” Aura Rusu

 

„Totul a fost la superlativ în cadrul Clinicilor Dr. Leahu. Am fost tratat bine. Mi-am pus implanturi SKY fast&fixed și pot să spun că sunt mulțumit de rezultat. Am aflat în urmă cu zece ani că sufăr de boala parodontală și medicii la care am fost până să ajung aici mi-au sugerat să port proteză. Ajunsesem să nu mai am încredere în niciun medic. Nu m-am împăcat cu ideea, am tot căutat și am venit, din Constanța, special la București pentru tratament. Acum sunt încântat de lucrarea finală și am încredere în Dr. Leahu și echipa sa. Recomand!” Gheorghe Cucoș

 

„De 5 ani vin din Milano în România, la stomatolog. Am ales Clinicile Dr. Leahu deoarece aici am găsit aparatură medicală de ultimă generație, materiale de top, medici profesioniști și suport în limba mea. Totodată, sejurul îmi este organizat în cele mai mici detalii de către Amelia, coordonatoarea proiectului de turism dentar, care îmi oferă siguranța că problemele mele își găsesc rezolvarea.” Elena Gambazza

„Sufăr de boala parodontală de ani buni. În 2010, un medic din Craiova mi-a spus că nu mai este nimic de făcut și mi-a propus să-mi scoată toți dinții și să-mi pună proteză, dar nu am vrut să procedez astfel. Atunci, am început să caut alternative pentru că am exclus din start ideea unei proteze. Din 2016 și până astăzi am pierdut mai bine de 5 dinți. Astfel, am ajuns la Clinicile Dr. Leahu unde urmează să fac un implant SKY fast&fixed și un implant zigomatic care să-mi ofere șansa la o viață normală.” Eugenia Cerasela Enache

1 2 3 4