Salvează dintele de la extracție! La Clinicile Dr. Leahu o echipă de specialiști în endodonție lucrează cu aparatură de ultimă generație pentru a-ți păstra dintele natural cu ajutorul tratamentelor de canal asistate la microscop. Rapid, sigur, fără durere.
Te salvăm rapid de complicaţii şi dureri ale dinţilor printr-o formulă de lucru complexă, ce asigură o calitate ireproşabilă în stabilirea diagnosticului şi a tratamentului – folosind microscopul.
Acest microscop are avantajul de a putea fi folosit în aproape toate tratamentele stomatologice, datorită performanţelor sale optice remarcabile (măreşte de până la 25 de ori imaginea), fapt ce a modificat prognosticul ca singură soluţie terapeutică extracţia dintelui.
Doar folosind microscopul, medicul endodont din cabinetele stomatologice Dr. Leahu poate să stabilească un diagnostic concret în afecţiuni de mare fineţe, să trateze corect şi complet canalele după îndepărtarea nervului şi să realizeze proceduri complicate, imposibile cu ochiul liber.
Calitatea excelentă a imaginii şi redarea cu fidelitate a culorilor îi permite endodontului vizualizarea celor mai fine detalii, foarte importante pentru diagnostic şi tratament. Este metoda cea mai eficientă de a depista canale ascunse, de a verifica curăţarea canalelor radiculare şi de a identifica mai uşor instrumente fracturate sau uitate (ace pe canale), perforaţii, inflamaţii, boli gingivale etc.
Tratamentele endodontice standard, realizate fără microscop, nu se încheie mereu cu succes. Spre exemplu, pot apărea complicaţii din cauza anatomiei rădăcinilor şi a canalelor, care pot fi uneori extrem de subţiri, curbate, calcificate sau chiar imposibil de găsit şi tratat cu ochiul liber. În cazul unui tratament stomatologic repetat, lucrurile se complică din cauza materialelor deja existente pe canale sau a perforaţiilor.
Spre deosebire de endodonţia standard, materialele moderne şi folosirea microscopului în procedurile stomatologice cresc rata de succes a tratamentelor cu până la 90%.