search
021 9134 Locatii
Linie telefonică cu tarif normal
  • Română
it fr

Tratament rapid pentru afte bucale. Cât de repede să ajungi la medic dacă ai stomatită aftoasă?

 

in cabinet medic stomatolog realizeaza un tratament rapid pentru afte bucale
Vizita la medicul stomatolog poate să îți ofere un tratament rapid pentru aftele bucale.

De: | Etichete: , , , | Comentarii: 0 | 30 iunie 2021

Vizualizat de 72 utilizator/i

Dacă te confrunți cu afte bucale și cauți un tratament rapid pentru ele, este important să ai în vedere vizita la medicul stomatolog. În funcție de fiecare caz în parte, aftele bucale pot fi tratate fie acasă, fie în cabinetul de medicină dentară. Tocmai pentru a ști cum trebuie să procedezi atunci când observi apariția aftelor bucale în cavitatea orală, este foarte important să știi ce sunt acestea de fapt, care pot fi cauzele apariției și cât de repede trebuie să ceri sfatul medicului stomatolog. Descoperă răspunsurile la toate aceste întrebări în articolul următor și învață cum să îți menții cavitatea orală sănătoasă și lipsită de diferite tipuri de afecțiuni.

Ce sunt aftele bucale sau stomatita aftoasă?

În primul rând, este foarte important să știi faptul că aftele bucale nu reprezintă o afecțiune orală gravă, care necesită un tratament stomatologic complex. Tocmai de aceea, este important să îți păstrezi calmul atunci când observi apariția acestora în cavitatea orală.

„Aftele bucale sunt numite de către medicii stomatologi stomatită aftoasă sau ulcerații aftoase. Acestea sunt, de fapt, mici leziuni care apar la nivelul țesuturilor moi în cavitatea bucală și la nivelul bazei gingiilor. De cele mai multe ori, aftele bucale provoacă pacientului disconfort și chiar durere, însă nu sunt contagioase”, explică Dr. Tanya Teodorescu, medic stomatolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

Poți recunoaște ușor aftele bucale, cele mai multe dintre acestea au o formă rotunda sau ovală și o culoare albă sau galbenă în centrul leziunii și conturul roșu. Având în vedere faptul că aftele bucale apar la nivelul țesuturilor moi, te poți confrunta cu leziuni atât la baza gingiilor, cât și pe interiorul obrajilor, al buzelor sau chiar în zona de sub limbă.

Cauzele apariției aftelor bucale

Aftele bucale sau ulcerațiile aftoase pot să apară ca urmare a mai multor factori și se pot manifesta diferit de la o persoană la alta. Printre principalii factori care duc la apariția aftelor bucale se numără periajul dentar agresiv, cu mișcări incorecte realizate, cu o presiune mult prea mare sau cu o periuță de dinți cu peri uzați. De asemenea, apariția aftelor bucale poate fi provocată și de lucrările protetice care nu sunt bine adaptate și rănesc cavitatea bucală, deficitul de vitamina B12, fier sau zinc, consumul de alimente picante sau dure, care irită mucoasa orală.

„Atunci când vorbim despre cauzele apariției aftelor bucale ne putem referi și la factori precum: modificări hormonale, boli precum HIV/SIDA sau boala Crohn, stresul sau mușcături ale obrazului”, completează Dr. Tanya Teodorescu, medic stomatolog în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

Cât de rapid trebuie să mergi la medic pentru tratament?

Nu este o urgență să mergem la medicul stomatolog imediat ce aftele bucale apar, dar în momentul în care observăm faptul că acestea își modifică forma, culoarea sau dimensiunea este necesar să mergem la medicul stomatolog. În cazul în care aftele bucale evoluează de la gingie spre buză, își măresc diametrul sau devin dureroase și însoțite de febră, atunci este indicat să mergem și la medicul stomatolog.

Tratament pentru afte bucale

În cele mai multe cazuri, aftele bucale se vindecă de la sine într-o perioadă de 7-15 zile. Cu toate acestea, pentru a controla disconfortul resimțit și pentru a te asigura că riscurile apariției posibilelor complicații sunt reduse, este necesar să urmezi un tratament. Iată ce tratament rapid pentru afte bucale poți să urmezi:

Tratament la stomatolog

Așa cum am menționat mai sus, în cele mai multe cazuri aftele bucale se vindecă de la sine. Cu toate acestea este recomandat să mergi la medicul stomatolog pentru a stabili care este cauza apariției aftelor bucale, pentru a controla disconfortul și pentru a preveni apariția aftelor bucale în viitor. În funcție de fiecare caz în parte, după consultul clinic realizat de către medic, aftele bucale se tratează prin aplicarea unor soluții locale, de exemplu, glicerina boraxată. Dacă este necesar, medicul poate aplica local și diferite antibiotice. Ulterior, medicul îți poate recomanda să urmezi un tratament medicamentos acasă. De asemenea, dacă medicul constată faptul că apariția aftelor bucale este cauzată de o lucrare protetică incorect adaptată, îți va recomanda ca aceasta să fie înlocuită tocmai pentru ca în viitor să nu te mai confrunți cu aceeași problemă.

Remedii naturiste

Deși cel mai important pas pe care trebuie să îl faci atunci când te confrunți cu orice afecțiune orală este să te prezinți în cabinetul medicului stomatolog, în cazul aftelor bucale, poți folosi diferite remedii naturiste. De exemplu, poți să optezi pentru clătirea gurii cu ceai de salvie, cimbrișor sau busuioc. Medicul stomatolog îți poate recomanda în urma consultului astfel de remedii naturiste și îți poate indica care este rutina potrivită pentru controlul disconfortului creat de aftele bucale.

Alte sfaturi rapide, de calmare a simptomelor, înainte de a ajunge la medic

Având în vedere faptul că aftele bucale pot apărea în urma unui periaj dentar incorect, este recomandat să acorzi o atenție sporită modului în care îți cureți dantura. Printre simptomele aftelor bucale se numără senzația de usturime, senzația de înțepătură sau chiar durerea. Toate acestea se pot agrava în momentul în care aftele bucale sunt atinse de periuța de dinți sau de alimente. Tocmai de aceea, pentru a controla durerea, este foarte important să acorzi atenție atât mișcărilor pe care le realizezi în timpul periajului, cât și alimentelor pe care le consumi. Pentru a preveni agravarea simptomelor, încearcă să consumi alimente cu o consistență moale și nu foarte picante.

Cum să previi apariția stomatitei aftoase?

Pentru a preveni apariția stomatitei aftoase este recomandat să ai grijă la alimentație, încearcă să limitezi consumul de alimente foarte picante. De asemenea, este foarte important să acorzi o atenție sporită igienei orale realizate acasă, folosește o periuță de dinți cu peri moi sau medii, ață dentară și apa de gură.  Nu în ultimul rând, pentru a preveni apariția stomatitei aftoase și pentru a nu fi necesar să cauți un tratament rapid pentru aftele bucale, este recomandat să realizezi vizite periodice la medicul stomatolog la fiecare 6 luni.

Dr. Ionut Leahu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Dr. Leahu Dental Clinics

021 9134